„Iată prin vocea ta venind un ecou din carne si sînge
Negru mesaj al sperantei
Pentru că tu stii toate cîntecele lumii
Începînd cu cele de pe santierele străvechi ale Nilului.
……………………………………………………..
Mandinga Arada Bambara Ibo1
Gemînd un cînt care lanturile sugrumă”
(Jacques Roumain, Lemn de abanos, din Preludiu)
Poet, scriitor, traducător, considerat un personaj notabil al literaturii/ vietii sociale/ politice din tara sa în secolul al XX-lea (diplomat, activist politic, exilat pentru rolul în lupta de eliberare s.a.), Jacques Roumain (1907 – 1944) s-a născut la Port-au Prince (Pňtoprens în kreyňl ayisyen/ creola haitiană2), capitala si cel mai mare oras din Haiti, în o familie bine situată, mixtă rasial. A fost unul din cei mai importanti poeti pan-africani între 1930-1940, cunoscut în Franta, Spania si America Latină, pentru că desi a trăit putin, a creat cîteva dintre cele mai pline de culoare, dinamism si miscătoare pagini de poezie scrise în vremea sa.
Cei care analizează creatia lui ajung inevitabil la o întrebare (valabilă si pentru unii scriitori din tara noastră): cît este afectat(ă) de substratul marxist mesajul/ opera lui? Poate opera unui scriitor a cărui viată/ creatie este „asociată” în bună măsură ideologiei marxist-revolutionare să mai suscite interes? Dincolo de mesajul marxist, dată fiind apartenenta la zona Caraibilor, retine atentia si coloratura locală, cu aspectele adiacente (negritudine, mostenirea africană, valurile de stăpînitori, sclavia, dictatura, ocupatiile s.a.).
Educat în Haiti, Europa, dar si S.U.A (a studiat/ călătorit în Belgia, Elvetia, Franta, Germania si Spania), s-a manifestat contra ocupatiei americane. După debarcarea puscasilor marini americani, în 1934, se implică în politică (si ca presedinte al „Ligii patriotice a tineretului haitian”). În 1934 a fondat Partidul Comunist Haitian3. Din cauza activitătii politice, după ce a publicat un eseu de analiză social-politică, Analyse schématique 32-34, este închis 3 ani, apoi exilat de presedintele tării, Stenio Vincent. Este co-fondator (împreună cu Philippe Thoby-Marcelin, Carl Brouard si Antonio Vieux) al Revistei Indigene. Artele si viata (1927), care se dorea o cale de pătrundere a literaturii moderne în Haiti si de promovare a „indigenismului”, platformă pentru recunoasterea/ promovarea culturii afro-haitiene. Primind dreptul să revină în tară, în timpul celui de-al doilea război mondial, fondează Biroul de Etnologie (1941). A scris si studii/ cărti stiintifice precum: Contributii la studiul etno-botanicii precolumbiene în Antilele Mari4, în 1942, sau, în 1943, Le sacrifice du tambour Assoto. În 1942 se declară contra campaniei anti-voodoo/ superstitii (dusă de biserica romano-catolică), alături de cei care apărau dreptul acestei religii în Haiti. Cu o atitudine oarecum contradictorie, în final afirma în articolele5 lui că, desi trebuie recunoscut rolul voodoo în Haiti, dată fiind legătura cu superstitiile/ trecutul, e o problemă de timp pînă va rămîne doar istorie.
În poezia lui, în eseuri/ articole, ideologia (grefată pe problemele locale) ocupă un loc important. Într-un eseu scria: „Esential e nu să-i facem pe tărani să renunte la credinta lor în Ogoun. Totul tine de schimbarea completă a imaginii despre lume… Elementul de coercitie folosit în campanie e frica. Dar frica de focul iadului nu a schimbat radical viziunea lor religioasă asupra lumii… Dacă vrem cu adevărat să schimbăm mentalitatea religioasă arhaică a tăranilor nostri trebuie să-i educăm. Si nu pot fi educati decît dacă se modifică si conditia lor materială. Pînă nu vom dezvolta un sistem rural de clinici, tăranii vor consulta un bocor6. Trebuie să avem în Haiti nu o campanie anti-superstitie, ci anti-mizerie”. Si: „Poezia e parte a sistemului ideologic a cărui multiple fatete – psihologie, artă, etică, filozofie, religie, sau spiritualitate – reflectă împreună realitatea istorică concretă7“.
În Muntele vrăjit8, un micro roman în 8 capitole apărut în 1931, scris pe un ton cu dominantă pesimistă, abordează subiectul superstitiilor, obscurantismul care domina viata tăranilor haitieni (un lant de evenimente irationale duc la asasinarea tinerei Grace si a mamei sale de către o comunitate de pe Platoul Central, din cauza acestor superstitii) care trăiau în mizerie, crezînd în puteri/ spirite de tipul lwa9. L.F. Hoffmann remarca10 un fenomen (prezent prima dată la autor în acest roman) care va caracteriza în bună măsură opera lui Jacques Roumain – folosirea limbii creole si „creolizarea” limbii franceze.
Opera lui a rămas si azi interesantă, nu doar în Haiti, tocmai pentru că, dincolo de secventele de influentă marxistă, a stiut să zugrăvească realitătile istorice/ traditiile din tara sa. În viziunea lui săracii sunt legati între ei, indiferent de rasă/ culoare. Îi cheamă la unitate, subliniind că privatiunea nu e albă/ neagră/ haitiană, ci globală. Pentru a evidentia universalitatea mesajului său foloseste (si) cuvinte din mai multe limbi, subliniază/ apelează la mostenirea africană ca să creeze/ genereze complexitatea ritmului care îi caracterizează versul si îl dăruie cu vitalitatea aproape contagioasă. Multe pagini din opera lui exprimă frustrarea, chiar furia conationalilor, asupriti secole la rînd de sclavie, dictatură, ocupatie străină. Desi multe din versurile mai tîrzii sunt cu substrat politic, reflectînd ideea că „poezia trebuie să fie o armă”, cele din perioada de început (si unele dinspre sfîrsitul vietii) relevă un gen aparte de nostalgie, izvorîtă din rădăcinile africane ale locuitorilor insulei – precum în Lemn de abanos. Sau, de pildă în Quand Bat le Tam-tam/ Cînd bate tam-tam-ul11 sunt scoase în evidentă rădăcinile africane. Ritmul tam-tam-urilor transcende timpul, conducînd cititorul într-un trecut care pulsează continuu, facilitînd/ generînd o comunicare aparte cu natura, istoria si fortele ancestrale. Substratul politic (de coloratură marxistă) este astăzi mai putin relevant, dar rămîne latura morală, a situatiei concrete, cu rădăcini adînci în istorie, pentru Haiti.
În poeme ca Madrid sau Lemn de abanos (chiar în secvente în care pare că vorbeste mai mult pentru sine, sau pentru un cerc restrîns) răzbate, dincolo de mesajul politic/ marxist (catalogat azi de critici12 depăsit, chiar ridicol, mai ales după sfîrsitul războiului rece), cu fortă si mai mare furia, frustrarea. Acestea (si alte aspecte enuntate anterior privitor la poezia lui) sînt vizibile si în poeme ca Negri murdari: „Ei bine, iată/ noi ceilalti/ negrii/ niggers13/ negrii murdari/ nu vom mai accepta/ asa e/ să fim în Africa/ în America/ negrii vostri/ nigger-ii vostri/ negrii vostri spurcati/…/ S-a terminat, veti vedea/ cu Yes Sir / oui blanc/ sí Seńor/ si / atentie, mitraliorule, cu oui, mon Commandant/ cînd ne vor ordona să mitraliem fratii nostri arabi/ în Siria/ în Tunisia/ în Maroc/ si tovarăsii nostri grevisti albi/ muritori de foame/ oprimati/ spoliati/ dispretuiti ca si noi/ negrii/ nigger-ii/ negrii murdari/…/ e prea tîrziu/ în inima junglei infernale/ vom grăbi teribila bubuială a bătăilor/ telegrafierile tam-tam-urilor bătînd neobosite/ repetînd/ că negrii/ nu mai acceptă/ nu mai acceptă deloc/ să fie nigger-ii vostri/ negrii vostri murdari/…/ tam-tam-urile vor învăta limbajul/ Internationalei/ pentru a alege ziua noastră/ ziua negrilor murdari/ indienilor murdari/ hindusilor murdari/ indo-chinezilor murdari/ arabilor murdari/ malaiezienilor murdari/ evreilor murdari/ proletarilor murdari”.
Poate cele mai cunoscute opere ale lui sunt Les Gouverneurs de la Rosée14 (considerat unul din cele mai semnificative texte ale literaturii moderne haitiene si începutul, pentru imaginarul acestor locuri, reprezentării în scris a aspectelor legate de tinutul natal15), cu loc notabil în literatura Caraibilor si Americii Latine, studiat în universităti, citit de tineri, jucat pe scene, tradus în 17 limbi, si poemul Lemn de abanos.
Toate acestea fac ca Jacques Roumain să rămînă un nume important în literatura zonei Caraibilor, iar opera sa să fie una de referintă pentru Haiti.
Jacques Roumain, Ebbenhout/ Bois d’ébčne, editie bilingvă: franceză-olandeză, selectia, cuvînt înainte (Introducere în poezia lui Jacques Roumain) si versiunea olandeză: René Smeets, Editura Point International, Altea (Alicante) Spania, 2006
1 Numele unor triburi/ popoare africane.
2 Bazată pe franceză, cu influente vest-africane sau din grupul limbilor ğbe (ğb: labio-velară comună mai multor limbi africane; J. Greenberg, The Languages of Africa, Mouton & Co, 1966), vorbită în Haiti, si alte zone din Caraibi (Bahamas, Cuba, Republica Dominicană s.a.), prin emigranti si în SUA, Canada, Franta. Are două dialecte principale: fablas si plateau.
3 Un decret din 19.11.1936 scotea în afara legii, în Haiti, partidul comunist.
4 Bulletin du Bureau d'Ethnologie de la République d'Haďti, n°. 1, Port-au-Prince, Imprimerie de l'État.
5 Ex: în 1942, 11, 13 si 18 martie, Sur les superstitions, în Le Nouvelliste (si, în editie franceză-spaniolă: Ŕ propos de la campagne anti-superstitieuse: las supersticiones, Port-au-Prince, 1944 - reprod. in Rencontres (Port-au-Prince), 4 (trim. I, 1993): 48-49 et 54).
6 Preot voodoo.
7 Articol publicat în 1941, 7 ianuarie: Is Poetry Dead?, în New Masses.
8 Opere complete, (pp. 193-243)
9 Se numesc Papa Legba, Baron Samdi, Ogou Feray, Ezili sau Grasa Brigitte si sunt Lwa, spiritele voodoo, cu care/ care pot denumi si îngeri, diavoli sau mistere, pot „dicta/ impune” faptele oamenilor, îi pot ajuta/ pedepsi. Bună parte din Lwa au fost „aduse” odată cu sclavii din Africa unde, în limba fon, vodun înseamnă putere/ fortă invizibilă. În Lumea Nouă, acestea au renăscut cu/ sub diferite forme/ nume: candomblé, santeria, obeayisne, cultul shango, vodoo în Brazilia, Cuba, Jamaica, Haiti s.a.. Despre voodoo: Laënnec Hurbon, autor a mai multor cărti despre voodoo haitian: Zeii în cultele voodoo haitiene, Éd. Henri Deschamps, Port-au-prince, 1987, Les mystčres de vaudou, Gallimard, 2000, Culture and capacity in the Caribbean one, Paris, Harmattan, 1975, To include/ understand Haiti, Paris, Karthala, 1987, The religious phenomenon in the Caribbean: Guadeloupe, Guyana, Haiti, Martinique, Montreal, CIDIHCA, 1989, Voodoo: search for the spirit, New York, 1995 s.a.
10 Introducere la Muntele vrăjit, în Opere…, p. 196.
11 When the Tom-Tom beats, Selected prose and poetry by J. Roumain, ed. bilingvă: franceză-engleză, trad. Joanne Fungaroli, Ronald Sauer, Azul Editions, Washington, 1995; din acest volum sunt preluate parte din poemele editate de Point International.
12 Ex: Bob Corbett (recenzie la Cînd bate tam-tam-ul) crede că iroseste mult pentru mesajul marxist, în detrimentul altor aspecte.
13 Termen cu o conotatie depreciativă, jignitoare la adresa populatiei de culoare
14 În Roumain, J., Oeuvres complčtes, editie critică, coord.: L.-F. Hoffmann, cuvînt înainte: M. G.-Massaloux; prefată: R. Depestre, Collection Archivos, Madrid, Nanterre: Allca XX, Espagne: Signataires de l'accord de coédition Archivos, 2003 – pp. 255-396. (I. Introduction, II. Le texte, III. Chronologie, IV. Histoire du texte, V. Lectures du texte, VI. Dossier de l'oeuvre, VII. Bibliographie).
15 Ex: J Michael Dash, Haiti imaginary: Evolution of the modern literature haďtienne, 1998
joi, 1 noiembrie 2007
Podul suspendat peste fluviul amar - Convorbiri Literare, decembrie 2006
În Vietnam, în 1070, la Hanoi s-a construit în onoarea lui Confucius „Templul Literaturii”, iar în 1075 „Colegiul Copiilor Natiunii”, prima universitate natională. Este tara celor trei scrieri: ch? hán/ ch? nho1, ch? nôm sich? qu?c ng?2.
Limba oficială, vietnameza/ ti?ng vi?t, este vorbită de cca. 87% din populatie (13% – 56 de minorităti recunoscute oficial); dialectele sînt numeroase, mai cunoscute: nord-vietnamez (hanoi, vechiul nume: tonkinez3), central (hue sau annamez4), sudic (cochinchinez5). Statistic, masa vocabularului este de sorginte chineză. Sînt vorbite, la un anumit nivel, chineza, engleza, franceza, rusa. Cea mai veche scriere cunoscută datează din 1335: Cronicile concise ale Annam-ului, 20 de volume scrise de Lę T?c. Primul poem vietnamez, Quôc tô, din cîte se stie, compus în 9876 cu caractere chineze, este atribuit preotului budist Do Pháp Thuîn. Pînă la aparitia scrierii nationale/ ch? qu?c ng? din literatura vietnameză lipseau practic romanul, în dimensiunea lui occidentală (exista cel în versuri, truyen), nuvela si eseul. Primele au fost traduceri din franceză/ chineză, în publicatia lunară Nam Phong Tap Chi/ Revista Vîntului de Sud (primul număr: iulie 1917). După Tran Van Giap, primul roman vietnamez, scris de Dang Tran Phat, a apărut în 1921. Romanele au fost scrise, initial, sub influenta literaturii străine, dar neuitînd limbajul, retorica/ tehnicile poeziei clasice. Khe Iem7 scria că în literatura vietnameză schimbările încep cu poezia, si adesea a depins/ a fost influentată de toanele puterii, modul cum s-au schimbat alfabetele, si alte evenimente. Astfel, literatura vietnameză trebuie studiată din mai multe unghiuri: lingvistic, al influentelor istorice/ culturale ale civilizatiilor străine (chineză, japoneză, franceză, rusă etc.).
Secolul XX aduce disparitia caracterelor chineze, impunîndu-se „scrierea natională”, bazată pe alfabetul latin8, are 37 de litere: 29 singure, 8 combinatii de litere/ digrafe; se folosesc 9 diacritice: 4 pentru a crea sunete – o literă poate avea mai multe diacritice, 5 indică tonul; sensul/ întelesul cuvintelor depinde de ton9. Recitarea unui poem pare unui occidental interpretarea unui cîntec.
Este o distantă mare si în timp, si evenimente, căutări, de la Nhan Van Giai Pham/ Magazinul Umanist (primul număr – în ianuarie 1956, în Nord), la dezvoltarea Miscării pentru Versul liber din Sud, în anii 60, sau Noul Formalism, către anul 2000. Întîlnirea cu Occidentul a însemnat si contactul cu o serie de scoli/ curente al unei literaturi de milenii, cu teme, simboluri, limbaj proprii, parte a unei civilizatii frumoase. Perioada „literaturii dinainte de război” (1932-1945) a fost un interval mai linistit. Apoi a venit „Războiul de 9 ani” – francezii s-au predat fortelor Viet Minh10 pe 7 mai 1954 –, tratatul de la Geneva, semnat pe 20 iulie 1954, frîngerea tării, pentru o vreme11, pe paralela 17: Sudul capitalist si Nordul comunist. Din caracteristicile literaturii: influente pe filieră franceză, dar si dezvoltarea literaturii în nom.
În 1965 fortele americane au debarcat în Vietnam. 2,7 milioane de soldati americani au luptat în acest război (care a divizat SUA) purtat în numele lumii libere contra expansiunii comunismului. Unii au pierit, altii s-au întors acasă, aducînd cu ei si multe amintiri dureroase, care le-au marcat viata. Printre cei care s-au întors au fost si fratii Robert si Frederic Whitehurst. Robert aducea cu el o tînără vietnameză, cu care s-a căsătorit, Fred un carnet cu însemnări, găsit în timpul unei misiuni, si păstrat la îndemnul unui translator vietnamez, Nguyen Trung Hieu. Fred a aflat că păstrase jurnalul unei tinere, medic, care a trecut poarta spre vesnicie tinînd piept unei grupe de 120 de soldati americani care atacaseră infirmeria în care lucra. S-a sacrificat pentru a-si salva compatriotii.
Anii au trecut, războiul a devenit una din amintirile însîngerate ale istoriei. În mai 2005 cei doi frati au întîlnit-o la Hanoi pe mama tinerei autoare a jurnalului care îi obseda. În septembrie 2005 gîndurile tinerei Dang Thuy Tram au fost editate, sub egida Uniunii Scriitorilor din Vietnam. Cine răsfoieste această carte aparte întelege de ce a devenit repede best-seller, vîndut în sute de mii de exemplare, si edituri din mai multe tări doresc să o traducă si să o publice. Prima limbă străină în care a fost editată este româna.
Dang Thuy Tram, ca si Anna Frank (fetita evreică care a supravietuit ani de zile în ascunzătoarea unei case din Amsterdam, scriindu-si jurnalul, pe care îl botezase Kitty, înainte de a fi trimisă în lagăr, la moarte, împreună cu toti cei care se ascunseseră de ocupantii nazisti), nu si-a imaginat că aceste pagini vor fi cunoscute de milioane de oameni. Că atîtia cititori vor re-desena cu ochii mintii chipul unei tinere din Hanoi, educată, cultă, sensibilă si plină de viată care, măcinată de nebunia din jur, scrie despre barbaria, atrocitătile, sîngele si durerea, realitătile greu de imaginat care definesc războiul. E greu să nu fii marcat citind cum vede războiul ochiul unei tinere care nu avea nimic a face cu cariera armelor. A trăit sub ploaia de gloante si suferinte, în conditii teribile, riscîndu-si viata pentru a-si servi cum credea mai bine tara, vindecîndu-i pe altii, dar si pentru a-si întîlni iubitul, care însă i-a trădat dragostea. Totul în jur e numai suferintă, moarte, durere – redate în cuvinte simple: „într-o seară am stat pe pat lîngă Lam. Lam a fost rănit de un obuz care i-a tăiat măduva spinării. Jumătate din trup îi e deja mort. Stă la pat paralizat, si are dureri de nesuportat Anul acesta Lam a împlinit 24 de ani” (25.07.1968). Sau: „Cum as putea să păstrez pentru totdeauna toate imaginile eroilor anonimi care s-au născut pe acest petic dureros si plin de foc?” (20.07.1968).
Dang Thuy Tram scrie despre traume, lipsuri, distrugeri, sentimente, tot ce simtea în timp ce îngrijea răniti, cu sufletul apăsat de moartea celor din jur si de durere. Iată cum arăta jungla pentru ea: „Seara, după ploaie, jungla avea frunzele toate atît de verzi si subtiri, ca trupul unei fecioare. Atmosfera era atît de linistită si extraordinar de tristă. Toate căsutele infirmeriei sînt într-un loc atît de pustiu!” (12.04.1068). Sau, cu trei zile înainte de sfîrsit: „S-a lăsat amurgul. Soarele a asfintit dincolo de muntele îndepărtat. Avioanele Moran nu mai vuiesc. În seara asta jungla e tăcută, o tăcere fioroasă. Nici o voce de om, nici un ciripit de pasăre” (18.06.1970). În toată nebunia generată de război, căldura celor din jur, a rănitilor pe care fata îi îngrijea disperată că nu îi va putea salva, sperînd că vor supravietui să ajungă la mamele, la iubitele, copiii lor, scria: „As vrea să iau sentimentele tuturor prietenilor si să umplu cu ele golul din sufletul meu, dar nu pot. Inima mea bate cu ritmul încăpătînat al vîrstei de douăzeci de ani, vîrsta cînd mi s-au împlinit sperantele si iubirea. Acum fii linistită inima mea, bate în ritmul valurilor unei seri fără vînt!” (13.04.1968).
Jurnalul începe pe 8.04.1968 si se încheie pe 20.06.1970, astfel: „Am crescut, greutătile m-au întărit, dar în momentele acestea am atît de multă nevoie de mîna caldă a mamei. Nu, nu numai asta, am nevoie de mîna unui om apropiat, nu neapărat de mîna unuia foarte cunoscut mie. Veniti, întindeti-mi o mînă în această situatie de mare singurătate, veniti si transmiteti-mi si mie compasiunea voastră, dati-mi putere să depăsesc dificultătile care mă împresoară.”
Pe 22.06.1970 tînăra a fost doborîtă de un glont care a lovit-o în frunte. La finalul cărtii sînt relatări ale participantilor, date din rapoarte de front americane (raportul trupei de recunoastere 24, compania D, batalionul 4, brigada 24). Nguyen Duy Ha, sef-adjunct al trupelor de partizani din regiune, povesteste: „Doctorita Dang Thuy Tram a fost atinsă de un glont în frunte. Cadavrul a fost păstrat sapte zile de americani, l-au folosit ca o capcană pentru a pîndi partizani. După ce americanii s-au retras, cetătenii minoritari au îngropat-o pe doctorita Dang Thuy Tram, acoperind cadavrul cu o pînză de plastic. Nu au săpat groapă de frică că putea fi o grenadă sub cadavru, legată de americani”. În rest nu se stie nimic din ce s-a petrecut cu ultimii trei răniti, ce a făcut tînăra în acea zi. Dar, scrie ea: „Mai sînt multe mame ca mama lui Duong ale căror lacrimi vor curge fără încetare din cauza războiului. Ah, dacă eu voi cădea, mama mea va fi ca acestea, va deveni o mamă care după ce si-a sacrificat viata pentru fetita ei, si-o va sacrifica pînă la sfîrsit durerii pierderii fiicei pe front de foc si pulbere” (23.04.1968).
„Eu stiu că Thuy Tram a scris pentru ea însăsi, nu pentru lume, nu pentru ca jurnalul să fie publicat, de aceea cele mai profunde credinte ale sufletului său au fost notate prin cuvinte foarte simple, sincere… Cuvintele ei sînt un Pod suspendat peste Fluviul Amar, apa purtînd cu ea multă tristete, multă indiferentă, multe credinte rătăcite care au despărtit atîta vreme cele două popoare ale noastre”, scria Robert Whitehurst.
Nici o carte din lume nu poate cuprinde durerea unui război, jalea si suferinta pe care le aduc clipele dintre primul si ultimul glont. Nimic nu poate spăla sîngele si suferinta dar, poate, cei care vor citi aceste pagini se vor întreba ce pot face ca acel prim glont al unui război să nu fie tras niciodată. Azi, cînd moartea pîndeste în prea multe locuri din lume, si cine stie cîte tinere ca Dang Thuy Tram se sting nestiute de nimeni (feluritele distante dintre tările lumii si oamenii lor estompează atît de bine dureri, semnificatii, întelesuri!), poate că ar trebui ca acelora care pornesc războaiele să li se citească Podul suspendat peste Fluviul Amar. Poate că ar aduce vreun folos, desi politica si banii par să se depărteze uneori atît de mult de ce înseamnă viata unor oameni ca Dang Thuy Tram… Poate că liderii lumii nu vor mai ajunge, astfel, să scrie ca Robert McNamara, fost secretar de stat la Departamentul Apărării al SUA, în cartea sa de memorii despre războiul din Vietnam: „am gresit cumplit”.
Podul suspendat peste Fluviul Amar apare în limba română prin efortul scriitorului vietnamez Pham Viet Dao. Bun cunoscător al culturii române (a studiat filologia la Universitatea „Al.I. Cuza”, Iasi, 1969-1974), a mai tradus în limba vietnameză: Mihai Eminescu, Poezii, romanul Satra, deZaharia Stancu, romanul Pentimento, de Eugen Uricaru, Valeriu Butulescu, Aforisme, si 75 de capodopere în versuri ale României, Legendele românilor s.a.
Đ?ng Thu? Trîm (Dang Thuy Tram), Podul suspendat peste Fluviul Amar (Jurnalul doctoritei Dang Thuy Tram), în româneste de Ph?m Vi?t Đŕo (Pham Viet Dao), Introducere: Constantin Lupeanu, ambasador, presedintele Asociatiei pentru Prietenia dintre România si Vietnam, Editura Th? Gi?i (Lumea), Hà N?i (Hanoi), Vi?t Nam (Vietnam), 2006
1 Până în 1918: considerată scriere de curte. Poate cele mai vechi texte literare în ch? nho, secolul XI: poeme ale călugărilor budişti.
2 Confucianiştii o numeau „scrierea ereticilor”. După momentul Duy Tân/ Renovarea, 1907, scrierea a cîştigat teren.
3 Hanoi: nume dat de europeni; cel vechi, chinez: Tonkin, pronunţat şi Tongkin/ Tongking (de la regiunea geografică în care se află şi golful cu acelaşi nume, numit de localnici B?c B?/ Graniţa Nordică.
4 De la regiunea Annam, ad. litt.: Sudul Pacificat, în zona centrală a Vietnamului, sub stăpânirea chineză până în 111 î.C.: Annam, numită de localnici Trung B?/ Graniţa centrală; iniţial regat cu capitala la Hu? (azi capitala provinciei Thua Thien-Hue; nume vechi al oraşului: Phu Xuan), până a fost cucerit de francezi.
5 Cochin China/ Cochinchina; franceză: Cochinchine; cea mai sudică regiune a ţării, învecinată cu Cambodgia; numită în trecut de chinezi Jiaozhi. Cochin: după un regat mitic; semnificaţia caracterelor care-i compun numele: „crucea văilor/ văile intersectate ale colinelor”. Localnicii îi spun: Nam B?/ Graniţa sudică/ Limita Sudică/ Pământul Sudic.
6 Vietnamese Poetry: The Classical Tradition. The Origins of Vietnamese Poetry, Nguyen Ngoc Binh, în Asia Society's Vietnam: Essays on History, Culture, and Society, 1985, pp. 79-98.
7 Khe Iem, Contemporary Vietnamese Poetry: on the Path of Transformation (a Portrait of Vietnamese Literature, eseu prezentat la o întâlnire a Association for Asian Studies (AAS), în San Diego, California, 2004.
8 Introdus în secolul XVII de iezuitul Alexandre de Rhodos (1591- 1660, Isfahan, Persia). A lucrat în Vietnam între 1624-1644. Pornind de la dicţionare alcătuite de misionari italieni/ portughezi, ca Gaspar D'Amaral, Duarte da Costa, a scris propriul dicţionar vietnamez-portughez-latin, tipărit în 1651 la Roma, folosind modul de pronunţie.
9 6 tonuri: ngang – plat (nemarcat cu diacritice; celelalte: marcate pe vocala „principală” a silabei), s?c – în urcare (accent acut), huy?n – coborâre (grav), h?i – moale (circumflex), ngă – moale, nu prea coborât, glotal (tilda), n?ng – jos, glotal (punct sub vocală).
10 Prescurtare la Viet Nam Doc Lap Dong Minh Hoi (Liga pentru Independenţa Vietnamului), coaliţie dominată de comuniştii lui Ho Chi Minh; s-a făcut cunoscută prima dată în mai 1941.
11 La 2 septembrie 1976 se proclamă Republica Socialistă Vietnam, stat unitar, cca. 329 560 km2.
Limba oficială, vietnameza/ ti?ng vi?t, este vorbită de cca. 87% din populatie (13% – 56 de minorităti recunoscute oficial); dialectele sînt numeroase, mai cunoscute: nord-vietnamez (hanoi, vechiul nume: tonkinez3), central (hue sau annamez4), sudic (cochinchinez5). Statistic, masa vocabularului este de sorginte chineză. Sînt vorbite, la un anumit nivel, chineza, engleza, franceza, rusa. Cea mai veche scriere cunoscută datează din 1335: Cronicile concise ale Annam-ului, 20 de volume scrise de Lę T?c. Primul poem vietnamez, Quôc tô, din cîte se stie, compus în 9876 cu caractere chineze, este atribuit preotului budist Do Pháp Thuîn. Pînă la aparitia scrierii nationale/ ch? qu?c ng? din literatura vietnameză lipseau practic romanul, în dimensiunea lui occidentală (exista cel în versuri, truyen), nuvela si eseul. Primele au fost traduceri din franceză/ chineză, în publicatia lunară Nam Phong Tap Chi/ Revista Vîntului de Sud (primul număr: iulie 1917). După Tran Van Giap, primul roman vietnamez, scris de Dang Tran Phat, a apărut în 1921. Romanele au fost scrise, initial, sub influenta literaturii străine, dar neuitînd limbajul, retorica/ tehnicile poeziei clasice. Khe Iem7 scria că în literatura vietnameză schimbările încep cu poezia, si adesea a depins/ a fost influentată de toanele puterii, modul cum s-au schimbat alfabetele, si alte evenimente. Astfel, literatura vietnameză trebuie studiată din mai multe unghiuri: lingvistic, al influentelor istorice/ culturale ale civilizatiilor străine (chineză, japoneză, franceză, rusă etc.).
Secolul XX aduce disparitia caracterelor chineze, impunîndu-se „scrierea natională”, bazată pe alfabetul latin8, are 37 de litere: 29 singure, 8 combinatii de litere/ digrafe; se folosesc 9 diacritice: 4 pentru a crea sunete – o literă poate avea mai multe diacritice, 5 indică tonul; sensul/ întelesul cuvintelor depinde de ton9. Recitarea unui poem pare unui occidental interpretarea unui cîntec.
Este o distantă mare si în timp, si evenimente, căutări, de la Nhan Van Giai Pham/ Magazinul Umanist (primul număr – în ianuarie 1956, în Nord), la dezvoltarea Miscării pentru Versul liber din Sud, în anii 60, sau Noul Formalism, către anul 2000. Întîlnirea cu Occidentul a însemnat si contactul cu o serie de scoli/ curente al unei literaturi de milenii, cu teme, simboluri, limbaj proprii, parte a unei civilizatii frumoase. Perioada „literaturii dinainte de război” (1932-1945) a fost un interval mai linistit. Apoi a venit „Războiul de 9 ani” – francezii s-au predat fortelor Viet Minh10 pe 7 mai 1954 –, tratatul de la Geneva, semnat pe 20 iulie 1954, frîngerea tării, pentru o vreme11, pe paralela 17: Sudul capitalist si Nordul comunist. Din caracteristicile literaturii: influente pe filieră franceză, dar si dezvoltarea literaturii în nom.
În 1965 fortele americane au debarcat în Vietnam. 2,7 milioane de soldati americani au luptat în acest război (care a divizat SUA) purtat în numele lumii libere contra expansiunii comunismului. Unii au pierit, altii s-au întors acasă, aducînd cu ei si multe amintiri dureroase, care le-au marcat viata. Printre cei care s-au întors au fost si fratii Robert si Frederic Whitehurst. Robert aducea cu el o tînără vietnameză, cu care s-a căsătorit, Fred un carnet cu însemnări, găsit în timpul unei misiuni, si păstrat la îndemnul unui translator vietnamez, Nguyen Trung Hieu. Fred a aflat că păstrase jurnalul unei tinere, medic, care a trecut poarta spre vesnicie tinînd piept unei grupe de 120 de soldati americani care atacaseră infirmeria în care lucra. S-a sacrificat pentru a-si salva compatriotii.
Anii au trecut, războiul a devenit una din amintirile însîngerate ale istoriei. În mai 2005 cei doi frati au întîlnit-o la Hanoi pe mama tinerei autoare a jurnalului care îi obseda. În septembrie 2005 gîndurile tinerei Dang Thuy Tram au fost editate, sub egida Uniunii Scriitorilor din Vietnam. Cine răsfoieste această carte aparte întelege de ce a devenit repede best-seller, vîndut în sute de mii de exemplare, si edituri din mai multe tări doresc să o traducă si să o publice. Prima limbă străină în care a fost editată este româna.
Dang Thuy Tram, ca si Anna Frank (fetita evreică care a supravietuit ani de zile în ascunzătoarea unei case din Amsterdam, scriindu-si jurnalul, pe care îl botezase Kitty, înainte de a fi trimisă în lagăr, la moarte, împreună cu toti cei care se ascunseseră de ocupantii nazisti), nu si-a imaginat că aceste pagini vor fi cunoscute de milioane de oameni. Că atîtia cititori vor re-desena cu ochii mintii chipul unei tinere din Hanoi, educată, cultă, sensibilă si plină de viată care, măcinată de nebunia din jur, scrie despre barbaria, atrocitătile, sîngele si durerea, realitătile greu de imaginat care definesc războiul. E greu să nu fii marcat citind cum vede războiul ochiul unei tinere care nu avea nimic a face cu cariera armelor. A trăit sub ploaia de gloante si suferinte, în conditii teribile, riscîndu-si viata pentru a-si servi cum credea mai bine tara, vindecîndu-i pe altii, dar si pentru a-si întîlni iubitul, care însă i-a trădat dragostea. Totul în jur e numai suferintă, moarte, durere – redate în cuvinte simple: „într-o seară am stat pe pat lîngă Lam. Lam a fost rănit de un obuz care i-a tăiat măduva spinării. Jumătate din trup îi e deja mort. Stă la pat paralizat, si are dureri de nesuportat Anul acesta Lam a împlinit 24 de ani” (25.07.1968). Sau: „Cum as putea să păstrez pentru totdeauna toate imaginile eroilor anonimi care s-au născut pe acest petic dureros si plin de foc?” (20.07.1968).
Dang Thuy Tram scrie despre traume, lipsuri, distrugeri, sentimente, tot ce simtea în timp ce îngrijea răniti, cu sufletul apăsat de moartea celor din jur si de durere. Iată cum arăta jungla pentru ea: „Seara, după ploaie, jungla avea frunzele toate atît de verzi si subtiri, ca trupul unei fecioare. Atmosfera era atît de linistită si extraordinar de tristă. Toate căsutele infirmeriei sînt într-un loc atît de pustiu!” (12.04.1068). Sau, cu trei zile înainte de sfîrsit: „S-a lăsat amurgul. Soarele a asfintit dincolo de muntele îndepărtat. Avioanele Moran nu mai vuiesc. În seara asta jungla e tăcută, o tăcere fioroasă. Nici o voce de om, nici un ciripit de pasăre” (18.06.1970). În toată nebunia generată de război, căldura celor din jur, a rănitilor pe care fata îi îngrijea disperată că nu îi va putea salva, sperînd că vor supravietui să ajungă la mamele, la iubitele, copiii lor, scria: „As vrea să iau sentimentele tuturor prietenilor si să umplu cu ele golul din sufletul meu, dar nu pot. Inima mea bate cu ritmul încăpătînat al vîrstei de douăzeci de ani, vîrsta cînd mi s-au împlinit sperantele si iubirea. Acum fii linistită inima mea, bate în ritmul valurilor unei seri fără vînt!” (13.04.1968).
Jurnalul începe pe 8.04.1968 si se încheie pe 20.06.1970, astfel: „Am crescut, greutătile m-au întărit, dar în momentele acestea am atît de multă nevoie de mîna caldă a mamei. Nu, nu numai asta, am nevoie de mîna unui om apropiat, nu neapărat de mîna unuia foarte cunoscut mie. Veniti, întindeti-mi o mînă în această situatie de mare singurătate, veniti si transmiteti-mi si mie compasiunea voastră, dati-mi putere să depăsesc dificultătile care mă împresoară.”
Pe 22.06.1970 tînăra a fost doborîtă de un glont care a lovit-o în frunte. La finalul cărtii sînt relatări ale participantilor, date din rapoarte de front americane (raportul trupei de recunoastere 24, compania D, batalionul 4, brigada 24). Nguyen Duy Ha, sef-adjunct al trupelor de partizani din regiune, povesteste: „Doctorita Dang Thuy Tram a fost atinsă de un glont în frunte. Cadavrul a fost păstrat sapte zile de americani, l-au folosit ca o capcană pentru a pîndi partizani. După ce americanii s-au retras, cetătenii minoritari au îngropat-o pe doctorita Dang Thuy Tram, acoperind cadavrul cu o pînză de plastic. Nu au săpat groapă de frică că putea fi o grenadă sub cadavru, legată de americani”. În rest nu se stie nimic din ce s-a petrecut cu ultimii trei răniti, ce a făcut tînăra în acea zi. Dar, scrie ea: „Mai sînt multe mame ca mama lui Duong ale căror lacrimi vor curge fără încetare din cauza războiului. Ah, dacă eu voi cădea, mama mea va fi ca acestea, va deveni o mamă care după ce si-a sacrificat viata pentru fetita ei, si-o va sacrifica pînă la sfîrsit durerii pierderii fiicei pe front de foc si pulbere” (23.04.1968).
„Eu stiu că Thuy Tram a scris pentru ea însăsi, nu pentru lume, nu pentru ca jurnalul să fie publicat, de aceea cele mai profunde credinte ale sufletului său au fost notate prin cuvinte foarte simple, sincere… Cuvintele ei sînt un Pod suspendat peste Fluviul Amar, apa purtînd cu ea multă tristete, multă indiferentă, multe credinte rătăcite care au despărtit atîta vreme cele două popoare ale noastre”, scria Robert Whitehurst.
Nici o carte din lume nu poate cuprinde durerea unui război, jalea si suferinta pe care le aduc clipele dintre primul si ultimul glont. Nimic nu poate spăla sîngele si suferinta dar, poate, cei care vor citi aceste pagini se vor întreba ce pot face ca acel prim glont al unui război să nu fie tras niciodată. Azi, cînd moartea pîndeste în prea multe locuri din lume, si cine stie cîte tinere ca Dang Thuy Tram se sting nestiute de nimeni (feluritele distante dintre tările lumii si oamenii lor estompează atît de bine dureri, semnificatii, întelesuri!), poate că ar trebui ca acelora care pornesc războaiele să li se citească Podul suspendat peste Fluviul Amar. Poate că ar aduce vreun folos, desi politica si banii par să se depărteze uneori atît de mult de ce înseamnă viata unor oameni ca Dang Thuy Tram… Poate că liderii lumii nu vor mai ajunge, astfel, să scrie ca Robert McNamara, fost secretar de stat la Departamentul Apărării al SUA, în cartea sa de memorii despre războiul din Vietnam: „am gresit cumplit”.
Podul suspendat peste Fluviul Amar apare în limba română prin efortul scriitorului vietnamez Pham Viet Dao. Bun cunoscător al culturii române (a studiat filologia la Universitatea „Al.I. Cuza”, Iasi, 1969-1974), a mai tradus în limba vietnameză: Mihai Eminescu, Poezii, romanul Satra, deZaharia Stancu, romanul Pentimento, de Eugen Uricaru, Valeriu Butulescu, Aforisme, si 75 de capodopere în versuri ale României, Legendele românilor s.a.
Đ?ng Thu? Trîm (Dang Thuy Tram), Podul suspendat peste Fluviul Amar (Jurnalul doctoritei Dang Thuy Tram), în româneste de Ph?m Vi?t Đŕo (Pham Viet Dao), Introducere: Constantin Lupeanu, ambasador, presedintele Asociatiei pentru Prietenia dintre România si Vietnam, Editura Th? Gi?i (Lumea), Hà N?i (Hanoi), Vi?t Nam (Vietnam), 2006
1 Până în 1918: considerată scriere de curte. Poate cele mai vechi texte literare în ch? nho, secolul XI: poeme ale călugărilor budişti.
2 Confucianiştii o numeau „scrierea ereticilor”. După momentul Duy Tân/ Renovarea, 1907, scrierea a cîştigat teren.
3 Hanoi: nume dat de europeni; cel vechi, chinez: Tonkin, pronunţat şi Tongkin/ Tongking (de la regiunea geografică în care se află şi golful cu acelaşi nume, numit de localnici B?c B?/ Graniţa Nordică.
4 De la regiunea Annam, ad. litt.: Sudul Pacificat, în zona centrală a Vietnamului, sub stăpânirea chineză până în 111 î.C.: Annam, numită de localnici Trung B?/ Graniţa centrală; iniţial regat cu capitala la Hu? (azi capitala provinciei Thua Thien-Hue; nume vechi al oraşului: Phu Xuan), până a fost cucerit de francezi.
5 Cochin China/ Cochinchina; franceză: Cochinchine; cea mai sudică regiune a ţării, învecinată cu Cambodgia; numită în trecut de chinezi Jiaozhi. Cochin: după un regat mitic; semnificaţia caracterelor care-i compun numele: „crucea văilor/ văile intersectate ale colinelor”. Localnicii îi spun: Nam B?/ Graniţa sudică/ Limita Sudică/ Pământul Sudic.
6 Vietnamese Poetry: The Classical Tradition. The Origins of Vietnamese Poetry, Nguyen Ngoc Binh, în Asia Society's Vietnam: Essays on History, Culture, and Society, 1985, pp. 79-98.
7 Khe Iem, Contemporary Vietnamese Poetry: on the Path of Transformation (a Portrait of Vietnamese Literature, eseu prezentat la o întâlnire a Association for Asian Studies (AAS), în San Diego, California, 2004.
8 Introdus în secolul XVII de iezuitul Alexandre de Rhodos (1591- 1660, Isfahan, Persia). A lucrat în Vietnam între 1624-1644. Pornind de la dicţionare alcătuite de misionari italieni/ portughezi, ca Gaspar D'Amaral, Duarte da Costa, a scris propriul dicţionar vietnamez-portughez-latin, tipărit în 1651 la Roma, folosind modul de pronunţie.
9 6 tonuri: ngang – plat (nemarcat cu diacritice; celelalte: marcate pe vocala „principală” a silabei), s?c – în urcare (accent acut), huy?n – coborâre (grav), h?i – moale (circumflex), ngă – moale, nu prea coborât, glotal (tilda), n?ng – jos, glotal (punct sub vocală).
10 Prescurtare la Viet Nam Doc Lap Dong Minh Hoi (Liga pentru Independenţa Vietnamului), coaliţie dominată de comuniştii lui Ho Chi Minh; s-a făcut cunoscută prima dată în mai 1941.
11 La 2 septembrie 1976 se proclamă Republica Socialistă Vietnam, stat unitar, cca. 329 560 km2.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
