Ochii versului polonez în limba română

(în Convorbiri Literare, februarie 2008


„În mii de ferestre lumină
pe mii de mese
poeţii se chinuie
scriind cele mai importante versuri
coboară în adâncimile lor şi scot
o fărâmă care miroase a cuvânt
………………………..
îndreaptă-te
versule, aş vrea să-ţi văd ochii”

Tadeusz Śliwiak, Ochii tăi, versule

La Nădlac, sub oblăduirea lui Ondrej Štefanko, fiinţează editura Societăţii Culturale şi Ştiinţifice Ivan Krasko, sub egida căreia apare revista Oglinzi paralele (Rovnobe né Zrkadlá), care a oferit cititorilor, ca supliment, în colecţia Punţi, o serie de volume de poezie, unele bilingve (mai ales română-slovacă). Despre parte din acestea am scris la vremea lor. (1)
O apariţie recentă la aceeaşi editură este Antologia poeziei poloneze (2), sub semnătura lui Nicolae Mareş. Este o interesantă privire asupra poeziei unei ţări, a unei limbi care a dat patru laureaţi Nobel (3) (dintre care doi sunt poeţi).
S-a spus că Polonia nu a avut o generaţie de mari poeţi născuţi, cum s-a petrecut în mai multe locuri din Europa, în jurul lui 1880, mai multe voci considerând că primii poeţi moderni, de anvergură europeană, s-au născut către ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, începutul celui de-al XX-lea. În 1901 s-a ivit pe lume poate cel mai notabil nume al poeziei poloneze dintre cele două războaie mondiale, Julian Przyboś, care era, notează antologatorul, „un sincer al creaţiei brâncuşiene, al culturii româneşti şi al României în general”. Nicolae Mareş alege, spun eu nimerit, să înceapă antologia cu poeţi ca Stanislaw Wyspiański (1869-1907), Leopold Staf (1878-1957), Kazimiera Iłłakowiczówna (1892-1983), Jarosłav Iwaszkiewicz (1894-1979) – afirmat în cadrul grupului Skamander, Kazimierz Wierzyński (1894-19569) – printre fondatorii grupării/ revistei Skamander, ca şi Julian Tuwim ori Antoni Słonimski. Apoi, până la Julian Przyboś, sunt antologaţi Władyslaw Broniwski, Janina Brzostowska (a tradus prima în limba polonă un grupaj de poezie eminesciană), Włodzimierz Słobodnik, membru al grupării literare Smok (4), şi Aleksander Wat. Sunt nume importante ale literaturii poloneze (parte emigraţi şi în România, pentru scurte perioade, în preajma celui de-al doilea război mondial – printre aceştia Czesław Miłosz, Julian Tuwim, Kazimiera Iłłakowiczówna, care a învăţat româneşte pentru a-l putea citi pe Eminescu în limba noastră, traducându-l apoi în polonă; a tradus şi din Sorescu, Blaga, Bacovia ş.a.), reformatori (Stanislaw Wyspiański, de pildă, este considerat „unul dintre reformatorii de seamă ai teatrului naţional” (5), un personaj aparte din cultura poloneză (6), una din piesele sale, Wesele/ Nunta, e apreciată drept una din cele mai importante drame poloneze (7) din secolul al XX-lea) fondând/ colaborând la sau conducând mişcări/ grupări literare, edituri, reviste (ca Smok, Skamander, Zwrotnica, Linia) ş.a.. „Lista” poeţilor antologaţi se încheie cu Anna Janko (n. 1957) şi Zbigniew Machej (n. 1958).
Fiecare dintre aceste nume reprezintă, în sine, o pagină din istoria literaturii poloneze. De pildă, să vorbim despre Aleksander Wat, 1900-1967 (pe numele adevărat Chwat, născut într-o familie evreiască din Varşovia). Wat, care scria „poezia nu ne trebuie/ renunţă la metafore”, a fost un membru notabil al mişcării futuriste poloneze. A publicat, împreună cu Anatol Stern, un manifest în care declarau că civilizaţia, cultura şi bolile lor trebuiau aruncate la gunoi. Promovând „râsul şi non-sensul”: „noi alegem simplitatea, mojicia, veselia, trivialitatea” ş.a., scriau ei, pe un ton care aminteşte, oarecum, şi de O palmă gustului public , manifestul „budetleanilor ” (9), cum îşi spuneau cubofuturiştii ruşi. Wat a redactat între 1921-1925 revistele Nowa Stuka şi Almanach Nowej Sztuki (fondat în 1924, editat de Kordian Gacki), şi, după ce o vreme a simpatizat cu comunismul (locuind în Kazahstan), s-a stabilit la Paris în 1959. Şi-a trăit tinereţea într-o perioadă în care, la începutul secolului al XX-lea, în literatura Poloniei au activat o serie de şcoli/ grupuri literare cu aport notabil, mai fiecare stabilindu-şi un program, multe editând reviste. Am aminti gruparea expresionistă din Poznań, care în 1917 a publicat propria revistă, Zdrój (10); între 1918-1921 pictorul, poetul, criticul, matematicianul şi filosoful Leon Chwistek (1884 – m. 1944, lângă Moscova), membru al grupului de avangardă Formist (derivat din expresionismul polonez, în 1919) a publicat o serie de articole (în revista Formisci/ Formistul), în care promova „pluralismul estetic” şi „pluralitatea realităţilor” (Wielosc rzeczywistosci w sztuce/ Pluralitatea realităţilor în artă, 1918 sau Wielosc rzeczywistosci/ Pluralitatea realităţilor, 1921), pentru ca, în 1922, să proclame criza Formismului. Distingea în textele lui patru feluri de realitate: populară, fizică, senzuală şi vizibilă, care ar corespunde unor curente din artele vizuale – Primitivism, Realism, Impresionism şi Futurism (11). În acelaşi timp, deşi nu stabilea o „ierarhie”, considera că Futurismul ar putea duce la cea mai înaltă valoare creativă. L-am putea aminti pe Bruno Jasieński (12), scriitor de limbă polonă şi rusă, mort într-un lagăr din Siberia în 1939 („reabilitat” – cum se spunea în epocă – în 1956) şi aportul lui la mişcarea futuristă din Polonia acelor vremi (în 1923 a publicat în Zwrotnica articolul Futurismul polonez, bilanţ). Sau despre anul 1920, în care apărea Skamander (numele vine de la un râu din Troia, pomenit în Acropolis, o piesă a lui Wyspiański), revista grupului varşovian cu acelaşi nume(fondat în 1918), printre liderii căruia erau Julian Tuwim, Antoni Słonimski, Jan Lechoń, Kazimierz Wierzyński. În primul număr al revistei apărea un articol al lui Wilam Horzyca, în care era definit programul grupului – în linii mari, se clama căutarea un „nou limbaj poetic” care să reflecte „viaţa modernă”, recunoscând importanţa formei (rimă, ritm) ş.a.. În opoziţie cu cei din grupul Skamander, care nu acordau o foarte mare importanţă teoretizării, cei din grupul Zwrotnica, apărut în 1922 la Cracovia, şi în opoziţie faţă de varşovieni (care, considerau cracovienii din grup, se re-întorseseră spre clasic în calea spre modern), în revista cu acelaşi nume (13) , patronată de Tadeusz Peiper, apelau mai mult la teorie. În Zwrotnica au publicat poeţii Julian Przyboś, Jalu Kurek, Jan Bręzkowski. Prin ideile afirmate şi modul în care membrii le-au pus în practică, grupul Zwrotnica este considerat unul din cele mai interesante din istoria literaturii poloneze. Sloganul lui Peiper era „îmbrăţişaţi prezentul”.
Sunt numai câteva aspecte care relevă spectaculozitatea, efervescenţa literaturii, a poeziei poloneze despre care mulţi spun că mai mereu este foarte dificil de tradus (14).
Nicolae Mareş a antologat (alegând drept criteriu de „ordonare” anul naşterii) multe dintre numele importante ale poeziei poloneze, de la Czesław Miłosz (laureat Nobel în 1980, care, în preajma războiului al II-lea Mondial, a emigrat în România, pentru scurt timp, plecând apoi la Vilnius pentru ca, după ocuparea Lituaniei de sovietici, 14 iunie 1940, să revină la Varşovia, stabilindu-se din 1958 în SUA) la, de pildă, Wisława Szymborska – al patrulea scriitor polonez care a primit premiul Nobel – despre a cărei poezie traducătorii spun că, din cauza varietăţii stilistice, este foarte dificil de tradus. Ori la Karol Wojtyla (devenit Papa Ioan Paul al II-lea), Tadeusz Kubiak, Herbert Zbigniew, Mieczysław Jasturn (pe numele adevărat Mieczysław Agatstein; comparat adesea cu Rilke, pe care l-a tradus strălucit) sau pitorescul Jerzy Ficowski (1924 – 2006), considerat un exeget al lui Bruno Schulz (15) , şi având o afinitate aparte faţă de cultura ţiganilor. De altfel, pentru a le învăţa limba, timp de mai mulţi ani a călătorit cu o şatră de ţigani. Ficowski a fost şi un cunoscut traducător. Între altele, în 2004, la Editura Pogranicze, a publicat volumul Meşterul Manole şi alte tălmăciri, în care sunt şi mai multe versiuni poloneze ale unor creaţii populare româneşti.
Poate că un studiu critic ar fi fost bine venit pentru o mai bună familiarizare a cititorilor cu ce înseamnă literatura/ poezia de limbă polonă, poate că ar fi fost mai nimerit şi un titlu de tipul „O antologie a…”. Dar, la urma urmei, orice antologie este, într-un fel, aidoma unei fotografii a unui loc de suflet, a unei naţii ş.a.. Limitele şi calităţile depind de ochiul/ poziţia fotografului, modul în care alege să încadreze elementele ş.a.. Cred că această antologie este, în sine, o realizare bine venită, şi care trebuie remarcată.

Antologia poeziei poloneze, antologie, traducere şi note biobibliografice – Nicolae Mareş, Editura Ivan Krasko, Nădlac, 2007, 432 p.

1. În articolul Patru oglinzi paralele – Miroslav Válek, Mi-ar plăcea să fiu un faraon cu ochiul de agat; Ján Ondruš, Înghiţind firul de păr, 2000 – ambele traducere, postfaţă de Ondrej Štefanko, Nădlac, 2000; Ivan Krasko, Nox et solitudo, traducerea, postfaţa de Corneliu Barborică, 2001, şi, în limba română, Ivan Štrpka, Rovinsko, sud-vestul. Moartea mamei; traducere de Ondrej Štefanko, 2000 – în Convorbiri Literare, aprilie 2002; articolul Rotind în jur tăcerea pe lângă ideea-pâine şi cuvântul lucrător – Ghennadi Ayghi, Alunecări de vise, traducere din limba rusă Leo Butnaru, 2004, Mai pur decât sensul, poeme eseuri, versiune românească, prefaţă, tabel cronologic şi note de Leo Butnaru, 2005, în Convorbiri literare, aprilie 2006; Despre Ka, fiinţa de cuvinte şi Miniatura poetică rusă – Velimir Hlebnikov, Ka – proză, teatru, eseuri, versiunea românească, prefaţă (Cel chemat să dea nume), 2005, Aleksei Krucionâh, Ironiada jertfei vesele, 2006, Orizont testamentar. Miniatura poetică rusă, vol. I (A – K), vol. II (L- Z), 2006 – toate volume în traducerea, cu prefaţă, note, tabel cronologic de Leo Butnaru – în Convorbiri literare ş.a.

2. Cum subliniază editorii în caseta tehnică, este cel de-al 252-lea titlu apărut la Editura Ivan Krasko, şi al 42-lea din colecţia Punţi.

3. Henryk Sienkiewicz, 1905, Władysław Reymont, 1924, Czesław Miłosz, 1980, Wisława Szymborska, 1996.

4. Dragon, drache, drakan, limba ploneză: smok; dragonul – popular în folclorul local.

5. Nicolae Mareş.

6. Chiar şi cele mai simple fapte, aspecte sau nunaţe abordate în creaţia sa, au căpătat şi capătă pentru polonezi dimensiunea unui simbol” – Nicolae Mareş, în Stanislaw Wyspiański, artist al epocii sale, revista „Oglinzi paralele”, nr. 3-4/ 2007.

7. T. Terlecki, Stanislaw Wyspianski, Boston 1983; Marta Romanowska, Stanislaw Wyspianski 1869-1907, publicat în 2001.

8. „Cititorilor – Noul Dintâiul Surprinzătorul nostru manifest! Doar noi reprezentăm chipul Timpurilor noastre. Pentru noi sună cornul timpului în arta cuvântului. Trecutul e sufocant. Academia şi Puşkin – mai neînţeleşi ca hieroglifele. Să-i aruncăm pe Puşkin, Dostoevski, Tolstoi ş.a., ş.a. de pe Nava contemporaneităţii…” - Aleksei Krucionâh, Ironiada jertfei vesele, versiunea românească, prefaţă şi note: Leo Butnaru, 2006.

9. În viziunea lui Velimir Hlebnikov de la „budet” = „a fi”.

10. Despre care Józef Ratajczak a scris în Zagasły „brzask epoki”. Szkice z dziejów czasopism „Zdrój” 1917-1922, Wyd. Poznańskie, 1980.

11. Ulterior, Chwistek a dezvoltat o teorie conform căreia Strefizm-ul (Sionismul) ar fi o continuare pentru Formism (cf. Irena Kossowska).

12. Nina S. Kolesnikoff, Bruno Jasienski: His Evolution from Futurism to Socialist Realism (Library of the Canadian Review of Comparative Literature), Wilfrid Laurier Univ Press, 1982 – un capitol din această carte a fost publicat în The Slavic and East European Journal, Vol. 21, No. 1 (Spring, 1977), pp. 64-77), cu titlul Polish Futurism: The Quest to Renovate Poetic Language.
Din revista Zwrotnica s-au publicat 6 numere (1922-1923), apoi a reapărut între 1926-1927.

13. Din revista Zwrotnica s-au publicat 6 numere (1922-1923), apoi a reapărut între 1926-1927

14. Balcerzan, Edward, Poetic translation and the system of literary culture, Paul Coates, trans. Hanna Dziechcinska, ed. Problems of Translation and Literary Common Places, Wrocaw, Polska Akad. Nauk, 1985. 7-22.

15. Bruno Schulz (1892 -1942) – romancier, pictor polonez, de origine evreu, născut la Drohobycz, Galiţia, atunci în imperiul austro-ungar, azi parte a Ucrainei; majoritatea specialiştilor îl consideră unul dintre cei mai mari stilişti polonezi din secolul al XX-lea.