O lume se destramă

(în Convorbiri literare, mai 2008)

"O lume se destramă; centrul nu poate rezista
Un val de anarhie se revarsă peste lume
Mareea de sânge tulbure e slobozită, şi peste tot
Solemnitatea inocenţei e înecată"

William Butler Yeats, A doua venire

Despre Chinua Achebe (Albert Chinualumogu Achebe), din 1990 paralizat după un accident de maşină, poate cel mai faimos scriitor african al momentului, născut în 1930, într-o familie creştină (bunicii săi nu erau creştini) din satul Igbo, Ogidi, district în sudul Nigeriei, scriitoarea sud-africană Nadine Gordimer, laureată Nobel pentru literatură în 1991, a spus că este „tatăl literaturii africane moderne“ (1) . Elaine Showalter, membru al juriului care i-a decernat premiul „Man Booker International Prize for Fiction”, consideră că „în O lume se destramă şi celelalte romane ale sale despre Nigeria, Chinua Achebe a inaugurat romanul african modern” (2).
Primul roman al lui Achebe, cel mai tradus scriitor african (peste 50 de limbi), Things Fall Apart (prima ediţia: în limba engleză, în 1958), vândut în peste 12 milioane de exemplare, a fost inclus de diverse colegii/ instituţii, reviste de prestigiu pe lista celor mai importante 100 de titluri ale literaturii de limbă engleză din 1923 până în prezent. A apărut recent în limba română, cu titlul O lume se destramă. Cu un titlu inspirat de un poem al lui William Butler Yeats, The Second Coming/ A doua venire, este considerată una din cele mai importante cărţi ale literaturii africane (sunt voci în Nigeria care o consideră aproape de talia Bibliei). Studiat pe toate continentele, romanul a fost dramatizat la radio, în Nigeria, apoi a constituit suportul pentru un serial de televiziune. S-a spus şi că succesul lui Achebe, meritat, s-a datorat şi faptului că a scris în limba engleză.
Romanul este centrat pe viaţa lui Okonowo (şi a familiei sale, copiii şi cele trei soţii – cu accent pe fiul său mai mare, Nwoye, şi fiica favorită, Enzima), ajuns lider local peste cele nouă sate ale grupului etnic Igbo (3) , din Umofia (4), Nigeria, mai ales datorită calităţilor sale de luptător. Curajul, determinarea şi dorinţa lui de a nu lăsa lucrurile la jumătate veneau şi – sau poate mai ales – din faptul că detesta lenea şi chiar laşitatea tatălui său, Unoka. Achebe abordează în roman o perioadă – probabil între sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea – în care colonialismului britanic, activitatea misionarilor creştini au avut impact major asupra vieţii oamenilor locului, tradiţiilor, credinţei lor. Ulterior, Achebe a scris No longer Ease (5) , 1960, conceput iniţial ca o a doua parte la O lume se destramă, Aroow of God, 1964, pe un subiect asemănător. Apoi a reluat tema, cu personaje care trăiesc mai departe problemele din O lume se destramă în ţări imaginare ale Africii – în A Man of the People, 1966, Anthills of the Savannah, 1987.
Construcţia romanului porneşte de la ideea că „lumea” lui Okonkwo, centrată pe satul Umofia, mai cuprinde alte opt sate, în care oamenii trăiesc după ritualuri, tradiţii, pe care Achebe le descrie fără să le explice. (De altfel, cartea este scrisă la persoana a treia, de pe poziţia naratorului omniscient – care ştie în detaliu gândurile, motivaţiile fiecărui personaj – şi decident: până la venirea omului alb, chiar din timpul exilului, lucrurile sunt descrise prin prisma lui Okonkwo, după care aceste devine doar parte, actant.) Luptându-se cu tarele dar şi datoriile tatălui său, Okonkwo ajunge, după eforturi mari, ghinioane, suişuri şi coborâşuri, om de vază, luptător şi fermier, component al importantului grup al egwugwu – cei care reprezintă, din illo tempore, spiritele străvechi ale satului, cap al unei familii pe care se străduieşte să o conducă cu fermitate – din nou, din dorinţa de a demonstra tuturor, dar mai ales sieşi, că slăbiciunea tatălui nu îl caracterizează.
La un moment dat, în timpul unei ceremonii funerare, puşca lui Okonkwo se descarcă accidental, omorând un băiat. După legile străvechi din Umofia, Okonkwo şi familia lui trebuie să plece într-un exil de 7 ani, în satul soţiei, Mbanta, întâmplare care zdruncină puternic convingerile eroului, care credea că un bărbat poate să îşi construiască/ hotărască singur soarta, prin lucrurile pe care decide să le facă. Okonkwo, trecut acum de vârsta tinereţii, trebuie, aşadar, să ia totul de la început. În timpul acestui exil omul alb soseşte atât la Umofia, cât şi la Mbanta. Misionarii, sosiţi primii, predicau că religia veche a oamenilor locului nu era bună, începând să caute adepţi, şi reuşind întâi printre cei mai de jos oameni ai societăţii. În timp, obţin succese mai mari, printre convertiţi numărându-se şi fiul drag al lui Okonkwo, Nwoye. Tatăl îşi bate fiul, care părăseşte familia. Lucrurile merg tot mai anapoda. Întors la Umofia, Okonkwo găseşte clanul schimbat în rău, biserica omului alb având mulţi adepţi, parte dintre ei fanatici, lipsiţi cu totul de respect faţă de trecut şi tradiţii. Şi, ca totul să fie şi mai rău, guvernul omului alb şi-a trimis şi el reprezentanţii aici – un „guvernator de districtual” care, sprijinit de armele Puterii Albilor, judecă cazurile litigioase în ignoranţă faţă de ce înseamnă acest loc – „pronunţă sentinţe fără a cunoaşte faptele”. Lucrurile se precipită când prin faptele sale, un convertit afectează un spirit al clanului, aducând astfel o ofensă atât de gravă, încât oamenii decid că bisericii nu mai îi este permisă şederea la Umofia şi doboară clădirea. Comisarul îi atrage într-o cursă pe lideri, printre care şi pe Okonkwo, întemniţându-i. În închisoare – unde sunt ţinuţi până clanul plăteşte o compensaţie substanţială – oamenii sunt umiliţi, bătuţi. Odată eliberaţi, liderii convoacă o întâlnire la care să se decidă dacă vor lupta sau vor trăi în pace cu omul alb. La astfel de întruniri deciziile se luau democratic, orice amestec fiind socotit un atac la independenţă, liberul arbitru. Okonkwo vrea să se aleagă lupta, dar nu prea are adepţi. În timp ce oamenii din Umofia discutau, au venit albii ordonându-le să se împrăştie, Okonkwo, nesuportând asemenea umilinţă, astfel de afront, ucide pe unul din cei doi mesageri albi (kotma – de la „court messenger”), celălalt fugind. Înţelegând că cei din clan nu îi susţin decizia de a lupta cu albii, Okonkwo se sinucide.
Cartea se încheie cu următorul paragraf, despre gândurile guvernatorului, supărat că nu ştiuse cum să facă ca să nu ia parte „la asemenea activităţi mărunte şi nedemne”, detalii precum coborârea corpului lui Okonkwo din copac: „Povestea acestui bărbat, care ucisese un mesager şi care apoi se spânzurase, ar fi constituit o lectură interesantă… Erau atât de multe subiecte, şi trebuia să dea dovadă de fermitate şi să excludă detaliile. După îndelungi căutări, găsise deja un titlu. Cartea se va numi pacificarea triburilor primitive din bazinul de jos al Nigerului.”
Chinua Achebe „vorbeşte” – dozând ironia cu dramatismul, faptele şi gândurile, fără prea multe dialoguri – despre o lume (departe de a fi ideală, dar ghidată după legi pe care oamenii locului se străduiau să le facă drepte, democratice, în acord cu principiile lor) care părea că dăinuia din totdeauna, şi va dăinui mereu, ghidându-se după tradiţiile ei. O lume care se prăbuşeşte sub privirile celor care o credeau imuabilă. Odată cu venirea omului alb, zei, vrăjitori, tradiţii, ritualuri şi cutume fiind strivite de presiunea ordinii coloniale, reprezentată de misionari, judecători, „kotma/ kotuma” care nu pot vedea în frumuseţea lumii pe care vor să o schimbe decât sălbăticie şi primitivism, păgânism şi incultură. Care nici măcar nu încearcă să înţeleagă ce şi cum este „uri” – parte a ceremoniei de logodnă, când mirele plăteşte părinţilor miresei preţul convenit pentru a o lua în căsătorie pe fata lor, „isa-ifi” – un ritual ţinut cu ocazia căsătoriei, când mireasa îşi declară fidelitatea faţă de soţ, sau „ikenga” – statuetă din lemn, simbol al puterii mâinii drepte a bărbatului în a cărei proprietate este şi atâtea altele Dar o lume pe care scriitorul, creştin – tatăl lui fiind printre primii convertiţi din Ogidi –, o „colorează” cu poveşti din popor, proverbe, zicători, tradiţii toate întreţesute parcă în maniera oralităţii celor despre care scrie. Citindu-l – deşi circumstanţele sunt cu totul diferite –, m-am gândit şi la copilăria mea, când prin satul mamaiei treceau căruţele, sub al căror coviltir ţiganii ţineau, care cel mai adesea cântau cântecele lor, duceau atâtea „comori”. Şi la ziua de azi, când vorbim despre „integrare” şi „educaţie” atât de… global.
Un roman interesant, o perspectivă celor care au suportat, fără voia lor (mai bine zis cu toată împotrivirea), colonialismul. Chinua Achebe, subliniind că africanii nu au auzit despre cultură prima dată de la europeni (6), şi că multe popoare africane şi-au pierdut în timpul guvernării coloniale demnitatea şi respectul de sine, scria „Misiunea scriitorului este să-i ajute să se regăsească arătându-le în termeni umani ce s-a întâmplat cu ei, ce au pierdut”.

Chinua Achebe, O lume se destramă, Editura Univers, Colecţiile Cotidianul. „Literatura”, nr. 62, Bucureşti, 2008

1. „Chinua Achebe's early work made him the father of modern African literature as an integral part of world literature” – Nadine Gordimer – componentă a juruiului formnat din trei membri (ceilalţi doi: Elaine Showalter, Colm Toibin), care i-a acordat premiul Man Booker International Prize for fiction în 2007. (citat dintr-un articol publicate de The Associated Press, la 13 iunie 2007, în The New York Times).

2. In Things Fall Apart and his other fiction set in Nigeria, Chinua Achebe inaugurated the modern African novel”. ''He also illuminated the path for writers around the world seeking new words and forms for new realities and societies. We honor his literary example and achievements.” (art. din 13 iunie 2007, în The New York Times).

3. Igbo (întâlniţi şi cu numele Ebo sau Ibo): grup etnic din Africa de Vest (majoritatea în Nigeria, mulţi şi în Camerun), numărând milioane de oameni; vorbesc limba igbo, în al cărei vocabular sunt multe cuvinte împrumutate/ calchiate din engleză. Engleză este limbă oficială în Nigeria, colonie britanică până în 1960; de menţionat că în ţară sunt, oficial, catalogate 521 de limbi (510 limbi vii). Religia tradiţională – Odinani; sunt şi mulţi creştini Igbo. După Adiele Eberechukwu Afigbo, oamenii Igbo ar fi avut un teritoriu/ stat al lor, mult timp, numit de acesta “Igboland (Afigbo, Adiele, Ropes of Sand. Studies in Igbo History and Culture, Longman, London, 1972).

4. Actualmente lângă oraşul Onitsha (cca. 400.000 de oameni), în statul Anambra, pe malul râului Niger

5. Tradusă în limba română cu titlul În impas. Editura Univers, 1982.

6. Oseloka Obaze, Chike Momah, „Chinua Achebe and Things Fall Apart – Fifty years later”, în „Kwenu”, e noiembrie, 2007.