PRIN ITALIA, CU POETII ŞI POEZIA (II) - Convorbiri literare, noiembrie, 2007

Trei tineri autori, reprezentanti ai grupului torinez „Poesia Attiva – Unicorno”, Antonio Melillo (capitolele II si IV, născut la Atripalda, 1976), Claudio Sciaraffa (capitolul V, născut la Torino, 1975), Giovanni Tuzet (capitolele I si III, născut la Ferrara, în 1972) au scris împreună acest volum de poeme si poeme în proză, lansat la Suceava. Textele – pe fundal cu imaginarul mitic-legendar-crestin care îl învăluie pe Sfântul Gheorghe –, scrise în nuante/ tonuri/ maniere diferite, reusesc să creeze, în final, imaginea de unitate, coerentă. Una din paginile minunate ale imaginarului crestin, lupta Sfântului Gheorghe cu balaurul, eterna confruntare dintre bine si rău, lumină si întuneric, la urma urmei a tuturor contrariilor (si ale naturii umane) care dau sens existentei universului, este îmbrăcată în haina de culoare si semnificatii a prezentului. Lumea si fata ascunsă a acesteia, fata si reversul oricărei clipe pe care o trăim si care ne trăieste, haina simbolic – duală a fiecărui gest îmbracă totul, de la orasul Ragusa „cu două jumătăti/ împărtit în două de doi mucenici, Ioan si Gheorghe”, dar si de lama ascutită a moirei, care îi divide viata, cronologic, în „după” si „înainte” de 1693, de „cutremurul care a distrus Ragusa si Sicilia de sud si orientală”, la cele două porti, alfa si omega, viata – moartea: „Nu este viată fără moarte, viata/ Moartea, fără viată nu este moarte”. (p. 25) Viata, moartea, lumina, întunericul, binele, răul – cuvinte cu întelesuri profunde pentru ceea ce înseamnă fiinta umană, care, rational, sunt legate evenimential/ fiintial de un altul – „alegere”, ca necesitate. Iar după alegere vin întrebările, chinurile, îndoielile si un alt pas sub imperiul necesitătii – răspunsul. La rândul lui, si acesta aduce pacea pentru o clipă, pentru că: „Binele, fără rău, nu este bine/ Răul nu e rău, fără bine” (p. 19). Iar când acest răspuns este legat de ipostaza celui care marchează viată unui semen printr-o sentintă, întrebările înmuguresc parcă mai repede din trupul binelui si al răului, din trupul alb-negru al clipei: „Am văzut în acei ochi balaurul? Răul era în fata mea si eu eram Sfântul Gheorghe?… Si cum poate fi chinuit într-un mod atroce cel ce învinge rău….” Dar, în fond, „Dumnezeu… ne-a dat posibilitatea de a alege, iar cine o îngăduie, nu poate condamna rezultatele.” (p. 39) Ar putea fi si aceasta o concluzie, desi, până la urmă, „lumea trăieste si moare ca un nimic” si va rămâne, poate, mereu si o altă întrebare, printre altele: „Dacă ar vrea, ar fi Sfântul docil?/ Dacă ar sti, ar fi salvat animalul” (p. 29). Sigur, „Cu balaurul socotelile nu se încheie niciodată”(p. 33), la urma urmei.
Un volum care se „roteste” în sfera discursiv-confesivă, evidentiază întrebări si oferă un drum spre unele răspunsuri, scris în manieră interesantă, discurs modern, de cei trei autori torinezi, prezentati cititorului român într-o editie îngrijită de Carmen Veronica Steiciuc, traducerea atractivă a lui Ciprian Popa, beneficiind de comentariile Sandei Maria Ardeleanu, Ginei Puică si Giovannei Frene.

Antonio Melillo, Claudio Sciaraffa, Giovanni Tuzet, San Giorgio e il drago, Sfântul Gheorghe si balaurul, editie bilingvă, italiană-română, traducere de Ciprian Popa, editia îngrijită de Carmen Veronica Steiciuc, Suceava, 2006

Polenul stelelor


Editura Point International adună în volumul Polenul stelelor creatii ale poeti italieni Mario Baudino, Donatella Bisutti, Alberto Capi, Patrizia Cavalli, Arnaldo Ederle, Mauro Ferrari, Giuliano Gramigna, Ricardo Held, Giorgio Luzzi, Alda Merini, Giampiero Neri, Umberto Piersanti, Fabio Pusterla, Giovani Raboni, Silvio Ramat, Antonio Ricardi, Paolo Ruffilli, Mario Santagostini, Patrizia Valduga
Mario Baudino (n. Chiusa Pesio, 1952), jurnalist cultural – scrie pentru La Stampa, în principal, prozator, poet, locuieste la Torino. Volume de poezii: Una regina tenera e stupenda, 1980, Grazie, 1988, Colloqui con un vecchio nemico, 1999 s.a.
În Poezia italiană contemporană, 2004, Franco Buffoni scria despre tendintele neo-orfică si neo-ermetică care s-au dezvoltat în Italia în ultimii treizeci de ani, ca si despre tendinta mito-modernistă, agreată de poetii tineri ai anilor 90, pentru care mit/ mitologic tin si de (sau poate fi) un limbaj care transcende personalul si temporalul, prin care universul îsi vorbeste siesi. Tine nu de trecut, ci mai mult de viitor. Unii cred că ar fi vorba si de constiinta cosmică a umanitătii. Franco Buffoni aminteste printre adeptii acestei tendinte pe Rosita Copioli, Tomaso Kemeny (în opinia sa venit din avangardă), si Mario Baudino. Dealtfel, din primul volum de poeme, Una regina tenera e stupenda, la Mario Baudino, în afară de fluiditatea narativă, usoara tendintă spre experiment, se întrevedea si dorinta de întoarcerea la mit, la o atmosferă de poveste pentru ca, în Grazie, să avem în fată o operă evident mai matură, un stil personal, mai putin experimentală, iar în Colloqui con un vecchio nemico un autor care se vorbeste despre dragoste, vremurile pe care le trăim, linistit, fără emfază, cu ironie dozată, usoară melancolie, povestind si din propriile trăiri/ experiente. La un forum cultural, Baudino spunea că nu crede foarte mult în publicarea pe Internet, pornind de la considerente ca modul în care putem (re)cunoaste/ percepe audienta în reteaua virtuală, amintind că relatia piată – literatură nu creează în mod necesar un gap (o pauză/ rupere) între cititor si autor.
Donatella Bisutti s-a născut la Milano, este jurnalistă din 1970. A lucrat pentru Mondadori (pentru Grandi Opere; un număr de ani a scris pentru magazinul Mille Libri) poate cel mai important grup editorial din Italia. E în staff-ul editorial al magazinului Poesia, editat de Crocetti. Un an a fost presedinta European Association for Poetry Promotion, cu sediul în Belgia. În 1990 a fondat premiul Poesia Aperta, la Milano.
În 1984 a obtinut premiul Montale pentru debut, cu Inganno Ottico (publicat la Società di Poesia, în 1985), tradus în franceză în 1989 de poeta Bernard Noel, si publicat la Editions Unes, cu titlul Le Leurre Optique. Din bibliografie: Charles Dickens, 1974, L'albero delle parole. Grandi poeti di tutto il mondo per i bambini, 1979, L’astronomo, 1980, Inganno Ottico, 1985, Voglio avere gli occhi azzurri, roman, Penetrali, versuri, 1989, 1997, La poesia salva la vita, 1998, Lucio e la luce della luna, 2001, Piccolo bestiario fantastico, 2002, Colui che viene, 1994, reeditat în 2005. În prologul la poemul Colui che viene (după Apocalipsă – Cel/ Acela care va veni) – publicat si în România –, pe care autoarea îl consideră poate creatia ei cea mai notabilă, scrie: poezia este „creazione della mente”, si „Dio č la speranza dell’uomo ma l’uomo č la speranza di Dio”.
Poetul, editorul, eseistul, translatorul Alberto Cappi s-a născut la Revere, lângă Mantua, în 1940. Personalitate cunoscută în lumea literelor italiene, redactor la reviste ca: Anterem, Quaderno, Steve, Testuale, Tracce, colaborator la: Poesia, Testo a fronte, La Clessidra, Il Verri, Hebenon si la altele, peste hotare, în SUA, Spania, Venezuela s.a.
Din volumele de poezie: Passo Passo, 1965; Alfabeto, 1973; 7, 1976; Mapa, 1980; Per Versioni, 1984; Casa delle Forme, 1992; Piccoli dei, 1994; Il Sereno Untore, 1997, Quattro canti, 2000; Visitazioni, 2001; Libro di terra, 2003; La casa del custode, 2004 s.a.
Desi s-a spus că prin modul de a scrie Alberto Cappi nu a fost străin de preocupările, experimentele/ căutările scriitorilor din Gruppo 63 , constituit la Palermo, s-a remarcat mai curând ca voce singulară, cu rezultate considerate de critici inedite prin inovatia/ căutarea în plan lingvistic (cu instrumente diverse, de la ambiguitatea semantică la neologisme, paralelismul/ forme verbale substantivate s.a.), prin suprapunerea unor planuri diverse în care se întretăiate teme într-un orizont de la oniric la psihanaliză, de la biografic la mistic, tainele existentei, ale cosmosului (încadrarea/ raportarea omului la univers), de la dragoste (si cea paternă) la apăsarea solitudinii s.a.. Ettore Bonesio di Terzet scria că, prin La casa del custode, Alberto Cappi ar deschide calea pentru o nouă „fază inovativă” pentru poezia italiană, si prin aceea că este una a dimensiunii cotidiene, dar si a celei metafizice. Indiscutabil activitatea de traducător, (a tradus în special în/ din spaniolă, portugheză, franceză) a contribuit la un contact mai atent cu ce înseamnă poezia europeană. De remarcat si maniera în care se autorul foloseste spatiile/ spatialul, asezarea în pagină.
Patrizia Cavalli s-a născut la Todi, lângă Perugia, în 1947, locuieste la Roma din 1968. A tradus din franceză si engleză proză, teatru (Shakespeare, Moličre). Pentru volumul Sempre aperto teatro, Einaudi, 1999, a obtinut premiul literar Viareggio-Repaci. Volume de versuri: Le mie poesie non cambieranno il mondo, 1974, Il cielo, 1981, Poesie (1974-1992), 1999, toate la editura Einaudi. Se poate spune că poezia ei îsi trage seva, cel putin în Le mie poesie non cambieranno il mondo, din efervescenta neoavangardistă a anilor 60, dar si că, dincolo de gratia, naturaletea în a „povesti” în versuri dragostea, întâmplările de zi cu zi, răzbate si ironia, nuantată de culorile cu iz de deceptie, o oarecare doză de umilintă a omului în fata realitătii în care, parcă, nu mai are cum să intervină, si care răneste. Totul într-un stil prozastic în care ambiguitatea e uneori la ea acasă, oferind credibilitate-veridicitate „poetului-martor”. Criticii au văzut în poezia sa, atent asezată în pagina tipărită, „un vero e proprio manifesto di poetica”, „un piccolo gioiello di smaliziata tecnica versificatoria”, camuflată într-o aparentă „simplitate discursivă” . De adăugat că în scriitura sa Patrizia Cavalli, desi atentă la schimbările/ noul din poezia italiană, nu s-a lăsat purtată de valul tendintelor de la sfârsitul de secol XX . S-a spus că poezia ei ar fi „una delle piů originali esperienze ‘diaristiche’ della poesia di secondo Novecento” (Stefano Giovanardi).

Arnaldo Ederle s-a născut (1936) si locuieste la Verona, unde a colaborat la diverse reviste/ jurnale cu articole de critică, traduceri din Saint John Perse, Maeterlinck, Garcia Lorca s.a. Volume de versuri: Le pietre pelose ben osservate, 1965, Partitura, 1981, Il fiore d’Ofelia, 1984, Contre-chant, 1993, Cognizioni affettive, 2001.

În poezia sa se întrevăd solidele cunostinte culturale (de pildă în Contre-chant scrie poezie pe teme din poezia maestrilor clasici precum Cavalcanti, Rimbaud, Leopardi, Baudelaire), vizibile în stil (desi agreează versul liber), folosirea cuvântului/ instrumentelor lingvistice, coerentă, moderatie, echilibru – inclusiv în modul în care lasă să transpară sentimente/ emotii, poate si retorică. În cele mai recente creatii (Cognizioni affettive s.a.) se pot vedea tendinte de narativitate, prozastic dar si elegiac.
Poet, scriitor, critic, Mauro Ferrari s-a născut la Novi Ligure, 1959, a fondat editura Joker, conduce revista La Clessidra. Volume: Forme, poezii, 1989, Storie da Novi, 1994, Al fondo delle cose, poezii, 1996, Poesia come gesto, appunti di poesia, critică, 1998 Nel crescere del tempo, poezii, 2003, Il bene della vista, poezii, 2006. Scrie o poezie de meditatie, „de idei, de viziune” (G. Bárberi Squarotti), cu o „structură poematică insolită” (M. Germani), de rigoare stilistică, tematică diversă, profundă, prin modul în care scrie poezie „luptă contra sterilei simplităti, fiica ignorantei”, dar si a „vacuitătii poetice” fără sens (S. Montalto). Mauro Ferrari este interesat de lumea în care trăieste, de ce înseamnă cuvântul/ ritmul, limba, de rolul, de sociologia literaturii chiar.

Giuliano Gramigna s-a născut la Bologna, 1929, dar s-a mutat apoi la Milano. Considerat unul din cei mai importanti critici literari din Italia (publică si în Corriere della Sera; este membru al juriului care acordă unul din cele mai prestigioase premii din Italia, pentru critică, proză si poezie: Premiul Bagutta ), scrie si proză, poezie. Din volumele de poezie: Robinson in Lombardia, 1967, Es o es, 1980, Annales, 1985, Coro, 1989. Scrie o poezie de rafinament intelectual, acuratete/ adâncime psihologică, expresivitate lirică aparte, emotionantă, pe un ton întelept-ironic, căutând/ subliniind autenticitatea, sensul lucrurilor, faptelor.

Ricardo Held, născut la Venetia, în 1954, a studiat literatura franceză, traducând apoi din Balzac, Victor Hugo, Flaubert, Racine, Rilke s.a. Până în 1996 a fost responsabil cu romancierii străini la Editura Marsilio , pentru Marsilio-Poesia, pentru Montadori s-a ocupat de Celan, Thomas Mann, Musil. Din volumele de versuri (este tradus în franceză, germană, spaniolă): Per questa rilassata acida voglia, 1985 – cu care a obtinut premiul Pasolini-Rimini, Il guizzo irriverente dell'azzurro, 1996 – premiul Montale.
Giorgio Luzzi s-a născut la Rňgolo, în Valtellina, 1940, s-a stabilit la Torino din 1972. A studiat poezia italiană din partea a doua a anilor 90, a alcătuit antologii, a scris articole critice – colaborând la periodice (L'indice, Poesia, l'immaginazione, cotidiane ca Giornale del popolo s.a.). S-a ocupat mai ales de Saba, Quasimodo, Vittorio Sereni, David Maria Turoldo, Andrea Zanzotto, Luciano Erba). A tradus din franceză (Baudelaire, Prévert, Apollinaire, Char), germană (Goethe, Rilke, Trakl). Din volumele sale de poezie: Epilogo occitano, 1990, Mosaici dei rifugi, 1990, Allegretto e dipinto, 1997, Predario, 1997, Talěa per pietŕ, 2003 s.a.
Alda Merini s-a născut (1931) si locuieste la Milano. La 19 ani era inclusă în Antologia della poesia italiana 1909-1949, a lui Giacinto Spagnoletti, 1950, apoi în Quarta generazione, 1954, de Piero Chiara si Luciano Erba. Erau ani în care publica volumele: La presenza di Orfeo, 1953, Paura di Dio, 1955, Nozze romane, 1955, Tu sei Pietro, 1961. După o lungă perioadă de recuperare în urma unor probleme de sănătate (de natură psihică), a publicat La Terra Santa, 1984, în 1986 antologia Testamento, apoi Vuoto d’amore, 1991, La volpe e il sipario, 1994, Ballate non pagate, 1995, Fiore di poesia 1951-1997, Superba č la notte, 2000 s.a. A publicat si plachete, volume de proză: L’altra veritŕ. Diario di una diversa, 1986, Delirio amoroso, 1989, Il tormento delle figure, 1990, La pazza della porta accanto, 1995, La vita facile, 2001, La carne degli angeli, 2003 s.a.
Dacă în o primă fază poezia Aldei Merini era caracterizată mai mult de latura mistică/ metafizică, dar si de filoane erotice si religioase, si tragice, apoi se întrevede o energie a expresivitătii aparte, năzuind în versul ei tensiuni, imagini, ruperi de ritm. La revenirea în fortă, în anii optzeci, putem vorbi de o tematică mai vastă: dragoste si moarte, religie, emotie puternică s.a., marcată si de inegalitate, poate si valorică
Giampiero Pontiggia (pseudonim Giampiero Neri), s-a născut la Erba în 1927, locuieste la Milano. Volume de versuri: L’aspetto occidentale del vestito, 1976, Liceo, 1986, Dallo stesso luogo, 1992, Teatro naturale, 1998, placheta Erbario con figure, Armi e mestieri, 2004. Considerat o personalitate originală, poet insolit, scrie o poezie esentializată, subtilă, în limbaj uneori pretios, poate usor didactic, dar nu complicat inutil, uneori căutând simplitatea elementară, relevând capacitate de sugestie si inovatie.
Umberto Piersanti, născut la Urbino, 1941, unde a studiat sociologia si literatura. Volume de poezie: La breve stagione,1967, Il tempo differente, 1974, L'urlo della mente, 1977, Nascere nel '40, 1981, Passaggio di sequenza, 1986, I luoghi persi, 1994, Nel tempo che precede, 2002, antologia Per tempi e luoghii, 1999 s.a. A publicat si romane (L'uomo delle Cesane, 1994, L'estate dell'altro millennio, 2001) critică (L'ambigua presenza, 1980, Sul limite d'ombra, 1989), a făcut film (L'etŕ breve, 1969-70, trei filme-poem: Sulle Cesane, 1982, Un'altra estate, Ritorno d'autunno, 1988, si patru „documentare-portret” a patru poeti, pentru televiziune). A editat, împreună cu Fabio Doplicher, antologia de poezie italiană din a doua jumătate a secolului XX, Il pensiero, il corpo (Quaderni di Stilb, Roma, 1986). A fost tradus în diverse limbi, apare în reviste/ antologii din tară si de peste hotare, obtinând o serie de premii ca: Camaiore, Penne, Caput Gauri, l'Insula Romana, Mastronardi si Piccoli. Actualmente este editor la magazinul literar Pelagos. Într-un interviu Umberto Piersanti spunea că a început să scrie teatru la 14 ani, considerând că limbajul/ tematica sa sunt în legătură strânsă cu civilizatia satului – pe care vrea să o păstreze nu în nota de uneori tragică, de mizerie chiar, impusă de cotidian, ci în una a magicului, asa cum e păstrată în memoria sa, uneori chiar „reinvetând” locurile în poezie, acele „locuri pierdute”, atât de schimbate azi în realitate si atât de frumoase în amintire.
Nel tempo che precede, volum împărtit în cinci sectiuni: Nel tempo che precede; Cespi, fiori ed animali; Familiari; D’amore e altro; Tra cronaca e memoria, din punct de vedere al scriiturii se întinde între epic/ fantastic, fabulos, mister, chiar peisaj si secvente din gândurile autorului. Sunt evocate multe nume de locuri, mituri, legende, „puse fată în fată” cu ce înseamnă ineluctabila schimbare, pierderea, degradarea frumusetii adusă de vremurile moderne, de pierderea copilăriei; la urma urmei, spune autorul, „l’etŕ dell’oro č come un cielo chiaro”(„vârsta de aur e ca/ un cer senin”), după aceea venind durerea. Fiecare loc revine în memorie ca „altădată”, îmbrăcat în haina de metafore si meditatie.
Fabio Pusterla, născut la Mendrisio, în 1957, licentiat în litere la Universitatea din Pavia, locuieste în Elvetia, Cantonul Ticino, la Lugano si la Albogasio, Italia. A publicat critică, traduceri si poezie mai ales de factură/ sorginte expresionistă, dar si cu elemente de traditional. Volume de versuri: Concessione all’inverno, 1985, 2001 Bocksten, 1989, 2003, Le cose senza storia, 1994, Pietra sangue, 1999, Folla sommersa, 2004, Movimenti sull'acqua, 2004.
Giovani Raboni (1932-2004), născut la Milano, avocat (a abandonat avocatura pentru a se dedica literaturii), a scris critică literară (Poesia degli anni Sessanta, 1976, Quaderno in prosa, 1982) si teatrală, este un important traducător (a tradus Ŕ la recherche du temps perdu/ În căutarea timpului pierdut, de Marcel Proust, 1983-1993, poezia lui Baudelaire, din Flaubert, Apollinaire), laureat al premiului Bagutta - 1997. Este considerat un important critic si poet italian. Primul volum Le case della Vetra, 1966, vine după două plachete (Il catalogo č questo si L’insalubritŕ dell’aria). Au urmat volumele: Cadenza d'inganno, 1975, La fossa del Cherubino, 1980, A tanto caro sangue (auto-antologie din poemele scrise între 1953-1987, apărută în 1988, Versi guerrieri e amorosi, 1990, Ogni terzo pensiero – a luat premiul Viareggio, 1993, Barlumi di storia – premiile Montale si Vitaliano Brancati în 2003. A colaborat la diverse reviste: Quaderni piacentini, Paragone, Corriere della Sera s.a., a fost director la Casa de Editură Guanda.
Le case della Vetra a fost considerat unul din cele mai originale volume de poezie ale perioadei, poetul creând ceea ce s-a numit „parlato mentale”, pe tonuri prozastice.
În poeme a lucrat mult asupra cuvântului, a abordat diverse registre lingvistice (în stilul considerat propriu „liniei lombarde”, pe tonuri discrete si, cu toate că a abordat teme majore, sociale si morale, politice, a fost un observator atent al cotidianului/ detaliului, spunând : „Poezia e chiar locul bogătiei lingvistice, al diversitătii” si, constient de pericolele globalizării (cu efecte, considera el, în poezia europeană, dar si italiană): „Este foarte importantă circulatia tuturor limbilor si culturilor, dar fundamental este si să găsim o definitie a limbii proprii, culturii proprii”.
Silvio Ramat, născut la Florenta, în 1939, critic, poet, din 1976 titularul catedrei de literatură italiană, facultatea de Litere si Filosofie la Universitatea din Padova. Volume de critică: monografia Montale, 1965, studiul L'ermetismo, 1969, Storia della poesia italiana del Novecento, 1976, Protonovecento, 1978, L'acacia ferita e altri saggi su Montale, 1986, La poesia italiana 1903-1943. Quarantuno titoli esemplari, 1997 s.a. Volume de poezie: Le feste de una citta, 1959, Gli sproni ardenti, 1964, Corpo e cosmo, 1973, In parola, 1977, L’inverno delle teorie, 1980, L’arte del primo sonno, 1984, In piena prosa, 1987, Orto e nido, 1997, Una fonte, 1998, Serials, 1988, Ventagli, 1991, Pomerania, 1993, Numeri primi, 1996, Il gioco e la candela, 1997, Le rose della cina, 1998, Per more, 2000, Nel bosco sibillino, 2005 s.a. În 2006 apare Tutte le poesie (1958-2005) – cca. 1500 de pagini care relevă dorinta/ apetenta lui Ramat de revărsa în poezie viata, tot ce înseamnă în viziunea lui existenta, în imagini poetice.
Antonio Ricardi, născut la Parma, 1962, locuieste la Seste San Giovanni, la marginea Milanului, loc odinioară numit Micul Stalingrad. Editor, eseist, poet, a publicat Il profitto domestico, 1996, Un amore di cittŕ, 2000, Gli impianti del dovere e della guerra, 2004. De la debut, care arată un proiect poematic matur si că doreste re-înscrierea în linia unor poeti precum Giovanni Raboni, a continuat în volumele următoare cu poematizarea problemelor/ temelor precum munca, viata zilnică, scopul adesea absurd si paradoxal al unor fapte/ activităti/ actiuni umane – precum războiul. O poezie când subtilă, discretă, când energică, sonoră, care vădeste o atentă folosire a cuvântului. Considerat o voce importantă, distinctă a generatiei sale.
Paolo Ruffilli, poet, scriitor, eseist, s-a născut la Rieti, 1949, a crescut la Forli, a absolvit literele la Bologna. A colaborat la diverse reviste, jurnale ca Il Resto del Carlino, La Repubblica, La Stampa, Il Giornale, Il Gazzettino. Din 1972 locuieste la Treviso, unde e consultant editorial. Volume de versuri: La quercia delle gazze, 1972 Quattro quarti di luna, 1974; Notizie dalle Esperidi, 1976, Piccola colazione, 1987, Diario di Normandia, 1990, Camera oscura, 1992, Nuvole, 1995, La gioia e il lutto, 2001. După un început în siajul avangardei italiene din anii 60, poezia lui s-a îndreptat spre un stilul personal, marcat de lirism, versuri scurte, parcimonios, ironic/ autoironic, abordând teme majore, uneori impregnate de nostalgia fată de trecut, de amintiri – zugrăvind în vers si concretul, viata, realul „depozitat” în mintea sa. Poetul spunea că doreste ca „în putine cuvinte să spună cât mai mult posibil”.
Mario Santagostini, poet, critic, traducător din germană, născut la Milano, 1951, a scris o carte despre poezie/ mecanismele ei, Il manuale del poeta, 1988. La 21 de ani a publicat într-un tiraj mic primul volum, Uscire di cittŕ, 1972. Au urmat Il sogno di Agostino, 1978, Come rosata linea, 1980, L’Olimpiade del’40, 1994, L’idea del bene, 2001. Scrie o poezie de rafinament stilistic, subtilă, cu elemente din cotidianul urban pentru ca, în Come rosata linea, să construiască poemul prin numeroase „voci” care cresc forta de sugestie, iar în L’Olimpiade del’40 să apeleze la un procedeu aparte – amintirile lui lirice, dinainte de a se naste.

Patrizia Valduga, poet, critic literar, traducătoare (din John Donne, Moličre, Shakespeare, Valery, Mallarmé), născută la Castelfranco Veneto, 1953, stă la Milano din 1981. Volume de versuri: Medicamenta, 1982, La tentazione, 1985, Medicamenta e altri medicamenta, 1996, Cento quartine e altre storie d’amore, 1997. Agreează rima, formele de poezie fixă (sonet), pe care le practică cu măiestrie, pe teme ca dragostea, viata si moartea, obsesia mortii s.a.

O antologie care, (fără a avea neapărat pretentii de reprezentativitate), poate oferi cititorului prilejul să (re)deschidă poarta către una din cele mai frumoase pagini din poezia Europei si a lumii.

Het stuifmeel van de sterren/ Il polline della stelle/ Polenul stelelor, poezia italiană contemporană, editia bilingvă: italiană olandeză, selectie si Introducere: Donatella Bisutti, versiunea olandeză: Annie Reniers, Germain Droogenbroodt, Ed. Point International, Altea (Alicante) Spania, 2006


Poet, critic, translator, născut în Gallarate (Varese), 1948; predă literatură comparată la Universitatea din Casino. Din 1989 conduce revista Testo a Fronte, care publică poezie, traducere si teorie.

Editură fondată de Arnoldo Montadori, în 1907, actualmente controlată de grupul Fininvest, al familiei magnatului Silvio Berlusconi; condusă de Marina Berlusconi.

Ex: Gio Ferri, La poesia silente di Alberto Cappi, 2006.

Gruppo 63: grup neoavangardist constituit la Palermo; membrii au experimentat forme noi de expresie; neavând niste reguli clare, bine definite, unii erau interesati de idei marxiste, altii de teoria structuralistă s.a..

Sulla poesia di Alberto Cappi.

Antonello Borra, Considerazioni su una poesia di Patrizia Cavalli.

Constanta ei a fost subliniată de critici, ex.: Antonello Borra, Considerazioni su una poesia di Patrizia Cavalli.

Fondat la 11.11.1926, în noaptea de San Martino; acordat prima dată la 14.01.1927 în trattoria toscană a lui Pepori, la Milano, de un grup de 11 prieteni. Din laureati: Italo Calvino, 1959, Mario Soldati, 1976, Giorgio Bassani, 1983, Giovanni Raboni s.a.

Fondată la 23 febr. 1961; numele: un omagiu adus filosofului Marsilio da Padova, filosof, jurist ghibellin din secolul al XIV-lea.

Fare di un luogo un spazio totale. Il cantore di un mondo in estinzione, interviu acordat lui Alessandro Moscč, în 2003.

În un interviu publicat în Il popolo, 20.02.2002.