Atlasul unei lumi care pogoară în uitare - revista Cronica, aprilie 2005

Există o opinia larg acceptată nu numai în rândul specialiştilor, conform căreia popoarele din zona noastră, exceptând unele scurte intervale temporale, au trăit mai mereu o realitate a lumii balcanice, mai ales datorită dominaţiei romane, bizantine, turceşti sau, mai nou, ruseşti ş.a.m.d. În fiecare ţară balcanică (personal nu consider România o ţară balcanică) istoria frământată a generat acumularea de tensiuni, frustrări, fie ele de natură politică, economică sau ideologică, chiar religioasă). Poate nu întâmplător Maria Todorova considera ( 1 )că această zonă a ajuns, din cauza acestor tensiuni care au generat adesea conflicte surde, să însemne, în ochii occidentalilor, un summum al aspectelor negative. Discuţia ar comporta un spaţiu larg şi, ca de fiecare dat când se vorbeşte despre Balcani astfel, nu se va ajunge la un acord al Occidentului cu trăitorii acestor meleaguri.
După 1989 situaţia aromânilor s-a îmbunătăţit oarecum, pe alocuri, deşi ei gravitează, din punct de vedere lingvistic, între doi poli – pe de o parte limba maternă (aromâna), pe de alta, limba de stat corespunzătoare statului în care vieţuiesc ( 2 ). În Albania, din punct de vedere sociolingvistic, în cazul aromânilor se poate vorbi de „bilingvism cu diglosie”, aromâna fiind varietatea joasă (nestandardizată, utilizată în familie, literatura populară şi vorbirea curentă), albaneza – varietatea înaltă, folosită în primul rând în situaţiile cu caracter formal ( 3 ). Despre numărul aromânilor din Albania ( 4 ) datele diferă destul de mult, de la cercetător la cercetător, între 50000 ( 5) – 200000 ( 6 ) sau chiar mai mulţi, vieţuind în 72 până la 350 de localităţi. Majoritatea aromânilor din Albania îşi spun (ro/ru)rămăń, (ro/ru)rămęń, fârşeroţii ( 7) (fărşerót, fărşeróţ), reprezentând numai o ramură a aromânilor din această ţară alături de altele ca grămostenii, moscopolenii, muzăchearii, deşi termenul este folosit ca „termen generic” şi pentru aromânii din Albania. Fărşeroţii (există şi opinia, larg acceptată, conform căreia numele lor vine de localitatea Frashër, din districtul Pemeti) ( 8 ) trăiesc şi în Grecia (Epir, Etolia, Acarnaia, Tesalia), Republica Macedonia.
În unele teorii despre formarea unor popoare din zona Balcanilor există o ipoteză care acorda un rol (după mulţi destul de însemnat) elementului de legătură constituit de aromâni. Hristu Cândroveanu îl cita pe Eugen Coşeriu, care îi scria: dacă aromânii ar fi făcut un stat care ar fi rămas, s-ar fi impus ei în istorie, şi nu dacoromânii, şi atunci limba comună s-ar fi numit aromâna, iar dacoromâna ar fi fost un dialect al ei.
Mic atlas al dialectului aromân din Albania şi din fosta Republică Iugoslavă Macedonia este o lucrare, în opinia mea, necesară din mai multe puncte de vedere (pe care specialiştii le pot evidenţia mult mai bine), dar accesibilă oricărui cititor, în mare parte.
Este o realitate faptul că, din punct de vedere monografic, dialectele româneşti din sudul Dunării (având în vedere, subliniază Petru Neiescu, importanţa lor pentru istoria limbii române) au fost în atenţia unui număr mare de cercetători, rezultând monografii, articole, studii, dicţionare, glosare, culegeri de texte ş.a.m.d. Dar, deşi lucrările amintite au o importanţă majoră, Petru Neiescu subliniază faptul că referirile la extinderea lor „pe teren” (e drept, cu unele excepţii), din diverse motive, fie lipsesc, fie sunt nesigure. De aceea aria de răspândire a folosirii unor cuvinte poate fi trasată doar cu mare greutate şi aproximaţie.
Autorul este de părere că foarte importante pentru a elimina aceste aspecte sunt studiile de geografie lingvistică, efectuate pe baza atlaselor lingvistice – acestea pot prezenta graiurile unei limbi / unui dialect mult mai sugestiv, în „extensiunea lor geografică.” Aceste atlase sunt de fapt o colecţie de hărţi în care, în loc de localitate este notat un „punct cartografic” – o cifră care se repetă pentru fiecare localitate în toate hărţile. Hărţile (alcătuite pe baza unui chestionar aplicat într-un număr mai mare sau mai mic de localităţi de către „anchetatorul dialectal”) redau cuvintele/ noţiunile lingvistice corespunzând noţiunii din titlul lor.
Lucrarea cuprinde secţiunile: Introducere (în care sunt date citate, date despre studiile altor cercetători, aspecte legate de viaţa aromânilor nomazi, modul în care politica statului în speţă îi afectează, unele concluzii ş.a.m.d.), Titlul hărţilor, Indice alfabetic al cuvintelor-titlu, Indice alfabetic al cuvintelor şi formelor din hărţi, Hărţi (sunt 212, scrise, notează autorul, în anul 1970, fapt pentru care nu au fost actualizate ca celelalte materiale), Notele hărţilor, Planşe, Anexă (cu transcrierea fonetică şi lista abrevierilor). Una peste alta un bagaj impresionant de informaţii prezentate de Petru Neiescu într-o manieră limpede, accesibilă, fără însă a face rabat de la criteriile muncii ştiinţifice.
Timpul macină încet, încet ştergând urmele lăsate de istorie, aruncând în uitare o întreagă lume care, în cazul de faţă, este, vrem, nu vrem parte din trecutul, din devenirea, existenţa noastră. Poate şi numai de aceea şi tot ar fi utile astfel de lucrări.

Petru Neiescu, Mic atlas al dialectului aromân din Albania şi din fosta Republică Iugoslavă Macedonia, Editura Academiei, Bucureşti, 1997


Note

1. Maria Todorova, Balcanii: de la descoperire la invenţie, în revista Secolul XX, nr. 7-9, Bucureşti, 1997, p. 92.

2. A se vedea şi studiul Funcţia şi tematica literaturii aromâne, în vol. Limba şi literatura română în spaţiul etnocultural dacoromânesc şi în diaspora, editat sub egida Academiei Române şi Institutului de Filologie Română „A. Philippide, Ed. Trinitas, Iaşi, 2003.

3. J.A. Fishman, Bilingualism with and without diglossia; diglossia with and without bilingualism, în The Journal of Social Issues, 23, 1967, p. 29-38; Suzanne Romaine, Bilingualism, Oxford, 1989, p. 31-32. Cf. Adrian Turculeţ, Aspecte ale situaţiei sociolingvistice a aromânilor din Albania, în vol. Limba şi literatura română în spaţiul etnocultural dacoromânesc şi în diaspora, editat sub egida Academiei Române şi Institutului de Filologie Română „A. Philippide, Ed. Trinitas, Iaşi, 2003. p. 115.

4. Datele oficiale albaneze relevă că aromânii nu sunt socotiţi o minoritate

5. În 1895, de pildă, Gustav Wiegand (Die Aromunen, Ethnographisch-philologisch-historische Untersuchugen über das Volk der sogenannten Makedo-Romanen oder Zinzarea, Erster Band, Leipzig, 1895) scria despre 16850 de aromâni în 72 de localităţi.

6. T.J. Winnifrieth, Shattered Eagles. Balcans Fragments, London, 1995, în capitolul The Vlacs in Albania.

7. Aromânii din Grecia sunt cunoscuţi şi sub numele de „cuţo-vlahi”, „valahofoni” sau „fârţeroţi” (de la Farsala). După unele aprecieri recente, într-un trecut nu prea îndepărtat, numărul aromânilor din Grecia putea să treacă de un milion (Vasile Gh. Ion, 2001).

8. Adrian Turculeţ, Aspecte ale situaţiei…

9. Limba şi literatura română în expresie dialectală macedoromână/ aromână, în vol. Limba şi literatura română în spaţiul etnocultural dacoromânesc şi în diaspora, editat sub egida Academiei Române şi Institutului de Filologie Română „A. Philippide, Ed. Trinitas, Iaşi, 2003