Graiul pogorât în istorie al „moscopolenilor” Cavalioti, Daniil, Ucuta - revista Cronica, octombrie 2005

Nistor Bardu analizează, într-un studiu monografic (1) asupra limbii scrierilor aromâneşti de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, limba scriitorilor moscopoleni (cunoscuţi sub această denumire pentru că s-au format în ambianţa veritabilei citadele culturale a aromânilor, Moscople, care găzduia unica academie din teritoriile balcanice de sub stăpânirea otomană) ( 2) Theodor Cavalioti, Daniil Moscopoleanul, Constantin Ucuta. Studiul alcătuit în dorinţa de a clarifica graiul în care au scris aceştia, dar şi particularităţile lui, dez-văluie, în subsidiar, şi un interesant peisaj al lumii din care aceştia erau parte.
Dincolo de studiul de specialitate în sine (cartea este împărţită în secţiunile: Prefaţă ( 3), Cuvânt înainte, Bibliografie, Introducere, Observaţii asupra grafiei, Fonetica: vocalism, consonantism, accidente fonetice, Concluzii parţiale, Indice şi Résumé), ce vădeşte pasiunea cu care s-a aplecat autorul asupra vechilor documente aromâneşti, dar şi cunoaşterea temeinică a istoriei limbii şi balcanologiei, o lume peste care colbul uitării suflat de valurile istoriei s-a aşternut a re-căpătat puterea a se re-trezi în inima cititorului, fie şi cale de-o lectură.
Studiul este accesibil, evident, mai ales specialiştilor, dar cred că această carte, ca atâtea altele despre aromâni, merită răsfoită, măcar, şi de un cititor „profan”. Voi aminti de câte ori voi avea prilejul de Hristu Cândroveanu, care cita ( 4) dintr-o scrisoare a lui Eugen Coşeriu: „dacă aromânii ar fi făcut un stat care ar fi rămas, s-ar fi impus ei în istorie, şi nu dacoromânii, şi atunci limba comună s-ar fi numit aromâna, iar dacoromâna ar fi fost un dialect al ei.”
Prima informaţie (criticată de Cicerone Poghirc - ( 5) ) despre aromâni este, probabil, arată autorul, un pasaj din însemnările găsite la mănăstire Kastamunitu, la Sf. Munte, datate din vremea împăratului iconoclast Vasile (726-780), prima atestare istorică aparţinând cronicarului bizantin Kedrenos, 976.
Desigur, nimeni nu poate explica decât în searbede biete cuvinte cum şi de ce un oraş ca Moscople ( 6 ), care a dat mari cărturari, printre care şi cei trei „scriitori moscopoleni” (ale căror texte au fost editate în volum de Per. Papahagi, în 1909 - ( 7)), a fost spulberat pur şi simplu. Tragedia acestui oraş a fost cumplită – între anii 1760 şi 1790 (atacurile au fost succesive, mai intense între 1769 şi 1788) oraşul a fost distrus de Ali Paşa din Ianina şi de trupele sale (majoritatea albanezi musulmani).
Istoria aromânilor este o poveste cu drame, suişuri şi coborâşuri. După 1989 situaţia lor s-a mai îmbunătăţit, deşi gravitează, din punct de vedere lingvistic, între doi poli – pe de o parte limba maternă (aromâna), pe de alta, limba de stat corespunzătoare statului în care vieţuiesc ( 8 ).
Cărţi cum este cea semnată de Nistor Bardu, aşteptate de specialişti nu doar pentru clarificările aduse şi bagajul informativ, pot constitui şi un prilej de căutare înlăuntrul nostru, acolo unde stau întrebările la care „nu avem timp” să răspundem, cale de câteva pagini, dincolo de cotidianul globalizator.

Nistor Bardu, Limba scrierilor aromâneşti de la sfârşitul secolului al XVIII-lea (Cavalioti, Daniil, Ucuta), Editura Ovidius Universitiy Press, Constanţa, 2004

Note:

1. Care a constituit şi subiectul unei tezei elaborată în vederea obţinerii titlului de doctor în filologie.

2. Despre a cărei înflorire şi distrugere: în art. Despre o poveste care trăieşte alături de noi şi despre „Atlantida aromânilor” (Mişcarea literară, 3-4, 2004, Lumea liberă/ Romanian Herald, New York, nr. 836, 26.11-2.12. 2004, Cronica, 2005).

3. Semnată de prof. univ. dr. Nicoae Saramandu.

4. Limba şi literatura română în expresie dialectală macedoromână/ aromână, în vol. Limba şi literatura română în spaţiul etnocultural dacoromânesc şi în diaspora, editat sub egida Academiei Române şi Institutului de Filologie Română „A. Philippide, Ed. Trinitas, Iaşi, 2003.

5. Cicerone Poghirc, Romanizarea lingvistică şi culturală în Balcani. Supravieţuiri şi evoluţie, în Aromânii, p. 18, 39., cf. N. Bardu.

6. Mai populat decât oricare alt oraş din zonă în acea epocă (peste 40.000 în anul 1750, 60.000 în 1788 – după Pouqueville, cu peste 12.000 de case, exceptând doar Atena şi Istambul. Către sfârşitul secolului al XVIII-lea erau aici 72 de biserici, multe corporaţii, instituţii economice, comerciale, bancare de tot felul instituţii de învăţământ comunitare.

7. Cu titlul Scriitori aromâni în secolul al XVIII-lea (Cavalioti, Ucuta, Daniil).

8. A se vedea şi studiul Funcţia şi tematica literaturii aromâne, în vol. Limba şi literatura română în spaţiul etnocultural dacoromânesc şi în diaspora, editat sub egida Academiei Române şi Institutului de Filologie Română „A. Philippide, Ed. Trinitas, Iaşi, 2003.