China , China sau Sye, sye, Taiwan (I) - Revista Poezia, primăvară 2005

Din cauză că poezia chineză modernă si contemporană este destul de putin cunoscută în afara granitelor Chinei (traducerile sînt încă putine si apar sporadic) s-a spus adesea că totul fusese stabilit pînă în timpul dinastiei T’ang (prin poeti ca Du Fu, Li Po, Wang Wei sau, pentru T’ang de mijloc, Po Chu-Yi, pentru T’ang tîrzie – pesimistul Li Shang Yin), după care a urmat un lungă perioadă de decădere sau/ si epigonism (altii sustin că apogeul poetic ar fi fost în timpul dinastiei Song/ Sung - poeti reprezentativi Liu Yong, Su Shi, Li Ching Chao, Xin Chi Ji). Că în afara formelor clasice de poezie chineză (sî, fu, yue-fu/ yueh fu – din epoca Han, tî , ciu s.a.m.d.) au mai fost doar imitatii sau încercări fără sorti de izbîndă. Si, stiut fiind faptul că poezia chineză este tributară unor particularităti ale scrierii (care, nefiind tocmai „neutră” precum alfabetele occidentale, efectul poetic fiind scontat/ obtinut si pe cale grafică) si vorbirii (caracterul politonal al limbii chineze ), unii au spus că după introducerea scrierii moderne totul s-a prăbusit. A rămas China Continentul spiritual, cum îsi numeau tara cu mîndrie mandarinii, si după ce era comunistă (ne amintim de ravagiile asa-zisei revolutii culturale) a căzut ca o molimă peste traditii, peste tot ce însemna viata pe aceste meleaguri?
În China dinastică poezia era una dintre ocupatiile cele mai nobile, artistii/ literatii avînd o pozitie importantă în societatea chineză , fiind practicată numai de cei mai educati, cerînd cunostinte multiple, avînd în vedere complexitatea scrierii, gramaticii, sintaxei limbii chineze. Poezia era apanajul elitelor, dar si a birocratilor, poate si pentru a limita pătrunderea (poate sistemul mandarinal a contribuit la asta) la guvernare a maselor inculte. În timpul Dinastiei Manciuriene creatia literară a ajuns la cele mai joase cote. Specialistii cred că după fondarea Republicii (1911) se poate vorbi si de o nouă crestere, sub influenta puternică a curentelor din afară, europene în special , dar si de un trend modernist puternic. Între trăsăturile acestui „curent” s-a vorbit si despre o rupere de vechile traditii, dar si despre o adaptare a lor la noile idei, ducîndu-se o luptă între tendintele revolutionare (erau anii de început ai Miscării noii culturi, de exemplu) si cele traditionaliste sau pro-occidentale/pro- americane.
Pentru a întelege mai bine ce înseamnă Taiwan (si din punct de vedere cultural) este necesară scurtă schitare a unui tablou social-istoric si literar/ cultural, cît de sumar, pornind de la opozitia, considerată la un moment dat ireconciliabilă, între punctul de vedere al oficialitătilor Republicii China si a Republicii Populare China, cunoscută (din acest motiv voi căuta să exprim cu precădere ideile adeptilor pozitiei Taiwanului, mai putin cunoscute):
1911 - După Revolutia din 10 octombrie de la Wuchang s-a sfîrsit cu dinastia Manchu si, de fapt, cu sistemul dinastic chinez, instaurîndu-se republica în China. 1911-1916: apar sciziuni în partidul Kuomintang (partidul KMT). După primul război mondial, prevederile Tratatului de la Versailles nasc multe resentimente în societatea chineză. 1917-1923: Noua miscare intelectuală (cunoscută mai ales ca Miscarea de la 4 Mai 1919). 1916-1927: Război intern, fractionarea Republicii China, moartea lui Sun Yat-sen în 1925. 1928-1949: guvernarea KMT, condus de Chiang Kai-shek; lupta contra comunismului. 1937: al doilea război sino-japonez (primul - 1894-1895). 1939-1945: al doilea război mondial – pentru China a avut alte semnificatii decît în Europa. 1945-1949: Războiul civil chinez între adeptii Partidului Comunist Chinez (PCC) si ai KMT - victoria comunistilor 1 octombrie 1949. 1949: Mao Zedong conducătorul PCC. 1949: Chiang fuge în Taiwan. 1949 pînă azi KMT conduce în Taiwan, pozitie anti-chineză. 1949 pînă azi: PCC conduce în China.
Fuga de comunism a generat un adevărat exod către Taiwan (nume oficial: Republica China ) în 1949.
Între 1917-1923 se dezvoltă Miscarea Intelectualilor, cunoscută mai ales ca Miscarea de la 4 Mai 1919. Au urmat o serie de evenimente; mentionăm: Chen Tu-hsiu fondează revista New Youth/ Tineretul – sustinînd ideea superioritătii democratiei, stiintei si modului de a fi occidental fată cu conservatorismul confucianismului. Literatii discutau despre folosirea limbajului vernacular pai-hua sau a limbajului clasic, străvechiul wen yan. În 1917 Hu Shih (1891-1962) sustine folosirea pai-hua si înlocuirea totală a wen yan. Hu Shi a publicat, în 1917, o poezie cu totul diferită si, mai mult, o listă cu opt linii directoare (printre care: nu imitati pe antici, nu folositi expresiile si cuvintele colocviale, eliberati-vă de clisee s.a.m.d.), care au constituit un veritabil manifest poetic. În această perioadă apare în China o revistă importantă - Noua linie. Din obiectivele/ problemele vizate de Miscarea de la 4 Mai: o evaluare critică a mostenirii chineze fată cu ideile noi din Vest; o miscare radicală de smulgere/ salvare a Chinei din plasa confucianismului conservator, care a făcut-o vulnerabilă, slabă, incapabilă practic să asimileze noul, fapt demonstrat, se sustinea, în modul în care suportase asalturile vestului asupra drepturilor Chinei în timpul dinastiei Ching; nevoia de a studia Vestul, de a prelua ce era bun pentru a întări China; nevoia de schimbare se manifestă, după multi, începînd cu literatura.
Are loc ceea ce în istorie este cunoscut ca Incidentul de la 4 mai 1919: pornind de la un protest împotriva prevederii Tratatului de la Versailles care oferea Shangtung-ul japonezilor; totul a degenerat într-o revoltă de proportii nationale împotriva imperialismului, conservato-rismului si vechiului.
În China acelor vremuri poezia modernă (care a influentat, ulterior si prin emigratie, peisajul literar taiwanez) era percepută oricum avînd mari diferente fată de poezia T’ang, trebuia să fie scrisă în limbaj vernacular, fără restrictii legate de tehnica veche a catrenului, ritm, rimă, mod de versificare. În general, teoria literară consideră că au fost străbătute mai multe etape: 1. multi poeti au studiat peste granite, fiind influentati de literatura occidentală (poeti reprezentativi: Kuo Mo-jo (romantic, accente pasionale), Xu Zhimo si Wen Yi-duo (adepti ai tehnicilor/ temelor occidentale), Lin Jinfa (adept al simbolismului, chiar exagerînd) Bing Xin (poezia ei este puternic influentată stilistic/ tematic de Tagore). 2. înainte de 1937, de al doilea război sino-japonez: se scria poezie patriotică, anti-japoneză, cu tentă optimistă (reprezentanti: Tsang Kejia, Ai Qing, He Qifang). 3. 1937-49, în timpul războiului: la modă erau poemele anti-japoneze (reprezentanti: Tian Jian, Yuan Shui-pai, Li Ji).
Taiwan este pentru multi, si datorită presiunilor Chinei, relatiilor ei cu regimul de pe insule ) o cvasi-necunoscută, imaginea pendulînd undeva între un tărîm al produselor de tot felul aruncate pe piata occidentală si tară care se occidentalizează. Pentru locuitorii Taiwanului timpul a însemnat si re-conturarea imaginii Chinei continentale – unde trăiesc familiile originare.
În Introducere la China, China G. Droogenbroodt subliniază că multi tineri artisti care cunosc China Continentală mai ales din creatiile lirice ale vechilor maestri sau din tablouri o consideră un fel de paradis pierdut (fie si temporar).
A separa total din punct de vedere cultural Taiwan de China ar fi un demers absurd, dar acest aspect trebuie discutat cu atentie, înteles. Sigur, pentru cei care născuti în China totul este diferit fată de cei care au văzut lumina zilei în Taiwan.
Viata literară taiwaneză este activă – există societăti culturale/ literare ca: Orizontul (printre co-organizatori: Hsu Hsu-Chih), tineri care fac studii în America sau Europa vin cu altă viziune (Dominic Cheung/ Chang Ts’o, Hsi Muren, născut în Mongolia s.a.m.d. sau valul novator - Xu Huizhi, Hong Hong, Chen Kehua, Luo Zhicheng, Yang Mu, Luo Fu, Luo Ying, Liu Kexiang, Ling Yu, Wu Sheng, Li Jinwen, Monaneng, Walis Nokan, Jian Zhengzhen, Chen Li, Hsia Yu, Shang Qin, Du Shisan). Se vorbeste despre mai multe tendinte în literatura din această zonă – hibridizare – acceptarea unei mixturi între valorile occidentale si cele locale si indigenizare (cu accent pe traditii, re-descoperirea si re-valorizarea lor (Wong Lisa Lai-Ming ), dihotomia (ca si în China continentală) dintre vechi si nou dar si indigen si străin. Oricum, majoritatea criticilor consideră că în Taiwan interferenta stilurilor si diferentierea lor în operele literare nu sînt tendinte opozitorii. Altii se întrebă cum va rezista poezia într-o societate în care la mare pret este elita high-tech sau care sînt, de fapt, diferentele (nu doar ideologice) dintre China si Taiwan si cît de mare este ruptura (si) în literatură, cum pot supravietui expresiile pline de culoare din dialectul local (poate poezia strict nativă, supravietui – există si un curent al nativistilor),
În general, putem vorbi despre poezia taiwaneză ca despre una originală, îndrăzneată, mereu aplecată si spre nou, amestecînd într-o manieră proprie valorile indigene cu ale imigrantilor din China clasică, dar si influentele dinspre Europa postmodernă, Japonia si SUA. Nu trebuie uitat că azi, unii dintre cei mai importanti (unii spun cei mai cunoscuti) poeti de limbă chineză sînt din Taiwan. Evolutia literaturii moderne în Taiwan este o ilustrare interesantă a faptului cum, din multe puncte de vedere, în domeniul cultural periferia s-a transformat din frontieră-limitativă într-un teritoriu cosmopolit unde experimentele/ amestecurile se întrepătrunde în mod firesc, imigratia conducînd la o cultură variată, cu ramificatii/ interdependente internationale multiple.
S-a spus si că poezia din Taiwan de după 1949, pentru o bună perioadă de vreme (si fenomenul nu poate fi socotit încheiat) ajungem inevitabil la înlăntuirile de poeme/ secvente de poem (zushi) – de fapt un lant de poeme care sînt prezentate ca un întreg, poate si în opozitie cu poemele chineze clasice, traditionale. Desigur, nu este singura linie adoptată, dar prin poetii care au adoptat-o este una importantă. S-a vorbit si că acest tip, considerat modern, o bună bucată de vreme, apărea că o manieră proprie poetilor taiwanezi de a-si exprima identitatea, ideile . De pildă Luo Fu, Yang Mu sau, în prima carte de poeme a lui Luo Qing, Chi Xigua de Fangfa (Ways of Eating Watermelon, 1972), 13 asemenea secvente ocupă mai bine de jumătate din paginile volumului. Criticul si poetul Yu Guangzhong scria că Luo Qing a adoptat parte din tehnicile lui Wallace Stevens , ceea ce i-a oferit noi posibilităti de a face legătura dintre poezia clasică chineză si cea vestică. Cei care cunosc Taiwanul spun că nici o perioadă de după 1949 nu poate concura cu anii ’80 (vîrsta de aur a poeziei taiwaneze este considerată între 1960 si 1980). În cîtiva ani o sumă e evenimente au fost resimtite din plin pe insulă, unele cu efecte dramatice: cometa lui Halley (1985) – stiută fiind sensibilitatea chinezilor la fenomenele ceresti/ astrale –, abrogarea legii martiale (1987), ridicarea restrictiilor care priveau partidele politice si presa, moartea lui Chiang Ching-kuo (1988), posibilitatea de a-si vizita rudele de pe Continent, masacrul din piata Tiananmen, 4 iunie 1989, căderea regimurilor comuniste din Europa, 1989 – resimtită puternic în China si Taiwan, dezacordurile dintre factiunile KMT, invazia Kuweitului de către Irak, reunificarea Germaniei (1990), nemaiîntîlnitele vîrfuri ale graficului speculatiilor la Bursă (1989-1990).
Toate acestea, firesc, au influentat, într-o măsură mai mare sau mai mică, si creatia poetilor taiwanezi, temele abordate s.a.m.d. În primul rînd se poate vorbi despre o scădere a interesului pentru poezie si din punctul de al creatorilor, dar si al cititorilor – care poate sau nu să fie interpretată în legătură cu evenimentele mentionate (unii consideră că este vorba, printre altele, si despre importanta crescîndă a societătii high tech). Multi creatori s-au orientat spre domenii ca: SF, eseistică, critică literară, texte pentru divertisment, pentru cîntece, jurnalism, teatru. Au scăzut si oportunitătile de a publica un volum de poezie, unele societăti de poezie si-a întrerupt (temporar/ de tot) activitatea. În 1985 (an în care, după o statistică cca. 1000 de poeti au publicat 48.000 de poeme, cca jumătate avînd numai un poem) în Taiwan existau 15 suplimente literare, 13 reviste literare, 19 reviste de poezie. După 1990 au continuat problemele, dar revistele mai vechi Creative Century, Blue Star, Modern Poetry, Vineyard, Autumn Tide, Straw Hat, Ocean aveau manageri mai tineri acum, cu alte idei, pe cînd reviste mai noi, care în anii ’85 erau active (Grass Roots, Master Grasp, Poetry Lover, Luocheng, Grassland, South Wind, Wuling au dispărut sau apar mai rar. Alte reviste/ societăti de poezie mai tinere (Mandala, New Continent, Four Dimensions, Horizon, Firewood, Wind-Cloud Convergence etc.) functionează mai ales cu pauze si au membri care activează la mai multe dintre ele, colaboratori care scriu la mai multe dintre ele. Tinerii care bat la portile poeziei aleg să frecventeze în acelasi timp mai multe societăti poetice – în trecut existau linii clare care separau directiile pe care activau societătile/ revistele de poezie. Una dintre cele mai active tinere societăti de poezie din anii ’90 era New Continent, publicatiile ei fiind renumite pentru maniera în care sprijineau poetii tineri si foarte tineri.