Vieţi şi destine; Dincolo de Zidul tăcerii - Revista Poezia, vară 2007

Nu cu mult timp în urmă scriam despre volumele I si II ale unui roman al Elenei Budescu-Ciubotaru, Vieti si destine, apărut la Editura Cronica. Autoarea povestea destinul unei familii românesti, a Poenarilor, în una din cele mai zbuciumate perioade din istoria tării noastre: 1932-1960, începînd cu căsătoria Catincăi, fata Lionorei lui Munteanu din Floreni, văduva lui Stefan, mort pe frontul de la Mărăsesti, cu Pavel, fiul cel mic al lui Ion Poenaru (cel preocupat de mistere, de tainele cerului si ale vietii).
Recent a apărut, la aceeasi editură, al III-lea volum, intitulat Vise, în care narează episoade din viata aceleiasi familii între anii 1960-1962 (urmărind, în special, pasii prin viată ai Ioanei – Ina-Lumina), în care acum era si mezinul Stefănel, drag tuturor, si pentru că umplea „casa si ograda… cu veselia si vorbele lui, cu albastrul din privire” (volumul se încheie si cu o scurtă „călătorie” în anul 1963).
Spuneam că, dincolo de a discuta, eventual, calitătile literare, maniera de a aborda naratiunea si, analiza stilistică, romanul este conceput, în primul rînd, ca o relatare/ „cronică de familie”. Autoarea păstrează si în acest volum cam acelasi mod de constructie si, la fel, dincolo de turnura personală si nuantele de frescă socială, vizează, în mare, cîteva planuri: 1. macro-social – al tării, al modului cum percepeau oamenii evenimentele (acum însă nu mai e vorba de războiul cu armatele străine – desi referirile la acea perioadă, la prizonierat, soarta românilor înrolati cu forta în divizia Tudor Vladimirescu sau dusi aiurea în Rusia nu lipsesc –, ci de unul mai crunt, dus chiar acasă, cu oamenii partidului; hărtuiala continuă pentru cote, înscrierea la „colectiv” si repercusiunile cumplite: alungarea copiilor din scoli, din facultăti, presiuni – episodul cu scrisoarea Ioanei –, oameni dati afară de la slujbă – l-au dat si pe Pavel, trimiterea la Canal, la muncă fortată – învătătorul satului, preotul si alti săteni au fost trimisi acolo, si „multi nu si-au mai văzut familiile si satul vreodată”; distrugerea grădinilor, a tot ce putea însemna viata tihnită, construită în sute de ani, pe care noua putere o voia uitată. Cîteva pagini sînt dedicate, de pildă, distrugerii grădinii Poenarilor: un zarzăr „cu miezul ca aluna”, „cel mai îndrăgit pom al familiei”; „cînd începeau să se coacă zarzărele, era un rai în vie”. Totul a fost distrus de oamenii partidului), un paralelism perpetuu între viata „dinainte” si distrugerea făcută de comunisti (copacii săditi de bunicul Ion – acum tăiati, munca la ogor nu mai avea parcă acelasi sens; pînă si obiecte care ar părea, poate, insignifiante, erau parte din acel univers „de altădată” – „ulciorul cel verde”, care avea „amintiri pe care le va păstra si peste ani, asezat fiind, într-un colt depărtat al podului si ferit de lovituri”; „văzuse cum cresteau primii băieti ai Catincăi, îi ostoise setea lui Grigore, cînd acestuia îi era frică de serpii din… Marginea Apelor”. Lucruri, sentimente, momente din viata oamenilor – toate erau legate într-un lant greu de deslusit de către cine nu făcea parte din acest univers cu totul aparte al satului, al casei Poenarilor). 2. al satului – Dealuri, în care a fost nevoie ca sătenii să fie „înscrisi” cu forta în colectiv („Gospodăria Agricolă Colectivă Drumul Belsugului”). Dar, tăvălugul a fost necrutător, totul s-a schimbat în tară, în sate „oamenii, pămîntul, viata”, „nu mai erau haturi si pămînturile erau ale tuturor”, „se arase cu tractoarele si dispăruseră multe livezi si vii, chiar si unele gospodării asezate în afara satului”. Însă existau si locuri în care frumusetea, magia locurilor de demult încă rămăsese la ea acasă, precum „Izvorul dintre Fagi” – „asezat într-o vale, înconjurată de fagi grosi si înalti, iar în mijloc, de sub o stîncă iesea un izvor cu apă limpede si rece, mirosind a sulf si curgînd într-un sipot care se vărsa în niste uluce mari de lemn si pline de muschi verde de pămînt”. Ioana petrecea mult timp în minunata pădure de fagi, în care îl „căuta” pe bunicul ei, parcă, îi „revedea mirarea din ochi”. 3. Al orasului – în spetă legat de viata Ioanei în studentie, cu necazurile (si de factură politică) de atunci – amenintarea cu anularea bursei pentru că ai ei nu se înscriau în colectiv; există un episod în care Ioana este nevoită să scrie o scrisoare, în dublu exemplar, una pentru „dovadă”, la decanat, alta trimisă părintilor, pe care era obligată să îi îndemne să se „înscrie la colectiv”, apoi vedem cum au judecat-o si au înteles-o fiecare din membrii familiei. Citim despre viata ei de student cu turnătoriile, dar si, putin descrise – poate pentru că răul acoperea aproape totul –, elementele tipice vietii universitare, cu învătat, examene, discutii despre Schopenhauer, Univers si Kant cu un coleg, Gheorghies, „îndrăgostit de Eminescu” s.a. 4. destinul/ povestea membrilor familiei Poenarilor. Ca si în celelalte volume este vorba mai ales despre familia Catincăi si a lui Pavel Poenaru si a copiilor lor. Un loc central ocupă, am amintit, Ioana, pasii ei prin viată, drumul de la sat la oras, de a scoală la studentie si apoi în viată (cu renuntări, destrămarea povestii de iubire cu Alexandru, tînăr învătător dintr-un sat vecin), călătoriile, necazurile si mirările ei, întîlnirea cu povestea în Pădurea de Fagi s.a. Ioana, fata cea mare a lui Pavel, mostenise de la bunicul ei, Ion, dorinta de a călători, de a vedea noi locuri, de a întelege universul, era „o fiintă a cuvîntului, a analizei, a gîndurilor, si mai putin a faptelor”. Va găsi multe răspunsuri, dar va descoperi că există si alte întrebări decît cele pe care le avea în minte deja, citind caietele de însemnări ale bunicului Ion Poenaru, cel „îndrăgostit de Viată si de Univers, si de Tainele lor”, care cercetase, în diverse împrejurări, în biblioteci (fie a unitătii militare, fie cele ale schiturilor de călugări din Muntii Banatului, unde făcuse armata) „Universul cu stelele si Luna, Soarele si celelalte planete… Cerul cu tainele lui greu de pătruns”. Aflase că „întreg Universul… influentează” viata omului. Citise cărtile bisericesti, Biblia, Vietile Sfintilor, Filocalia. Astfel, prin însemnările pe care le făcuse, întîi, apoi prin misterioasa „aparitie” în fata Ioanei, o vor ajuta pe aceasta să înteleagă mai bine lumea, viata, drumul pe care îl are de urmat.
Un episod aparte este cel din partea de roman intitulată Pustnicul din pădure bunicului Ion Poenaru (bunicul cel călătorit, atent la toate ale lumii, ale cărui „însemnări” au rol determinant în viata Ioanei). Acestui fragment îi este rezervat un spatiu semnificativ (cca. 80 de pagini) – Ioana se plimba cu fratii ei, Iancu si Grigore, prin „pădurea bunicului Ion Poenaru”, cum îi spuneau ei. Grigore a fost muscat de o viperă si, fugind să-i caute salvarea, ajung la căsuta unui pustnic-călugăr, care-l vindecă. Acesta îl cunoscuse pe bunicul lor (Ioanei i se părea chiar că seamănă cu Ion Poenaru, „din fotografia veche din casa mătusii lor, Safta lui Costică Sandu”), pe cînd acesta călătorea prin lume. Atunci actualul pustnic avea o viată agitată, cu bune si mai putin bune. Tot acest episod a fost într-o aură stranie – prin miracol, bunicul s-a întrupat, scurt timp, în acest pustnic, cu voia lui, ca să îi prevină pe copii, să le dea sfaturi, să le spună ce trebuie să facă, ce se va întîmpla cu ei, iar Ioanei să îi spună să ceară de la călugăr un caiet cu însemnări. Călugărul îi dă două caiete vechi, unul cu însemnările bunicului Poenaru, altul cu leacuri, iar ea promite că le va continua. Apoi… încheind acest episod în haine de basm, căsuta si pustnicul, odată ce îsi îndepliniseră menirea, dispar ca si cum nu ar f fost. Dar, „Grigore primise o a doua viată”, iar Ioana, printre altele, „aflase că oamenii se port schimba sub influenta altor oameni, aflase multe lucruri despre bunicul”.
În notă de continuitate cu primele două volume, dincolo de a analiza calitătile literare, maniera de a concepe naratiunea (autoarei îi place să „povestească”), si acest volum, conceput în primul rînd ca o „cronică de familie”, redă experienta existentială (în anii dramatici cînd comunismul distrugea vieti si destine), a unei familii, văzută ca o componentă a lumii din care face parte, a unui personaj central, Ioana (Ina-Lumina). Să încheiem, în asteptarea celorlalte volume, cu gîndul la Ioana care, scrie autoarea „mereu va citi, mereu va întreba, mereu va fi nemultumită”.

Elena Budescu-Ciubotaru, Vieti si destine…, vol III, Editura Cronica, Iasi, 2007

Dincolo de Zidul tăcerii

La începutul acestui an a apărut în Spania o antologie de poezie română contemporană intitulată „Zidul tăcerii”, selectia si versiunea în limba spaniolă fiind semnate de scriitoarea si traducătoarea Angelica Lambru.
Sunt antologati: Liviu Antonesei, Emil Brumaru, Mircea Cărtărescu, Traian T. Cosovei, Bogdan Ghiu, Florin Iaru, Alexandru Musina, Dorin Popa, Matei Visniec, Călin Vlasie.
Pedro J. De la Peña, care îmi scria în aprilie că intentionează să prezinte cartea si la Institutul Cervantes din Bucuresti, în această vară, nota că, în urmă cu cca. 30 de ani, în Spania nu se stiau prea multe lucruri despre tara noastră afară de „câteva locuri comune referitoare la regimul politic, la legendele vampirilor din Transilvania, la prezenta unei înfloritoare comunităti de tigani care ducea o viată boemă si la existenta unei literaturi de origine latină. Dar, sublinia el, acest din urmă lucru nu părea să fie un motiv „de cunoastere a atâtor mari scriitori români”. Apoi analizează etapele străbătute de el însusi, dar si de publicul spaniol, către cunoasterea a ce înseamnă literatura română – de la Marin Sorescu, primul poet român pe care l-a cunoscut în 1982, la un congres, în Spania, întâlnirea cu Mircea Dinescu, în 1999, contactul cu Darie Novăceanu, diversele schimburi între asociatiile de scriitori, aminteste s.a. Toate acestea, dublate de schimbarea de după 1989, au limpezit, încet, încet, imaginea despre România. În opinia sa „Generatia 80” este o „reeditare în România a spiritului revoltelor studentesti din Spania anilor 70” si, privind creatia unor optzecisti si prin această grilă, amintind si etape precum Urmuz, Tzara, Eugen Ionescu, consideră că nu a fost deloc greu spaniolilor să se identifice cu spiritul acestor poeti români – a căror creatie o defineste/ caracterizează succint, în câteva cuvinte (Liviu Antonesei – „ton erotico-amoros, Emil Brumaru – „limbaj poetic «naiv», care prin onomatopee si jocuri de cuvinte simple creează imagini de o noutate avangardistă”, Bogdan Ghiu – „ne introduce într-un curent minimalist, care a configurat în Spania asa-numita poezie a linistii” s.a.).
Am apelat la acest excurs pentru că este o privire detasată, limpede, a modului în care ar putea vedea un cititor spaniol această antologie, dar si un tablou, fie si partial, al felului în care se scrie poezie în România, selectia de fată reunind creatia unor nume notabile din tara noastră.
Angelica Lambru, născută la Constanta, în 1969, este absolventă a facultătii de Litere din cadrul Universitătii din Bucuresti, doctorandă a Departamentului de Teoria Limbajelor din Facultatea de Filologie a Universitătii din Valencia, membru al Asociatiei Scriitorilor si Criticilor Literari din Valencia (CLAVE), a traduse în limba română din creatiile unor scriitori spanioli: Pedro J. De la Peña, Javier Sierra, José Miguel Borja.
Este un volum binevenit pentru a sparge „zidul tăcerii” care, si noi, românii, am ajutat cu migală să fie ridicat între cultura si civilizatia noastră si restul lumii, dincolo de conditiile obiective, de comunism (lipsa mijloacelor materiale si de comunicare) – din nefericire definirea/ enumerarea „motivelor” vechi si mai noi, nu este suficientă.
Antologia – un volum bine realizat de Angelica Lambru – poate oferi cititorului de limbă spaniolă un tablou partial asupra modului în care se scrie poezie în România, poate mai mult în culorile optzeciste.

El Muro del silencio/ Zidul tăcerii. Antologie de poezie română contemporană/ Antología de Poesía Rumana Contemporánea, editie bilingvă spaniolă-română, editie, selectie si traducere în limba spaniolă: Angelica Lambru, Prolog: Pedro J. De la Peña, Huerga & Fierro editores, Madrid, 2007

Vieţi şi destine, în „Cronica”, aprilie 2006 – Elena Budescu-Ciubotaru, Vieţi şi destine…, vol I, II, Editura Cronica, Iaşi, 2002, 2005.