vineri, 2 noiembrie 2007

Poezie şi veşnicie sau când limba în care a fost scrisă o poezie moare lângă tine - Revista Poezia, iarnă 2005

Esenta tuturor fiintelor este pamîntul

esenta pamîntului este apa

esenta apei sînt plantele

esenta plantelor este omul

esenta omului este vorbirea

esenta vorbirii este cunoasterea sacra

esenta cunoasterii sacre sînt cuvîntul si sunetul

esenta cuvîntului si sunetului este O ? 1.



Din Upanisade 2



Gîndul ca scrisul, poezia, cultura pot fi arme în lupta cu vesnicia însemna mult pentru om. Dar cum este cînd limba în care a fost scrisa o poezie moare lînga tine? Multi cred ca Asia, unde s-au nascut marile religii monoteiste, are legaturi aparte cu vesnicia dar e si un teritoriu în care aripile pasarii distrugerii arunca o umbra mare.

Cutia Pandorei pare a fi redeschisa, pe fundalul unui razboi care luneca periculos pe tarîm religios, fundamentalismele/ terorismul cu tenta (si) religioasa iesind de unde erau zavorîte. Credintele sînt îmbracate cu haine ideologice ce nu le apartin. Planeta a devenit, paradoxal, mai putin cunoscuta multora. Asia pare, din ce în ce, pentru multi, teritoriu al misterului, terra incognita . E cea mai simpla explicatie a modului în care sînt interpretate Coranul sau cartile budiste, întelese conflictele dintre hindusi 3 si musulmani din Pakistan, India 4, singhalezi si tamili în Ceylon. De la distanta termenilor globalizatori se estompeaza ideea ca Asia e populata de sute de etnii, cu civilizatii/ culturi specifice. Ca peste tot în lume si aici s-au creat, în timp, limbaje proprii unor tipologii anume umane. Antoine Meillet scria 5 ca a crea un limbaj înseamna a crea un vocabular. În diverse studii s-a încercat explicarea fenomenelor care au loc cînd o limba de cultura constituita si una în curs de constituire se întîlnesc, rezultînd conceptul de limba suprapusa . Astfel s-a definit aportul latinei în vestul Europei, slavonei si elinei în est-sud-est. În Asia limbile suprapuse au avut trei mari directii: dinspre India, China si din zona arabo-persana, fiecare cu specificul ei. Un occidental în fata unui text scris într-o limba asiatica, adesea e în fata unor probleme. Nu trebuie uitat nici ca a existat comunicare la nivel cultural/ religios între China, India si zona lingvistica arabo-persana. Obiectivul oricarei traduceri trebuie sa fie, din punct de vedere lingvistic, preluarea întregului bagaj de sensuri/ simboluri cu mijloacele altei limbi, aici ajungînd atît pe tarîmul calcului lexical, cît si al unui gen aparte de creativitate lexicala. Permeabilitatea lingvistica 6, disponibilitatea unei limbi pentru transferul de structuri într-o alta, ne conduce catre punctele slabe , structurile care manifesta goluri în ce priveste posibilitatile expresive globale, în care transferul lingvistic este favorizat de incompletitudinea paradigmelor existente ca atare 7. Mai toate limbile asiatice ridica astfel de probleme la traducerea în limbi occidentale, nu totdeauna/ pe deplin rezolvate. În unele tari (ex.: Birmania) guvernul a promulgat legi privind stabilirea unor termeni într-o limba occidentala.

Raspîndirea budismului s-a facut în pa ralel cu cea a limbilor în care erau scrise cartile sale sacre în India (sanskrita si pali), si, implicit, în siaj si-au facut loc si termeni poetici, genuri literare etc. Cînd ne întrebam care a fost influenta limbii pali 8, în care s-au transmis tratate canonice de importanta majora, ca Tipitaka 9, în o tara sau alta, sa ne amintim ca au circulat, spun documentele budiste, în arealul sud-est asiatic destule opere în aceasta limba. Sînt mai multe clasificari ale textelor scripturale sanskrite; în mare sînt împartite pe urmatoarele perioade: vedica, upanisadica, epica, aforistica, a comentariilor (începuta cu Sankara), fiecareia alocînd u-i-se unele texte sau altele. Literatura în limba sanskrita, considerata clasica pentru India si unele tari ale Asiei de SE, e împartita, în mare, în 2 perioade: vedica (cca. 2-1500-1000 10 î.e.n. – 200 î.e.n.) si sanskrita (200 î.e.n. - cca. 1100 e.n.), a dezvoltarii limbii sanskrite clasice din cea vedica. Între sanskrita vedica si clasica nu sînt diferente prea mari. Ele apar si în ce priveste textele, productia literara, poate cea mai vizibila tinînd de faptul Scrierile revelate , Vedele 11 (ca si Brahmanele si Upanisadele 12) sînt, în esenta, religioase (tineau de ritual, religios), în timp ce, ulterior, de pilda despre marile epopei ca Ramaya ? a 13 si Mahabharata, ca si alte creatii, putem discuta despre liric, dramatic, scopuri literare, didactice, morale, estetice. Si, cu exceptia celor doua epopei amintite si a Pura ? a 14, autorii sînt majoritatea (presupus) cunoscuti. Multi cercetatori considera ca în prozele brahma ? a (din care fac parte, de exemplu, Upani ? adele) s-a folosit o limba intermediara . S-a spus si ca, în mare, traseul de la sanskrita catre hindi 15 si alte limbi a fost: apabhramsha, apoi dialectele prak ? t 16. Imaginea generala era: sanskrita, limba preotilor/ brahmanilor, prakrita (dialectele ei) – vorbita de popor. Dupa ce Budha, ca si Mahavira, a folosit pentru predici dialectul magadhi , erau uzitate doua tipuri de scriere: 1. brahmana – se citea/ scria de la stînga la dreapta; sta la originea scrierii devanagari; 2. karosh ? i – folosita numai la frontiera de nord-vest; scris/ citit – de la dreapta la stînga.

Limba, stilul, regulile sanskritei dezvoltate în Vede sînt explicate în Veda ? ga (6 discipline: Sik ? a/ fonetica, Chandas/ prozodia, Vyakara ? a/ lingvistica, Nirukta/ etimologia, Jyoti ? / astrologia, Kalpa/ ritualistica; fiecare e socotita indispensabila pentru cunoasterea Vedelor). În sanskrita clasica s-au scris tratate filosofice, de gramatica, proza, fabule, drama, poezie s.a.. S-a opinat ca, în timp, multe din creatiile din sanskrita au devenit mai slabe calitativ, din cauza abuzului de elemente retorice, de constructii mai mult sau mai putin artificiale, altii ca, de fapt, au fost mai elaborate. Literatura sanskrita e bogata în texte teoretice, stiintifice, filosofice s.a., în timp stabilindu-se reguli complexe legate de limba, prozodie, metri etc. Poezia în sanskrita clasica difera de cea din timpurile vedice printr-o mai mare complexitate, mai multe reguli, metri s.a.. Comentatorii vremii au împartit literatura clasica sanskrita în 1. poezie ( kavya : poem, compozitie poetica) epica, lirica, dramatica, didactica si narativa si 2. proza narativa. Din poezia epica fac parte clase precum itihasa (ad. litt.: asa-cum a fost; în textele vechi: parte a traditiei care relateaza/ descrie legende, vieti/ faptele eroilor, un fel de cronici stravechi; în vechime erau considerate a cincea Veda; ulterior a caracterizat mai ales poezia în vers liber) si pura ? a (povestiri antice), cea mai cunoscuta: Mahabharata, desi exista, de exemplu, si pura ? a în vers liber, chiar mai vechi. Ramaya ? a (sec III î.e.n.) se spune ca înseamna începutul poeziei artistice , cele mai elaborate, mai lungi compozitii lirice fiind socotite Meghaduta/ Norul mesager , în care Yakhsa, o fiinta supranaturala, exilat, trimite un mesaj iubitei prin norii de ploaie, si ? tusa ? hara/ Ciclul anotimpurilor, ale lui Kalidasa (a scris si trei drame: Sakuntala, Malavikagnimitra si Vikramorvasiya ), într-o lume în care proza si poemul epic aveau reprezentanti ca Da ?? in, Kamandaka, Santideva. Mare parte a poeziilor erau de fapt în strofe mici sau de o strofa (poeme tip muktaka 17) din 4 versuri (numite pada 18/ sfert de vers), fiecare cu acelasi numar de silabe, cu diverse mesaje, de la cel didactic la cel de iubire – erau antologii cu astfel de poeme, de pilda Satakatrayam, a lui Bhart ? hari 19 (lirica erotica, didactica s.a..), socotit de unii cel mai mare poet al Indiei clasice dupa Kalidasa, sau a altui mare poet erotic, Amaru 20, cu antologia Amarusataka (recitata si azi în India).
Ramaya ? a 21/ Calatoriile lui Rama a lasat în urma ei un siaj de legende, variante în diverse limbi, povesti fermecatoare. Unele nu se stie cine le-a scris, altele sînt atribuite unor autori, fara argumente solide. Legenda a ajuns sa fie îmbracata în voaluri succesive de legende. S-a spus ca Tulsi Das era reîncarnarea lui Valmiki, la rîndu-i nascut pentru a împartasi lumii versiunea lui Sri Hanuman la Ramcharitra Manas. Epopeea e scrisa în metru sloka 22, numit si anushtubh (2 versuri, 16 silabe fiecare, sau 4 pada/ sfert de vers de 8 silabe fiecare). Legenda spune ca primul sloka a fost scris de Valmiki miscat de felul în care îsi plîngea o pasarica perechea ucisa de vînator. Valmiki a descoperit spiritul poeziei. S-au scris versiuni în assameza Katha Ramaya ? a , bengali: Krittivas Ramayan , oriya: în afara de Dandi Ramaya ? a sau Jagamohana Ramaya ? a , a lui Balarama Das, sînt si Raghunatha Vilasa , a lui Dhananjaya Bhanja, Baidehisha Vilasa , a lui Upendra Bhanja, Bilanka Ramaya ? a si Bichittra Ramaya ? a , punjabi: Ramavatar , gujarati: Ramabalalila , tamila: Kamban Iramavataram , telugu: Ranganatha Ramaya ? am , kannada – Torave Ramyana . În Shri Lanka: Janakiharan, Nepal, secolul XIX, Sundarananda Ramaya ? a si Adarsha Raghava. Versiuni mai noi, în kannada: Shri Ramaya ? a Darshanam, de K.V.Puttappa, telugu: Ramaya ? a Kalpavrikshamu , de Viswanatha Satyanarayana. În Java a aparut Kakawin 23 Ramaya ? a, Malayezia – Hikayat Seri Rama 24, datata dupa sec. XII. În Laos - Phra Lak Phra Lam . În Persia – Dastan-e-Ram o Sita , în urdu – Pothi Ramayan , kashmiri – Ramavatara Charita , în China, Xinjiang, versiunea khotaneza din secolul IX – Ramakatha , în khmer - Reamker , în thai – Ramakien . În Myanmar 9 versiuni: 3 în proza - Yama Watthu ( Wutthu ), sec. XVII – anonima, Yaha Rama, sf. secolului XVII sau începutul secolului XIX, Yama Thonmyo (1904), a lui Saya Phyo; 3 în versuri: Yama Thagyin, 1775, de U Aung Phyo/ Hypo (1739-1803), Yama Yagan (1784) de U Toe, Alaung Yama Thagyin, 1905, de Saya Htun din Sittway; 3 piese dramatice: Thiri Yama, sf. sec. XVIII sau începutul sec. XIX, de Neymyo Nataka Kyaw Gaung, Pontaw Yama, 1880, de Saya Ku si Pontaw Yama si Lakkhhana, 1910, de U Maung Gyi (Dabein) s.a.. Productia literara dramatica a aparut mai tîrziu, desi Na ? yasastra (versiunea ? a ? yasastri/ Tratatul din 6000 de strofe ), datata între 200 î.e.n.- 200 e.n. atribuie teatrului (definit ca „imitarea comportamentului sau întîmplarilor din lume”) origine divina si spune ca ar fi mai vechi. Spre deosebire de occident, imitarea nu e mimesis-ul grecesc, obiectul imitatiei fiind starile emotionale, intriga – o cale catre obiectivul artei: experienta estetica/ rasa. Literatura dramatica a aparut, probabil, din secolul V e.n. (sînt specialisti care sustin ca sînt secvente vedice care pot fi socotire primele texte de acest fel). Comentatorii indieni sustineau ca, daca la originea compozitiilor poetice se afla, teoretic, stilurile/ v ? tti, la fel s-a petrecut si în privinta compozitiilor dramatice, la teatru. Teatrul este în strînsa legatura (dupa unii originar din) cu dansul 25, important în ceremoniile religioase. Na ? yasastra da 10 tipuri de piese, potrivit caracteristicilor: na ? aka, parakra ? a, a ? ka, vyayoga, bha ? a, samavakara, vithi, prahasana, ? ima, iham ? ga. Cea mai cunoscuta era cea tip na ? aka, cu tema cunoscuta (chiar împrumutata din marile eposuri/ texte pura ? a, erou cunoscut, descinzînd din regi mari/ zei etc. Poate si de aceea, în multe opere, na ? aka este denumirea pentru textele dramatice.

Pe proza nu se punea mare miza în literatura sanskrita. Un capitol semnificativ îl reprezinta fabulele/ povestile – cea mai importanta antologie de fabule (tip jataka) e de sorginte budista, scrisa în pali, datata în secolul IV. De altfel, si cele doua cunoscute colectii sanskrite, Pañcatantra si Hitopadesa/ Sfatul Bun 26 (atribuita lui Narayana, considerata re-povesire/ extras din Pañcatantra , dar si din alte opere) sînt influentate (bazate pe surse) de budism. Una din cele mai renumite (dupa unii comentatori indieni cea mai cunoscuta în India) antologie de povesti populare, în versuri, este a unui poet din Kasmir, Somadeva 27 (1035-1085), aparuta în jurul anului 1070, cu numele Kathasaritsagara/ Oceanul povestilor/ Oceanul rîurilor de povesti 28.



Relatiile culturale dintre India si China au radacini vechi, iar în textele sanskrite sînt destule referiri la tara vecina. De pilda în Mahabharata sînt referiri la China. Sînt voci (ex.: A. Toynbee) care spun ca o întreaga cultura a fost servita pe tava Chinei 29. Budismul a servit acestei relatii. Sînt discutii despre cum a functionat acest schimb cultural, cine si cît a dat, toate acestea fiind si mai interesante în analizele legate de statele din jur (precum Laos, Cambodgia, Vietnam, Birmania etc.).

Se folosesc, de multe ori, cînd analizam obiceiurile, traditiile, cultura Asiei unii termeni occidentali ca: folclor 30, religie, mitologie, cronica s.a.. Nu totdeauna aceste definiri sînt corecte/ potrivite cu ce se întelege acolo . De pilda pentru tarile Asiei de SE termenul folclor este un cuvînt occidental destul de departat de semnificatiile locului. În Thailanda se discuta de mai multi termeni printre care: khatichonwitthaya – propus de Kingkaew Attathakora 31, însemnînd: studiul modurilor de viata în acord cu obiceiurile grupurilor etnice , praphenii saat (stiinta obiceiurilor) – propus de Phya Anumanrajadhon, sau khatichaoban (moduri de viata ale oamenilor locului din cele mai vechi timpuri) - Kulab Mullikamat 32. Si în Thailanda si în alte tari asiatice sînt dezbateri pentru acceptarea unui termen cît mai cuprinzator/ explicit. Sînt dezbateri pe tema stabilirii de termeni, dar cred ca odata ce s-a pus problema, raspunsurile vor veni.

Am încercat o schita a unui tablou de o frumusete aparte, acela al Asiei, cu poezia, obiceiurile, istoria dar, mai ales, oamenii ei, parte vorbind limbi care, din nefericire, pentru multi nici macar nu exista. Ce se va întîmpla cu cartile scrise pe frunze de palmier acum sute de ani? Ce se va întîmpla cu urmasii celor care le-au scris, ce limba vor vorbi peste 100 de ani? Poate ca încercînd sa raspundem la aceste întrebari vom întelege mai bine ce dorim cu adevarat pentru copiii nostri. Pentru ca, la urma urmei, si limba unui stat precum România, cu peste 20 de milioane de locuitori, nu este la chiar asa o mare distanta, statistic vorbind în termeni globalizatori , ca vorbitorii de birmana sau tibetana în fata viitorului. Îmi doresc ca, peste mai multi sau mai putini ani, discutînd despre om si vesnicie, copiii sa nu se întrebe, privind cum se stinge o cultura: cum este cînd limba în care a fost scrisa o poezie moare lînga tine?

1 „Silaba sacra” O ? : în toate religiile indiene un simbol al realitatii supreme. La începutul celor patru vede se rosteste silaba O ? .

2 Dupa J-E. Berendt, Nada Brahma: The World is Sound , Inner Traditions Ltd, p. 26-29).

3 Hindusii, dincolo de liniile filosfice/ de doctrina, au diverse sa ? mpradaya - descendente/ secte: vai ?? navism – adora pe Vi ?? u, saivaism: Siva, s akta – pe Devi, sau înfatisarea mamei zeita; se adauga Sauras, care adora pe zeul soarelui; Ganapatyas: cred ca zeul suprem e Ganesh, si Kumaras – zeul suprem: Skanda.

4Aryabhumi / Tara Arienilor/ Tinutul Sacru, India.

5Aperçu d'un histoire de la langue grecque , Hachette, Paris, 1930.

6 E. Coseriu, Sprachliche Interferenz bei Hochgeibildeten , în volumul Festschrift für Werner Betz , Tübingen, p. 97.

7Idem , p. 92.
8 Somapala Jayawardhana, Handbook of Pali Literature, Colombo, Karunaratne & Sons, 1994; Wilhelm Geiger, Pali Literature and Language, New Delhi, Oriental Books, 1978.

9 Vezi si: U Ko Lay, Guide to Tipitaka, New Delhi, Sri Satguru Publications, 1990.

10 Datarea suscita discutii. O opinie mai larg acceptata pentru ? g Veda – 1100- 1000 î.e.n. F. Max Müller ( A History of Ancient Sanskrit Literature , London, 1860), desi cu rezerve, o situa undeva la jumatatea mileniului II î.e.n.

11 Veda: cunoastere. Pentru cei mai multi Vedele înseamna mai ales ? g Veda, Sama Veda, Yajur Veda, Atharva Veda , desi o serie de texte ulterioare (pentru a avea caracter sacru) erau numite Upa Veda/ Veda secundara (discipline ca: ayurveda / medicina traditionala, ghandarvaveda/ muzica, dhanurveda/ arta tragerii cu arcul, sthayapada/ arhitectura, silpa-sastra/ stiinta artelor aplicate s.a.). Yajur Veda: 3988 versuri, mantre, reguli/ metode folosite de preoti la ritualuri/ sacrificii. Sama Veda: 1540 versuri cîntate în timpul ritualurilor vedice. Atharva Veda: 5977 versuri, descriind/ destinate vietii cotidiene: pentru recolte, comert, sanatate, bunastare, leacuri, contra dusmanilor etc. Ayurveda, bazata pe folosirea ierburilor, are radacinile, se spune, în Atharva Veda . Sastra, dupa M. Biardeau ( La définition dans la pensée indienne , în Journal Asiatique , 1957, p. 371-384): „instructiune care enunta reguli imperative”; în general (Sergiu Al-George, Limba si gîndire în cultura indiana , 1976, p. 85), defineste „clasa de texte care consemneaza date ale traditiei revelate si, deci, au autoritate”. Dat fiind ca vine de la radacina verbala sas (a pedepsi), în dictionare sastra: comanda, precept, regula, cod.

12 Upanisad: lb. sanskrita: upa : catre, lînga, lînga; ni – jos, sidati ( sad ) – [el] sta; a fost tradus ca: „stînd alaturi/ aproape” sau „stînd la o întîlnire secreta”.

13 Valmiki Ramaya ? a: numita Adikavya ( Primul poem epic ). Multi hindusi cred ca Ramaya ? a / Calatoriile lui Rama e revelatia divina a lui Valmiki, care medita asupra mantrei Ram . Legenda spune ca Valmiki s-a retras în paduri 1000 de ani pentru meditatie; a stat atît de mult nemiscat, încît corpul i s-a acoperit cu valmiak (un fel de cuvertura din pamînt, de movilita de furnici, pe care o fac furnicile de padure cînd stau mult într-un loc), de unde numele lui ( Fiul lui Valmiak ).

14 Pura ? a: titlu colectiv dat în India unei serii de 18 opere considerate majore, în versuri, destinate, se spune, mai ales celor care nu pot citi Vedele (cu precadere castei sudra); numele lor înseamna Istorisirile vechi ; poate fi înteles si ca poveste/ legenda populara; cuprind mituri populare despre creatia lumii, zei, legende.

15 Exista opinia ca limba hindi si-a început drumul, din apabhra ? sa , în sec. VII si, pîna prin sec. X s-a stabilizat. În acest timp, si dupa, cîteva dialecte ale limbii hindi în formare, unele azi pierdute, erau folosite în literatura – cel mai popular dialect literar: braj; înlocuit de khari în sec. XIX. O periodizare a evolutiei limbii sanskrite (cu dialectele/ limbile prakrit)/ hindi în India (partial acceptata): 750 î.e.n.: începuturile sanskritei post-vedice; 500 î.e.n: texte prakrit budiste si jainiste (E Indiei); 400 î.e.n.: epoca tranzitiei de la sanskrita vedica la cea post-Pa ? ini (si-a scris Pa ? ini gramatica sanskrita, A ?? adhyayi – cca. 4000 de sutre; la ele s-au adaugat detaliile lui Katyayana) (vestul Indiei); 322 î.e.n.: inscriptii Maurya în scrierea brahmi, în dialectul prakrit pali; 250 î.e.n. începuturile sanskritei clasice; 100 î.e.n.: sanskrita înlocuieste treptat prakrit; 320 e.n.: apar scrierea gupta sau siddha-matrika; 400: apabhransha din Vikramorvashiyam , de Kalidasa; 779: limbile regionale sînt mentionate de Udyotan Suri în Kuvalayamala ; 769: Siddha Sarahpad (primul poet hindi) compune Dohakosh ; 800: Raspîndirea literaturii în sanskrita; 933: Devasena scrie Shravakachar , prima carte în hindi, 1100: se dezvolta scrierea devanagari; dupa 1200: declinul apabhransha; 1283: Khusro foloseste termenul Hindavi; 1398-1518: Kabir marca începutul perioadei Nirguna-Bhakti; 1400-1479: traieste Raighu, ultimul mare poet apabhramsha; 1450: Saguna Bhakti începe, dupa unii, cu Ramananda; 1580: apare Kalamitul-hakayat, de Burhanuddin Janam, în dakkhini; 1601: Banarasidas scrie Ardha-Kathanak , prima autobiografie în hindi; 1604: Guru Arjan Dev compileaza Adi-Granth ; 1532-1623: epoca lui Tulsidas; 1623: apare Gora-badal ki katha , a lui Jatmal – prima carte în dialectul khari boli (azi dialect standard); 1645: Shahjehan construieste fortul Delhi; limba vorbita aici, spun unii, va fi numita urdu ; 1667-1707: operele lui Vali dobîndesc popularitatea, urdu începe sa înlocuiasca farsi la curtea din Delhi – limba aceasta a fost numita adesea hindi de personalitati ca Meer, Sauda; dupa anii 1796 (cînd, se pare, au aparut primele texte tiparite în devanagari) începe perioada moderna pentru literatura hindi. 1949-50: hindi este limba oficiala în Uniune prin constitutie.

16 Din sanskritul prakrta . Dupa Monier-Williams, Sanskrit-English Dictionary , Oxford Univ. Press (ed. I: 1899) cele mai utilizate sensuri/ etimologii pentru prakrta (din care: prakrit): uzual, de jos, vulgar, natural/ primar, lipsit de finete, non-artistic, provincial etc. Prakrit – limbaje/ dialecte indiene (unii includ toate limbile moderne indiene derivate din sanskrita sub umbrela prakrit; altii numai dialecte si limbi din antichitate; altii: limbaj originar din care s-a dezvoltat sanskrita – opinie putin credibila, spun specialistii), vorbite în India antica; erau limbaje vernaculare, cel mai adesea folosite în vorbirea uzuala, în contrast cu sanskrita - care continua sa fie limba literara. Din prakrit s-au dezvoltat o serie de limbi literare (sauraseni, magadhi, maharashtri). Un component al grupului prakrit – pali (limba din Tripitaka). În timp, unii plaseaza perioada prakrit între 1200-1000 î.e.n., altii între sec III î.e.n. si sec IV e.n. Cuvîntul pali, ad.litt : rînd, text (canonic)

17 Despre care am amintit la Shri Lanka, Sigirya.

18 Pada: picior; pada: „cuvînt declinabil”.

19Bhart r hari (Bhartryhari) poet, filosof din scoala gramaticienilor ( vaiy a kara n ika ). A elaborat teoria absolutului ca si cuvînt. În legatura cu viata/ identitatea lui sînt controverse, în mare unii sustinînd ca sînt doua persoane diferite, cel putin: filosoful si poetul (care a trait ulterior, peste cca. 150 de ani, de aici eroarea de datare). Gramaticianul/ filosof a introdus conceptele/ principiile de shabda-brahman (Absolutul-cuvînt) si spho t a (arhetipul cuvîntului), si a avut o întelegere simbolica asupra functiei limbajului. M. Biardeau, La démonstration du spho t a , Pondicherry 1958; J. C. Plott, Global History of Philosophy , Delhi 1980, III, 162–180; K. Potter, The Encyclopedia of Indian Philosophies, Delhi 1983, I, 89–92.

20 Amarusataka ( 100 de poeme/ strofe ale lui Amaru ); mijlocul sec. VIII, conform traditiei scrisa de regele Amaru/ Amaruka din Kasmir, asupra existentei caruia sînt controverse. Unii spun ca poemele ar fi de fapt ale filosofului Sa ? kara.

21Madhava ( 1239-1319), comentator Vaishnava; a combatut filosofia impersonala si, în Madhvacharya Purnaprajna - bhasya, a elaborat un tip de filozofie vedantina: suddha - dvaita (dualism pur). Comentînd Vedanta-sutra (2.1.6), scria: „ ? g Veda, Yajur Veda, Sama Veda, Atharva Veda, Mahabharata, Pañcatantra, si Ramaya ? a originala trebuie considerate literatura vedica. Si textele Vaisnava, Purana, sînt tot literatura vedica" ( Readings in Vedic Literature ). Spunea „versiunea originala”, a lui Valmiki, pentru ca si în sanskrita sînt multe versiuni dupa Ramaya ? a, pentru unele autorul fiind stabilit gresit/ greu de stabilit, unele din India, altele nu.

22 Strofa alcatuita din doua versuri, tipica pentru epopeea sanskrita.

23Kakawin: forma javaneza pentru kavya , care foloseste si metri din limba sanskrita.

24 Mahabharata versiunea din Malayezia: Hikayat Perang , în Java: Bharata-Yuddha.

25 Na ? aka – vine de la radacina nat sau n ? t

26 Vezi si F. Johnson, Frederic Pincott, Hitopadesa : A New Literal Translation from the Sanskrit Text , New Delhi, Cosmo Pub., 2004.

27 Legenda spune ca Somadeva a compus Kathasaritsagara pentru regina Suryavati, sotia regelui Kasmirului, Anantadeva.

28 B. Hale Wortham, The Buddhist Legend of Jimutavahana: From the Katha-Sarit-Sagara: The Ocean River of Story , New Delhi, editia 1999.

29 Unul din domeniile în dezbatere: artele martiale. Specialistii au dezbateri asupra întrepatrunderilor dintre stiluri din China si India, asupra originii lor.

30 Cuvîntul folclor are adesea conotatii peiorative, suscitînd discutii. Prima data termenul ( folk/ popor; lore/ stiinta) - folosit în 1846 în revista Antenœrum .

31 Kingkaew Attathakora, The Folk Religion of Ban Nai, A Hamlet in Central Thailand, Bangkok, Khurusapha Press, 1968.

32 Kulab Mullikamat, Khatichaoban (Folklore) , Bangkok: Chaunphim, 1966.