Altoirea Rozei Vânturilor pre limba makedoneană - Convorbiri Literare, iulie 2003

În sectorul sud-estic al constelatiilor lirice balcanice, mai concret în vecinãtatea sud-esticã a celor jugoslave, scrie Dumitru M. Ion , strãluceste cea makedoneanã, care si-a fãcut relativ tîrziu simtitã prezenta, dar are autonomie, originalitate, specificitate, într-un cuvînt, cu toate discutiile pe care le comportã acest termen – personalitate.
Falanga liricã macedoneanã. Antologia poeziei contemporane makedonene prezintã poeti care au activat în spatiul fostei R.S. Makedonia (parte a Macedoniei istorice, care a fost împãrtitã, între Grecia, Serbia si Bulgaria, dupã cele douã rãzboaie balcanice, 1912-1913), o republicã de mai putin de 25.000 de km2 – într-o zonã muntoasã, populatã si de etnii ca albanezi, turci, macedo-români (vlahi), tigani, turci etc. – cca. 2 000 000 de locuitori, întemeiatã la sfîrsitul celei de-a doua conflagratii mondiale, ca parte a confederatiei jugoslave.
Pentru multi dintre locuitorii acestui spatiu a fost un moment fericit, pentru cã Makedonia dobîndea, pe lîngã o geografie spiritualã , si una fizicã, concretã, legiferîndu-i-se drepturile la o culturã proprie, limbã, alfabet, gramaticã etc . În acest context, Dusko Nanevski afirma: Pînã în 1945, pe harta poeziei europene nu a existat o poezie numitã makedoneanã . Dar, dincolo de statutul oficial care a fãcut ca limba slavã makedoneanã, în care au fost scrise traducerile lui Chiril si Metodiu,… a treia limbã liturgicã în Europa, dupã greacã si latinã, sã obtinã un statut oficial si literar – ultima limbã oficializatã în Balcani dar si în Europa, a existat, cu secole înainte, un ethos, un etnos, o geografie spiritualã pe care s-a putut dãltui cea fizicã. Predrag Matveievik nota cã, pentru natiunile care nu au un stat al lor (nestatalizate), spatiul cultural este cel în care… îsi certificã identitatea si… îsi confirmã unicitatea limbii.
Nu mi-am propus sã strãbat labirintul istoriei de la Alexandru Macedon, trecînd prin Bizant, pe la Chiril si Metodiu, Kliment de Chride, textele liturgico-filosofice scrise cu litere slave dar cu inimã mai mult bizantinã, romantismul plurilingv (Constantin Miladinov, Pîrlicev etc.), panslavismul (Jinzifov, Pîrlicev etc.) pînã la vizionarul, poetul plurilingv care a stiut sã fie si modern si traditional - Ratin (înaintea cãruia, din cauza felului în care a curs istoria, n-au existat în makedoneanã decît încercãri fulgurante de poezie cultã), mort în 1943 în luptele de partizani, autorul unui volum de referintã pentru acest areal cultural, Zorile dalbe, Samobor/ Zagreb, 1939), a cãrui operã este consideratã de o mare importantã pentru limba makedoneanã. Vreau doar sã subliniez, ca si Dumitru M. Ion, cã este greu de situat sub semnul artificialului limba, cultura makedoneanã. Sã nu uitãm cã despre peisajul poetic makedonean s-a spus cã nu a existat înainte de al doilea rãzboi mondial, cã ar tine de o culturã artificialã, cã poetii de aici au sãrit peste etape cam prea repede, asimilînd într-o manierã caracterizatã, eufemistic vorbind, ca fiind fortatã, grãbitã.
Desigur, elementele prin care se poate defini cultura unui popor nu pot fi restrînse numai la cele de facturã poeticã sau/ si umanistã dar, în cazul Makedoniei, vorbim despre un teritoriu material/ spiritual pe care s-au stratificat elemente traco-macedonene, elenistice, romane, apoi bizantine si orientale. Nu stiu dacã as putea situa cu un coeficient cît de cît ridicat pe scara veridicitãtii, pornind de la clasificarea de tip sociologic-psihanalist, dupã sentimentul (complexul) care dominã o culturã sau alta, pe cea macedoneanã în una din cele douã categorii, a culpabilitãtii (ca cea iudeo-crestinã, de exemplu sau, dupã Eugen Simion , cea greacã) sau a pudorii/ rusinii (cea japonezã). Asta si pentru cã sînt o sumedenie de criterii care scapã acestei clasificãri (spatiu geografic – cu toate implicatiile, etnie, timp istoric etc.). Dumitru M. Ion situeazã cultura makedoneanã, si pe cea sîrbo-croatã, din acest punct de vedere, în sfera în care se aflã si cultura românã, dupã Eugen Simion – între culpabilitate si pudoare.
În amplul studiu prefatator (alcãtuit sub deviza criticã aprofundarea admiratiei – înteleasã ca o corelare a intuitiei cu judecata de valoare pentru a se dezvolta o viziune coerentã, sintetizatoare), intitulat Introducere în lirica makedoneanã, Dumitru M. Ion creioneazã, cu tusee de detaliu menite a desena cît mai explicit, dar si a alunga eventualele umbre, chiar ambiguitãti, peisajul în care se poate încadra lirica makedoneanã, istoria, avatarurile, acestui spatiul poetic (cu geografia fizicã, moralã dar si spiritualã). Sînt trecute în revistã temele majore, directiile si personalitãtile care, între 1939 si 1988 (cu intruziuni în istoria complexã, labirinticã a acestui spatiu cultural), au constituit ceea ce a numit falanga liricã makedoneanã contemporanã. De la conceptele emblematice, tipice arealului studiat, asa cum dorul ne defineste pe noi, românii, asemenea acelui taga – tînguire, cu gama complexã de accente vãlurind cãtre melancolie, disperare, tristete sau dor (reprezentativã fiind poema Tînguire dupã sud, de Konstantin Miladinov – socotitã de Dumitru M. Ion o piatrã unghiularã a poeziei makedonene), la temele cu specific national, traditional, mitologic (de sorginte localã dar si greacã, bizantinã etc.) sau cele universale, o lume, cu galeria ei de suflete-chipuri trãitoare întru poezie (antologatorul subliniazã cã nici un alt segment al culturii makedonene nu se ridicã la valoarea liricului) se reveleazã, cu umbrele si luminile care au marcat-o. Depãsind schematicul cadru (dat de sintagmele poezie traditionalã, modernã si postmodernã), cu dificultãtile de a semnala unde este separare si unde sînt interdependente, fãrã a pune, în sensul departajãrilor stricte, problema curentelor moderne, avangardei, cu toate mareele, a scolilor poetice (în sensul în care acest lucru se poate studia în cadrul altor literaturi europene – desi schiteazã grupãri ca: spontani, manieristi, reflexivi, realisti, modernisti etc.), antologatorul încorporeazã în lirica traditionalã makedoneanã poezia imnicã bizantino-slavã, poezia popularã în graiurile obstilor makedonene, subliniind cã partea în suferintã este cea a poeziei moderne – firavã la makedoneni. Evident, nu putem face abstractie de ce a însemnat epoca socialismului-comunist, cu pletora proletcultistã care a marcat întreaga zonã a lagãrului socialist. Se subliniazã cã, pentru spatiul makedonean, poezia de dupã anii ’80 (dupã debuturile lui Todorovski, Matevski etc.) este de facturã mai curînd postmodernã, caracterizatã si de un anume salt peste etape, cu tot apanajul derutant, dincolo de logica normalã, de curgerea care ar fi fost fireascã pentru acest areal, dar si de fenomenul poetilor-pereche, care a caracterizat si poezia postmodernã româneascã (semnalat de Nicolae Manolescu ). Pentru makedoneni, antologatorul considerã cã astfel de cupluri sînt: Blaje Koneski – Slavko Ianevski, Mateia Matevski – Gane Todorovski, Iovan Koteski – Bogomil Ghiuzel etc. Un fapt interesant pentru lirica makedoneanã – nu au fost neîntelesi ci doar mari rãsfãtati.
Antologia cuprinde 30 de poeti care, în viziunea lui Dumitru M. Ion, bun cunoscãtor al spatiului cultural al fostei Jugoslavii, ar putea conduce la întelegerea fenomenului liric makedonean, de la generatiile din preajma rãzboiului la cele din anii ’50, ’60 ’70 si ’80, poezia cu iz popular, în general solarã, cu irizatii si motive specifice zonei mediteraneene, la cea cultã de tip traditional, apoi modernã si post-modernã, de la luptãtorii în al doilea rãzboi mondial Kocio Ratin (1908-1943), Slavko Ianevski, apoi la Blaje Koneski (cu un rol important în normarea limbii makedonene, întemeierea makedonisticii), Gane Todorovski (ironic, pe alocuri depresiv, un poet al spatiului diurn), Mateia Matevski (liric, cu accente care duc la asemãnãri cu poezia lui Lorca, dar si cu tendinte de discurs suprarealist), Iovan Koteski (discurs poetic lucid ), Vlada Urosevici, Mihail Rengiov (a tradus si din lirica românã), Bogomil Ghiuzel, Todor Cealovski, Petre Bakevski, Katita Kiulavkova s.a.m.d., care si-au elaborat propriile matrici, în ciuda influentelor, evidente chiar si în opera poetilor reprezentativi ca Matevski, Todorovski, Urosevici s.a.m.d.
O antologie este ca un sipet în care strîngi laolaltã chei pentru portite cãtre atîtea suflete diferite, atîtea cãi de a trãi întru poezie. Dumitru M. Ion si-a asumat, cu succes, sarcina de creiona un peisaj poetic complex, în care, probabil, etapele au fost mistuite mai repede decît oriunde în Europa, pentru a-si construi propria lume a poeziei.

Tot Dumitru M. Ion semneazã selectia si prefata altei antologii, în limba makedoneanã, apãrutã la Editura Kultura din Skopje, Republica Makedonia, în 1993, Lingurita de argint. Antologia poeziei moldovenesti (traducere Carolina Ilica si Dimo Naum Dimkov) în care publicul din tara lui Ratin poate citi versuri ale unor poeti importanti din Republica Moldova.

Falanga liricã macedoneanã. Antologia poeziei contemporane makedonene, prefatã, antologie, note: Dumitru M. Ion, traducere: Dumitru M. Ion, Carolina Ilica, Editura Hyperion, Chisinãu, Republica Moldova, 1990.
Lingurita de argint. Antologia poeziei moldovenesti, selectie si prefatã: Dumitru M. Ion, traducere: Carolina Ilica si Dimo Naum Dimkov, Editura Kultura, Skopje, Republica Makedonia, 1993.