Culorile copilăriei şi mierea dulce-amăruie a vieţii - Convorbiri Literare, august 2002

Uneori, timpul se joacã cu noi si copilãria ne deseneazã pentru totdeauna în obraji culorile ei, ne poartã pasii de parcã zânele pe care ni le-au dãruit pãrintii si bunicii ar duce de mânã fiecare clipã pe care o avem într-un perpetuu ieri devenit, cum spunea Augustin, un alt fel de prezent pentru noi. Poezia lui Seamus Heaney, laureat al premiului Nobel pentru literaturã în 1995, are darul de a ne transmite din culorile copilãriei, ale vietii lui. Poetul cheamã lumea toatã în interiorul sãu, pentru a o dãrui cu tusee fermecate, trimitând-o apoi, ca o ploaie de versuri-picãturi de rouã uitate pe frunza unei zile din copilãria care înmugurea pe vremea când drumurile regatului erau poteci pentru vite/ regina mamã… cînta la o harfã cu strune de lapte (Primul regat). Alteori, poezia, nostalgicã, doare ca o nãpastã, apasã pe amintiri ca o absentã luminatã de soare (Luminã de soare).
Poezia lui Seamus Heaney, cum o simt eu, nu poate fi povestitã decât tot prin poezie, ca pe o binecuvântatã si chinuitoare pedeapsã, dar si ca pe o rugãciune cu întregul trup (Sfântul Kevin si mierla). Mi-amintesc cum, copil fiind, am mas în fata chiliei lui Daniil Sihastrul. Mi-l imaginam în fel si chip, fãrã sã caut sã-l asez niciodatã în hainã de cuvinte. Poate eram prea mic, poate nu stiam, altcumva, sã-i dau chip decît pentru sufletul meu. Asa l-am tinut în inimã zi dupã zi, pînã am pãsit cu anii peste pragul copilãriei, fãrã sã mai caut sã ajung din nou acolo. Rugãciune cu întregul trup trebuie sã fi fost si Daniil, cu palma lui uscãtivã, precum o grindã piezisã, pe care sã se aseze gîndurile copiilor ca cel care am fost, pogorîti din vremuri sã caute povestea pe acele meleaguri de sihãstrie. Si Daniil poate cã tine palma spiritului sãu, într-un fel anume, ca pe o creangã în soare si-n ploaie cu sãptãmînile (Sf. Kevin si mierla), pînã ce puii care suntem iau penele visului si-si deseneazã pas dupã pas viata. într-un fel, l-am vãzut pe Daniil cu ochii inimii aidoma Sfîntului Kevin vãzut cu ochii sufletului viersuind care este Seamus Heaney.
Printre mâinile… o îmbrãtisare de apã (Vidra) clipele de dragoste curg, vai!, prea repede, si conversatia e ca o mantie prea lungã (Vis cu gelozie). Clipele-adulte se lasã dezmierdate de dragoste, care face iarba sopotitoare sã-si treacã degetele prin nehotãrîta tãcere a îndrãgostitilor, clipele-copile se scaldã în lacul cu spaime si mândrii puse laolaltã de pe vremea când viata ne era de ajuns (Viziune noroioasã), dimpreunã cu timpurile când curcubeul/ s-a îndoit ca un suvoi maroniu si a luat-o la fugã/ ca o spinare.
Nu doresc sã alunec cãtre vechea si prãfuita teorie a identitãtii dintre biografie si operã, cu originea în pozitivism, de la care postulatul dupã care arta este autoexprimare, transcriere a sentimentelor si trãirilor personale , datorat, în bunã mãsurã, lui H. Taine care, pornind de la stiinta pozitivistã a naturii, scria cã, prin acel mostenit, trãit, dobîndit se poate gãsi, si în creatia literarã o cale de explicare. Nu pentru cã m-as teme de functia de falsificare a biografiei sau m-as gîndi la elemente de legãturã, paralelisme sau oglinzi rãsturnate . Ar fi explicatii mult prea sãrace. Seamus Heaney poate dezarma printr-o (aparentã!) simplitate a expresiei. în poezia lui, incontestabil, elementul biografic joacã un rol deloc de neglijat. Dar asta nu e de ajuns pentru a te apropia de poarta universului ascuns dincolo de cuvintele care îl aduc spre cititor ca din afundul nu atît de adînc al unei fîntîni în zãcãtoarea-i de piatrã uscatã, prin preajma cãreia trebuie sã fim si noi, alte fîntîni pline ochi de ecouri (Helicon personal). Prefer sã scriu despre Seamus Heaney ca un poet pe care îl încearcã amintiri trecute si viitoare, decît ca un critic, mai curînd cu nostalgie, pentru cã, prin poezia lui, mã apropii din nou de tata, de umbrosul si neumbritul pîrîu (Arãtarea) în care pescuiam cu ata si acul de dragul visului despre pestisorul de aur si simt, într-o fãrîmã de clipã, de parcã nimic nu fusese-nadins (Limpeziri VI). Seamus Heaney are darul sã ne facã sã putem pãtrunde, lãsîndu-ne cuprinsi de spatiul poeziei lui, care se golise abia, ca sã putem fi pãstrati, într-o tarã în care mama sa poate fi întreaga lume, sau Irlanda, sau o ploaie de cartofi curãtati abia-abia. Si totul ni se pare ca atunci cînd limpezirile… pe neasteptate si-au aflat o desferecare (Limpeziri, VII).
Oracol si alte poeme, apãrut în colectiile Festivalului International de Poezie de la Curtea de Arges (Colectia Poetry High Life), aflat la a 6-a editie (ocazie cu care s-au editat 32 de volume ale poetilor invitati), este o selectie din volumele de poezie a lui Seamus Heaney (poet, eseist, dramaturg, traducãtor, universitar, academician), apãrute, mai ales, la Editura Faber (and Faber) din Londra (Moartea naturalistului, 1966, Usã în întuneric, 1969, Hibernare, 1972, Nord, 1975, Muncã la cîmp, 1979, Station Island, 1984, Felinarul si pãducelul, 1987, Arãtarea, 1991, Firul cu plumb, 1996, Luminã electricã, 2001, Mossabawn.

Seamus Heaney, Oracol si alte poeme, îngrijirea editiei si traducerea Dumitru M. Ion, postfatã Carolina Ilica, Editura Academiei Internationale Orient-Occident, Bucuresti, 2002