Drumul adevărului între lumea lui Dumnezeu şi cea a lui Allah de la înţelegere la realitate - Convorbiri Literare, noiembrie 2002

Lucrarea lui Franco Cardini, Europa si Islamul. Istoria unei neîntelegeri, îsi propune trecerea în revistã a contactelor Europei cu Islamul (mai cu seamã cel mediteranean), motivatiile dar si modalitãtile prin care s-a înfãptuit acest fenomen, maniera în care, ca proces istoric, s-au petrecut întîmplãrile, conjunctura continuu alta (si, parcã, mereu aceeasi), pigmentatã de prejudecãti, dezinformãri si clisee.
Cardini considerã cã, oricum ar fi abordatã, confruntarea (fie ea culturalã, armatã sau ideologicã) va avea în subsidiar o nuantã de opozitie, care, de fapt, nu este altceva decît un soi de continuare sau reluare a întîlnirii-ciocnire dintre Crestinism (Europa fiind o Crestinãtate ) si Islamism (pe care nu îl identificã cu multiplele fundamentalisme), uneori gresit perceputã de unii teoreticieni ca opozitia dintre modernitate (Europa) si dar al-Islam. Dar nu trebuie uitat cã atît Europa, cît si lumea islamicã au trecut prin prefaceri profunde, multe dintre acestea fiind, dacã nu rezultatul cel putin afectate de variile interdependente dintre cel douã lumi.
într-un secol în care si Crestinismul trecea prin schimbãri profunde (printre altele, chiar Isus, pînã atunci reprezentat ca un miel, si sfintii începînd sã aparã în reprezentãri cu aspect uman – fapt cu profunde semnificatii), topografia generalã a civilizatiei planetare a fost profund schimbatã de aparitia, pornind din vremea împãratului Heraclius (cca. 575-641), în sec. al VII-lea e.n., a Islamului, religie, comunitate politicã dar si civilizatie aparte, într-un punct de confluentã între Africa, Asia si Europa. Muhammad, cel care a fost socotit de Ioan Damaschinul (despre care s-a spus si cã a fost functionar vamal la curtea unui calif înainte de a îmbrãca haina clericalã), un pseudo-prophetes, fals profet, care a învãtat Vechiul Testament si si-a fãcut secta lui, islamul fiind clasat drept o erezie crestinã. La rîndul lor, unii musulmani îi spuneai papei califul crestinilor, dar imaginea pe care o avem azi este cea a unei perpetue confruntãri pentru impunerea propriei credinte, propriului adevãr, dar si influentei politice si militare.
Demersul lui Cardini înseamnã si reînvierea unei lumi cu eroi si acte de eroism azi îngropate în uitare, a cãror semnificatie, adesea, nu ne mai spune mare lucru, pentru cã polul-limitã de întelegere a istoriei este sistemul, modul cum se modificã si functioneazã în continua lui transformare. între planul vietii trãite si cel al semnificatiei existã o distantã, adesea greu de sesizat cu ochiul contemporan, iar istoria este lumea semnificatiilor. Fiecare parte are legendele si valorile ei, cu exagerãrile si, adesea, mistificãrile aferente (cazul mitizãrii bãtãliei de la Poitiers , pentru Europa), dar valorile culturale ale celor trei lumi (latinã, pînã la un moment dat, cea greco-bizantinã, islamicã) au avut un drum propriu, oameni ca Averroes , care acordau prioritate stiintei în fata credintei, avînd un rol important în crearea Europei. Pe fondul frãmîntãrilor din Europa (luptele dintre papi, împãrtirea Imperiului Bizantin, amenintat de valurile venite din stepa asiaticã, în factiuni, cãderea lui cu largul sprijin sau cel putin prin nepermisa nepãsare Europei Apusene, guvernatã de interese economice si orgolii cu tentã localistã etc.), Islamul apãrea tot mai mult ca o voce militarã de temut, dar si un potential economic în expansiune, cu timpul si un veritabil dusman ideologic cu un model filosofic de fortã, cu puternice reverberatii în întreaga lume . Zona de confruntãri dintre Islam si Crestinism este zugrãvitã de Cardini ca un interesant puzzle cultural, religios (cu sublinierea importantei Reformei), politic si militar, din nefericire vãduvit, printre altele, de o imagine veridicã a Estului Europei. Rolul bulgarilor, albanezilor si sîrbilor abia de este amintit, al Tãrilor Române este pur si simplu ignorat, personaje ca Mircea cel Bãtrîn, Vlad Tepes (pomenit într-o conjuncturã interpretatã eronat), Stefan cel Mare sau Mihai Viteazul sînt trecute în umbra altora cu un rol mult mai putin însemnat în lupta cu Imperiul otoman.
Dar, cu toate erorile, tabloul spatio-temporal creionat de Cardini este impresionant, de la fenomenele cunoscute sub numele de Cruciade, Reconquista, la mereu actuala disputã a Orasului Sfînt, de la Cãderea Constantinopolului la Iranul sahilor Pahlavi sau rãzboaiele din Afganistan, de la 15 iunie 622 (Hi?ra/ Hegira, fuga lui Muhammad de la Mekka la Medina) pînã la 11 septembrie 2001. Un bagaj imens de date si cunostinte, inclusiv lingvistice, redat fluent de traducerea lui Dragos Cojocaru.
Prin fata noastrã se petrec, dintre meandrele greu de descîlcit ale istoriei, un sir impresionant de personaje, mai mult sau mai putin reusit creionate, de la Abbas I, sahul Persiei, Soliman al II-lea Magnificul la Wilhelm al II-lea al Prusiei, Skander Beg sau împãratul Ludovic al II-lea, de la Abélard la Isaac Luria, Avicenna si Averroes, Saladin, Cidul Campeador, Francisc din Assisi, Pedro Pascual, din ordinul Mercedarienilor, consacrat rãscumpãrãrii crestinilor cãzuti prizonieri la sarazini, Gerbert d’Aurillac, cel care va deveni papa Silvestru al II-lea, Wilhelm din Tripoli, autorul lucrãrii De statu saracenorum, dominicanului florentin Ricoldo da Montecroce, care a asistat la sfîrsitul unuia dintre marile vise ale Crestinãtãtii – convertirea tãtarilor la crestinism (acestia s-au convertit la Islam), fapt care ar fi comportat o cruciadã comunã, si a scris Contra legem saracenorum s.a.m.d. Toate acestea în dorinta, subliniatã de Jacques Le Goff (Cuvînt înainte), de a aduce elemente de rãspuns la multitudinea de întrebãri care asteaptã solutionare din partea noastrã, a celor care trãim în Europa si în lumea de azi, dar si a celor care construiesc aceastã lume.

Franco Cardini, Europa si Islamul. Istoria unei neîntelegeri, Editura Polirom, Iasi, 2002 – colectia Constructia Europei