Podul suspendat peste fluviul amar - Convorbiri Literare, decembrie 2006

În Vietnam, în 1070, la Hanoi s-a construit în onoarea lui Confucius „Templul Literaturii”, iar în 1075 „Colegiul Copiilor Natiunii”, prima universitate natională. Este tara celor trei scrieri: ch? hán/ ch? nho1, ch? nôm sich? qu?c ng?2.
Limba oficială, vietnameza/ ti?ng vi?t, este vorbită de cca. 87% din populatie (13% – 56 de minorităti recunoscute oficial); dialectele sînt numeroase, mai cunoscute: nord-vietnamez (hanoi, vechiul nume: tonkinez3), central (hue sau annamez4), sudic (cochinchinez5). Statistic, masa vocabularului este de sorginte chineză. Sînt vorbite, la un anumit nivel, chineza, engleza, franceza, rusa. Cea mai veche scriere cunoscută datează din 1335: Cronicile concise ale Annam-ului, 20 de volume scrise de Lę T?c. Primul poem vietnamez, Quôc tô, din cîte se stie, compus în 9876 cu caractere chineze, este atribuit preotului budist Do Pháp Thuîn. Pînă la aparitia scrierii nationale/ ch? qu?c ng? din literatura vietnameză lipseau practic romanul, în dimensiunea lui occidentală (exista cel în versuri, truyen), nuvela si eseul. Primele au fost traduceri din franceză/ chineză, în publicatia lunară Nam Phong Tap Chi/ Revista Vîntului de Sud (primul număr: iulie 1917). După Tran Van Giap, primul roman vietnamez, scris de Dang Tran Phat, a apărut în 1921. Romanele au fost scrise, initial, sub influenta literaturii străine, dar neuitînd limbajul, retorica/ tehnicile poeziei clasice. Khe Iem7 scria că în literatura vietnameză schimbările încep cu poezia, si adesea a depins/ a fost influentată de toanele puterii, modul cum s-au schimbat alfabetele, si alte evenimente. Astfel, literatura vietnameză trebuie studiată din mai multe unghiuri: lingvistic, al influentelor istorice/ culturale ale civilizatiilor străine (chineză, japoneză, franceză, rusă etc.).
Secolul XX aduce disparitia caracterelor chineze, impunîndu-se „scrierea natională”, bazată pe alfabetul latin8, are 37 de litere: 29 singure, 8 combinatii de litere/ digrafe; se folosesc 9 diacritice: 4 pentru a crea sunete – o literă poate avea mai multe diacritice, 5 indică tonul; sensul/ întelesul cuvintelor depinde de ton9. Recitarea unui poem pare unui occidental interpretarea unui cîntec.
Este o distantă mare si în timp, si evenimente, căutări, de la Nhan Van Giai Pham/ Magazinul Umanist (primul număr – în ianuarie 1956, în Nord), la dezvoltarea Miscării pentru Versul liber din Sud, în anii 60, sau Noul Formalism, către anul 2000. Întîlnirea cu Occidentul a însemnat si contactul cu o serie de scoli/ curente al unei literaturi de milenii, cu teme, simboluri, limbaj proprii, parte a unei civilizatii frumoase. Perioada „literaturii dinainte de război” (1932-1945) a fost un interval mai linistit. Apoi a venit „Războiul de 9 ani” – francezii s-au predat fortelor Viet Minh10 pe 7 mai 1954 –, tratatul de la Geneva, semnat pe 20 iulie 1954, frîngerea tării, pentru o vreme11, pe paralela 17: Sudul capitalist si Nordul comunist. Din caracteristicile literaturii: influente pe filieră franceză, dar si dezvoltarea literaturii în nom.
În 1965 fortele americane au debarcat în Vietnam. 2,7 milioane de soldati americani au luptat în acest război (care a divizat SUA) purtat în numele lumii libere contra expansiunii comunismului. Unii au pierit, altii s-au întors acasă, aducînd cu ei si multe amintiri dureroase, care le-au marcat viata. Printre cei care s-au întors au fost si fratii Robert si Frederic Whitehurst. Robert aducea cu el o tînără vietnameză, cu care s-a căsătorit, Fred un carnet cu însemnări, găsit în timpul unei misiuni, si păstrat la îndemnul unui translator vietnamez, Nguyen Trung Hieu. Fred a aflat că păstrase jurnalul unei tinere, medic, care a trecut poarta spre vesnicie tinînd piept unei grupe de 120 de soldati americani care atacaseră infirmeria în care lucra. S-a sacrificat pentru a-si salva compatriotii.
Anii au trecut, războiul a devenit una din amintirile însîngerate ale istoriei. În mai 2005 cei doi frati au întîlnit-o la Hanoi pe mama tinerei autoare a jurnalului care îi obseda. În septembrie 2005 gîndurile tinerei Dang Thuy Tram au fost editate, sub egida Uniunii Scriitorilor din Vietnam. Cine răsfoieste această carte aparte întelege de ce a devenit repede best-seller, vîndut în sute de mii de exemplare, si edituri din mai multe tări doresc să o traducă si să o publice. Prima limbă străină în care a fost editată este româna.
Dang Thuy Tram, ca si Anna Frank (fetita evreică care a supravietuit ani de zile în ascunzătoarea unei case din Amsterdam, scriindu-si jurnalul, pe care îl botezase Kitty, înainte de a fi trimisă în lagăr, la moarte, împreună cu toti cei care se ascunseseră de ocupantii nazisti), nu si-a imaginat că aceste pagini vor fi cunoscute de milioane de oameni. Că atîtia cititori vor re-desena cu ochii mintii chipul unei tinere din Hanoi, educată, cultă, sensibilă si plină de viată care, măcinată de nebunia din jur, scrie despre barbaria, atrocitătile, sîngele si durerea, realitătile greu de imaginat care definesc războiul. E greu să nu fii marcat citind cum vede războiul ochiul unei tinere care nu avea nimic a face cu cariera armelor. A trăit sub ploaia de gloante si suferinte, în conditii teribile, riscîndu-si viata pentru a-si servi cum credea mai bine tara, vindecîndu-i pe altii, dar si pentru a-si întîlni iubitul, care însă i-a trădat dragostea. Totul în jur e numai suferintă, moarte, durere – redate în cuvinte simple: „într-o seară am stat pe pat lîngă Lam. Lam a fost rănit de un obuz care i-a tăiat măduva spinării. Jumătate din trup îi e deja mort. Stă la pat paralizat, si are dureri de nesuportat Anul acesta Lam a împlinit 24 de ani” (25.07.1968). Sau: „Cum as putea să păstrez pentru totdeauna toate imaginile eroilor anonimi care s-au născut pe acest petic dureros si plin de foc?” (20.07.1968).
Dang Thuy Tram scrie despre traume, lipsuri, distrugeri, sentimente, tot ce simtea în timp ce îngrijea răniti, cu sufletul apăsat de moartea celor din jur si de durere. Iată cum arăta jungla pentru ea: „Seara, după ploaie, jungla avea frunzele toate atît de verzi si subtiri, ca trupul unei fecioare. Atmosfera era atît de linistită si extraordinar de tristă. Toate căsutele infirmeriei sînt într-un loc atît de pustiu!” (12.04.1068). Sau, cu trei zile înainte de sfîrsit: „S-a lăsat amurgul. Soarele a asfintit dincolo de muntele îndepărtat. Avioanele Moran nu mai vuiesc. În seara asta jungla e tăcută, o tăcere fioroasă. Nici o voce de om, nici un ciripit de pasăre” (18.06.1970). În toată nebunia generată de război, căldura celor din jur, a rănitilor pe care fata îi îngrijea disperată că nu îi va putea salva, sperînd că vor supravietui să ajungă la mamele, la iubitele, copiii lor, scria: „As vrea să iau sentimentele tuturor prietenilor si să umplu cu ele golul din sufletul meu, dar nu pot. Inima mea bate cu ritmul încăpătînat al vîrstei de douăzeci de ani, vîrsta cînd mi s-au împlinit sperantele si iubirea. Acum fii linistită inima mea, bate în ritmul valurilor unei seri fără vînt!” (13.04.1968).
Jurnalul începe pe 8.04.1968 si se încheie pe 20.06.1970, astfel: „Am crescut, greutătile m-au întărit, dar în momentele acestea am atît de multă nevoie de mîna caldă a mamei. Nu, nu numai asta, am nevoie de mîna unui om apropiat, nu neapărat de mîna unuia foarte cunoscut mie. Veniti, întindeti-mi o mînă în această situatie de mare singurătate, veniti si transmiteti-mi si mie compasiunea voastră, dati-mi putere să depăsesc dificultătile care mă împresoară.”
Pe 22.06.1970 tînăra a fost doborîtă de un glont care a lovit-o în frunte. La finalul cărtii sînt relatări ale participantilor, date din rapoarte de front americane (raportul trupei de recunoastere 24, compania D, batalionul 4, brigada 24). Nguyen Duy Ha, sef-adjunct al trupelor de partizani din regiune, povesteste: „Doctorita Dang Thuy Tram a fost atinsă de un glont în frunte. Cadavrul a fost păstrat sapte zile de americani, l-au folosit ca o capcană pentru a pîndi partizani. După ce americanii s-au retras, cetătenii minoritari au îngropat-o pe doctorita Dang Thuy Tram, acoperind cadavrul cu o pînză de plastic. Nu au săpat groapă de frică că putea fi o grenadă sub cadavru, legată de americani”. În rest nu se stie nimic din ce s-a petrecut cu ultimii trei răniti, ce a făcut tînăra în acea zi. Dar, scrie ea: „Mai sînt multe mame ca mama lui Duong ale căror lacrimi vor curge fără încetare din cauza războiului. Ah, dacă eu voi cădea, mama mea va fi ca acestea, va deveni o mamă care după ce si-a sacrificat viata pentru fetita ei, si-o va sacrifica pînă la sfîrsit durerii pierderii fiicei pe front de foc si pulbere” (23.04.1968).
„Eu stiu că Thuy Tram a scris pentru ea însăsi, nu pentru lume, nu pentru ca jurnalul să fie publicat, de aceea cele mai profunde credinte ale sufletului său au fost notate prin cuvinte foarte simple, sincere… Cuvintele ei sînt un Pod suspendat peste Fluviul Amar, apa purtînd cu ea multă tristete, multă indiferentă, multe credinte rătăcite care au despărtit atîta vreme cele două popoare ale noastre”, scria Robert Whitehurst.
Nici o carte din lume nu poate cuprinde durerea unui război, jalea si suferinta pe care le aduc clipele dintre primul si ultimul glont. Nimic nu poate spăla sîngele si suferinta dar, poate, cei care vor citi aceste pagini se vor întreba ce pot face ca acel prim glont al unui război să nu fie tras niciodată. Azi, cînd moartea pîndeste în prea multe locuri din lume, si cine stie cîte tinere ca Dang Thuy Tram se sting nestiute de nimeni (feluritele distante dintre tările lumii si oamenii lor estompează atît de bine dureri, semnificatii, întelesuri!), poate că ar trebui ca acelora care pornesc războaiele să li se citească Podul suspendat peste Fluviul Amar. Poate că ar aduce vreun folos, desi politica si banii par să se depărteze uneori atît de mult de ce înseamnă viata unor oameni ca Dang Thuy Tram… Poate că liderii lumii nu vor mai ajunge, astfel, să scrie ca Robert McNamara, fost secretar de stat la Departamentul Apărării al SUA, în cartea sa de memorii despre războiul din Vietnam: „am gresit cumplit”.
Podul suspendat peste Fluviul Amar apare în limba română prin efortul scriitorului vietnamez Pham Viet Dao. Bun cunoscător al culturii române (a studiat filologia la Universitatea „Al.I. Cuza”, Iasi, 1969-1974), a mai tradus în limba vietnameză: Mihai Eminescu, Poezii, romanul Satra, deZaharia Stancu, romanul Pentimento, de Eugen Uricaru, Valeriu Butulescu, Aforisme, si 75 de capodopere în versuri ale României, Legendele românilor s.a.

Đ?ng Thu? Trîm (Dang Thuy Tram), Podul suspendat peste Fluviul Amar (Jurnalul doctoritei Dang Thuy Tram), în româneste de Ph?m Vi?t Đŕo (Pham Viet Dao), Introducere: Constantin Lupeanu, ambasador, presedintele Asociatiei pentru Prietenia dintre România si Vietnam, Editura Th? Gi?i (Lumea), Hà N?i (Hanoi), Vi?t Nam (Vietnam), 2006

1 Până în 1918: considerată scriere de curte. Poate cele mai vechi texte literare în ch? nho, secolul XI: poeme ale călugărilor budişti.

2 Confucianiştii o numeau „scrierea ereticilor”. După momentul Duy Tân/ Renovarea, 1907, scrierea a cîştigat teren.

3 Hanoi: nume dat de europeni; cel vechi, chinez: Tonkin, pronunţat şi Tongkin/ Tongking (de la regiunea geografică în care se află şi golful cu acelaşi nume, numit de localnici B?c B?/ Graniţa Nordică.

4 De la regiunea Annam, ad. litt.: Sudul Pacificat, în zona centrală a Vietnamului, sub stăpânirea chineză până în 111 î.C.: Annam, numită de localnici Trung B?/ Graniţa centrală; iniţial regat cu capitala la Hu? (azi capitala provinciei Thua Thien-Hue; nume vechi al oraşului: Phu Xuan), până a fost cucerit de francezi.
5 Cochin China/ Cochinchina; franceză: Cochinchine; cea mai sudică regiune a ţării, învecinată cu Cambodgia; numită în trecut de chinezi Jiaozhi. Cochin: după un regat mitic; semnificaţia caracterelor care-i compun numele: „crucea văilor/ văile intersectate ale colinelor”. Localnicii îi spun: Nam B?/ Graniţa sudică/ Limita Sudică/ Pământul Sudic.

6 Vietnamese Poetry: The Classical Tradition. The Origins of Vietnamese Poetry, Nguyen Ngoc Binh, în Asia Society's Vietnam: Essays on History, Culture, and Society, 1985, pp. 79-98.

7 Khe Iem, Contemporary Vietnamese Poetry: on the Path of Transformation (a Portrait of Vietnamese Literature, eseu prezentat la o întâlnire a Association for Asian Studies (AAS), în San Diego, California, 2004.

8 Introdus în secolul XVII de iezuitul Alexandre de Rhodos (1591- 1660, Isfahan, Persia). A lucrat în Vietnam între 1624-1644. Pornind de la dicţionare alcătuite de misionari italieni/ portughezi, ca Gaspar D'Amaral, Duarte da Costa, a scris propriul dicţionar vietnamez-portughez-latin, tipărit în 1651 la Roma, folosind modul de pronunţie.

9 6 tonuri: ngang – plat (nemarcat cu diacritice; celelalte: marcate pe vocala „principală” a silabei), s?c – în urcare (accent acut), huy?n – coborâre (grav), h?i – moale (circumflex), ngă – moale, nu prea coborât, glotal (tilda), n?ng – jos, glotal (punct sub vocală).

10 Prescurtare la Viet Nam Doc Lap Dong Minh Hoi (Liga pentru Independenţa Vietnamului), coaliţie dominată de comuniştii lui Ho Chi Minh; s-a făcut cunoscută prima dată în mai 1941.

11 La 2 septembrie 1976 se proclamă Republica Socialistă Vietnam, stat unitar, cca. 329 560 km2.