Tradiţie, modernitate şi poezie - Convorbiri Literare, decembrie 2003

Vasil Dîrvosanov (n. 1951) si Todor Cealovski (n. 1945) – poeti, critici literari, eseisti, lingvisti – sînt douã personalitãti remarcabile dintr-un spatiu cultural peste care istoria imediatã1 si-a pus decisiv amprenta în anii de dupã al 2-lea rãzboi mondial. Atunci Macedonia dobîndea, pe lîngã o geografie spiritualã2, si una fizicã, concretã, prin legiferarea dreptului la culturã proprie, limbã, alfabet, gramaticã etc3. Limba slavã macedoneanã/ makedoneanã a treia limbã liturgicã în Europa, dupã greacã si latinã, dobîndea statut oficial si literar4 - ultima oficializatã în Balcani. Dusko Nanevski scria: pînã în 1945, pe harta poeziei europene nu a existat o poezie numitã macedoneanã5. Fãrã a defini cultura unui popor numai prin elemente care pot fi restrînse doar la cele de facturã poeticã sau/ si umanistã, în cazul Macedoniei vorbim despre un teritoriu material/ spiritual pe care s-au stratificat elemente traco-macedonene, elenistice, romane, apoi bizantine si orientale. Predrag Matveievik nota6 cã, pentru natiunile care nu au un stat al lor (nestatalizate), spatiul cultural este cel în care… îsi certificã identitatea,… îsi confirmã unicitatea limbii.
Aici s-au construit cu secole înainte o traditie, un ethos, un etnos, o geografie spiritualã pe care s-a putut dimensiona cea fizicã. Dîrvosanov (n. 1951), ca si Cealovski, face parte dintr-o generatie de poeti nãscuti între 1943 si 1954 (Vesna Atevska, Sande Stoicevski, care reconstruia poezia din ruinele textului, Milos Lindro, care sonda profunzimile dãrîmãturii /razgradba civilizatiei si istoriei, Katita Kiulakova, cu un drum aparte al cuvintelor locuitoare ale lumii-text si realitãtii limbii, Risto Vasilevski s.a.m.d.) care au debutat în deceniile 8 si 9 ale secolului al XX-lea. Multi dintre ei au preocupãri legate de limba macedoneanã, scriind poezie, criticã si eseuri de rezonantã în istoria literarã recentã a Macedoniei.
Într-o perioadã în care operele confratilor sãi se situau în zona postmodernismului, discursul poetic al lui Dîrvosanov se singularizeazã atît structural, cît si tematic, asumîndu-si, din multe puncte de vedere, rolul de verigã de legãturã cu un drum care pãrea pierdut, al poeziei/ literaturii, gîndirii populare, liricii lui Ratin (umbra poeticã a acestuia pare a fi acceptatã în mod deliberat). Un drum greu, cu iz de trecut dar si de prezent augustinian (în care fiecare clipã pe care o avem într-un perpetuu ieri a devenit un alt fel de prezent), care lega traditia de poezia neomodernã si post-modernã macedoneanã, parcã într-o ilustrare a spuselor lui Einstein: distinctia dintre trecut, prezent si viitor nu este decît o iluzie.
Prin programul sãu liric, cu o notã evident distinctã, prin poezia sa, Dîrvosanov reface într-o manierã proprie (poate chiar într-o post-modernitate itinerantã – Dumitru M. Ion) o posibilã fatã a traditiei, care ne oferã cheia spre o lume construitã cu degetele altor texte re-construite si dãruite cu spiritul poeziei, o lume a întelepciunii populare si amintirii în care poetul doreste sã fie parte/ sã fãptuiascã si drãmuiascã judecata, aidoma aezilor întelepti de altãdatã. O poezie construitã ca o neverending story cu tãri-proverbe, zicãtori si cimilituri (sîngele apã nu se face – Unchiul, numai pisica nu cade pe spate - Mîngîiere, cotofenei tot nu-i dã altã coadã – Cotofanã s.a.m.d.).
Opera lui Dîrvosanov (interesantã mai ales pentru re-dimensionarea traditiei si întelepciunii populare), actualmente profesor universitar la Facultatea de pedagogie Sfîntul Kliment din Skopje si redactor sef al revistei de literaturã, culturã si artã Stojer (Stîlp pe arie) – pe care a condus-o si Cealovski – în afara studiilor lingvistice, cuprinde volumele de poezie Fãrîme (1986), Mãrgele (1995), Turtã (1998), Ploaie (2001). Pîine si apã (selectie din volumele Fãrîme, Mãrgele si Ploaie) este o re-oglindire întru poezie a traditiei, o carte a iubirii pentru pãrinti, pentru femeia cu o mie de chipuri, pentru petala de timp care se numeste viatã dar, mai curînd, pentru zestrea de frumusete si nebunie desenatã de cuvînt si de vis în poezie.
Cealovski, care în anul 1986-1987 a fost lector de limbã si culturã macedoneanã la Universitatea din Craiova, este un poet îndrãgostit (uneori subjugat) de cuvinte. Pentru el cuvintele trãiesc, aidoma oamenilor, drama lor. Cuvîntul - care nevãzut/ Nu ne uitã (Cuvînt si visare) – are o putere fascinantã, magicã, dãruind, aidoma unei oglinzi a sufletului, chip si/ sau suflet celor din jur. Unele cuvinte rãmîn vii, sorbind ambrozia nemuririi picuratã de pe degetele muzelor, altele mor, cad aidoma frunzelor desprinse de pe sufletul pomului vietii. Pogoarã în pulbere putrezind. Uneori îmbrãcate în hainã usor declamatorie, poate datoritã faptului cã poetul a tinut cu obstinatie sã-si exprime crezul poetic, poemele lui Cealovski par a fi construite ca un scenariu pentru poetul si dalta cu care sculpteazã poemele în scoarta lumii – cuvîntul, alteori cuvîntul urcînd aproape la dimensiunea unui personaj-partener.
Cealovski este un reflexiv, melancolic fãrã de leac, un metafizic care abordeazã o tematicã largã, de la conturarea unui chip al sufletului lumii, descrierea/ explicarea/ întelegerea destinului fiintei umane într-un decor liric conturat de tinutul natal, tragedia curgerii timpului/ vietii, puterea/ dorinta de a visa, tinutul mitic fãrã de cuprindere si fãrã de sfîrsit al copilãriei, miracolul (si transcendenta) tainei nasterii luminii din logos, iubirea, puterea de a crea si prin harul cuvîntului s.a.m.d.
Cicero spunea cã metafora (podoabã a limbajului) a apãrut datoritã insuficientei limbii, imposibilitãtii de a evidentia/ numi unele realitãti - teorie care stã la originea conceptului structuralist al stilului ca deviere de la normã. Blaga, Geneza metaforei si sensul culturii, scria: metafora s-a iscat deodatã cu omul. Citind poezia lui Cealovski ai adesea impresia cã maniera în care foloseste pana îl situeazã la o rãscruce a cuvîntului pe un drum în care se întîlnesc Blaga si Cicero. Cuvîntul (uneori tare ca migdalele – Fãclie. Creatie) la Cealovski îmbracã haine-pereche, binare, re-desenãri ale talerului cu douã fete numite a fi/ a nu fi sau concret/ abstract, bãrbat/ femeie, întuneric/ luminã. Metaforele care re-deseneazã/ re-numesc realitatea se nasc odatã cu clipele-cuvinte din viata poetului. Cuvîntul – cînd poetul îl pune la încercare în poem (Cine te va nemuri, poezie) – la usa semintei de mîine, care tinteste inexistenta ta (Tintã), prinde rãdãcini în suflet, izbucnind de acolo în floarea poeziei care, pentru Cealovski, este si vis si viatã. Chinul dar si fericirea alegerii perlei-cuvînt care picurã din suflet întru poezie, odatã cu clipele vietii si visului este drumul hãrãzit de moire pentru poet. Un drum pe care îl strãbate pururi cãutînd comoara aceea îngropatã (Palmipsest) numitã poezie.
Alegerea perlei, o selectie din opera lui Cealovski (dintre volumele sale de poezie: Noaptea în care nu esti, 1969, Ceasoslovã, 1971, Pãtimirile serdarului, 1975, Steaua din om, 1982, Hotar magic, 1989 s.a.m.d.), oferã cititorului român prilejul de a citi o poezie de calitate.

Vasil Dîrvosanov, Pîine si apã, editie îngrijitã si prefatã de Dumitru M. Ion; Todor Cealovski, Alegerea perlei, editie îngrijitã, prefatã si traduceri de Dumitru M. Ion, Editura Academiei Internationale Orient-Occident, Bucuresti, 2003




Note:
1 Expresie popularizatã în Franta anilor ’60 într-o colectie coordonatã de Jean Lacouture ; ansamblul pãrtii terminale a istoriei contemporane care include pe cea a ultimilor 30-40-50 de ani ; principala caracteristicã – a fost trãitã de istoric sau principalii lui martori.
2 Dovezi ale existentei acestei limbi (grai) se gãsesc în manuscrise, cãrti bisericesti, dictionare si alte scrieri, dar si în lirica si proza popularã macedoneanã. Culegerea de la Tikves (sec. XV-XVI), traducere, prefatã si note: Blaje Koneski, Misla, Skopje, 1987; Gheorghi Pop Antonov, Texte manuscript în graiul popular macedonean, Misla, Skopje, 1985; Danil Moscopoliteanu, aromânul care a scris un Lexic în patru limbi, Venetia, 1794 etc.
3 Blaje Koneski, Istoria limbii macedonene, Kultura, Makedonska kniga, Misla, Nasa kniga, Skopje, 1981, p. 18.
4 Vlada Ursoevik, L’antique Macédonie port un nom nouveau, în Europe, Paris, aprilie 1978, p. 12.
5 Dusko Nanevski, Scoala poeticã makedoneanã, Ed. Misla, Skopje, 1977, p. 135.
6 Predrag Matveievik, Limba poeticã si întîmplarea, în Poezia si limba/ Poetry and language, Serile de poezie de la Struga, 1988, p. 20.