Roza vânturilor - Convorbiri Literare, august 2005

Pedro J. de la Peña, poet, prozator si critic literar (conduce si revista „ El Mono-grafica”, sub egida Asociación Valenciana de Críticos Literarios ) din Spania, Valencia, a fost editat în România cu doua carti, ambele la Paralela 45, Poeme hipice (versiune în limba româna: Daniela Andronache) , 2003, si Roza vînturilor , continînd proza scurta, în 2005.

Roza vînturilor este un alt fel de jurnal de calatorie. Autorul calatoreste în primul rînd cu ochiul interior iar, în afara, pentru fiecare calatorie, abordeaza o alta tinuta exterioara, un alt chip , alta masca , poate în încercarea de a eluda o eventuala distorsiune a cîmpului semantic prin situarea sa în pozitia unui „exterior”. De fiecare data, asadar, este o masca care-i confera un loc în lumea în care patrunde, stapînind arta observatiei, mecanismele limbajului (foloseste jocuri de cuvinte, nuante, încearca sa valorizeze valentele simbolurilor, sa se „joace” cu fraza s.a.m.d.), dar si condeiul celui care stie ca literatura poate fi o cheie catre usa numita de Hegel aufheben („limitarea ce nu limiteaza”). Astfel spatiul si chiar timpul (ex: Adrian si Antinou ) eludeaza/ dilueaza axa trecut-acum, acolo-aici si întîmplarile par a fi construite ca niste tablouri singulare ale realitatii unui perpetuu prezent. O realitate care s-a construit din piesele unor întîmplari rupte dintr-o alta, care a alunecat în alt plan – al trecutului (ex.: Samuraiul învins, Botnitele cîinelui ).

Fiecare din prozele volumului ( Botnitele cîinelui, Profesorul de limbii vii, Samuraiul învins, Adrian si Antinou, Fiecare pasare pe limba ei piere, În tara viselor, Fudula si paguboasa, Calul seicului ) sînt naimite, astfel, ca lumi oarecum de sine-statatoare. În fiecare autorul-ne-intrus patrunde cu dorinta de a mistui „întîmplarea”, „sensul”, uneori sub haina unui personaj, alteori nu, dar iesind din „joc” (pentru a se calatori catre un altul) dupa ce „culege” „lectia”. Personajele sînt construite dupa diverse tipare, de la alienatul frustrat care sfîrseste în nebunia întunecata a crimei ( Profesorul de limbi vii ) la samuraiul marinar Haruyoshi Sho ( Samuraiul învins ), care cauta sa transforme înfrîngerea într-o „aclimatizare/ adaptare” cu/ la lumea învingatorilor americani, prin care sa faca totul suportabil (uitînd sau nestiind ca, în fapt, a filtra astfel istoria prin propriul demers de autoritate este doar „o problema plina de obscuritati” – Jean Stoezel, La Psychologie Sociale , Paris, Flammarion, 1967). Sau la exponenti ai zadarniciei, ai revoltei, desi dezolanta si, poate, inutila (ca tot nu mai vrea sa o înteleaga mai nimeni), împotriva a totul si nimic (dar mai ales a potopului de „argumente” ale unei calpe civilizatii a consumului), precum Fabián Sorrento ( Fiecare pasare pe limba ei piere ). Sau la pecetea erosului-tipar care strabate epocile ( Adrian si Antinou ). În majoritatea cazurilor nu insista foarte mult pe conturarea „completa” a portretului, ci încearca, cel mai adesea prin cîteva „linii de penel”, sa sugereze un „chip”, ca o interfata catre cel interior al personajului cu pricina.

Volumul s-a vrut a fi construit si ca o piesa în mai multe acte jucate pe scene diferite. Fiecare povestire are „decorul” ei, autorul fii nd preocupat în mod evident de coloritul/ pattern -ul local, fie el din Columbia, Cuba, Argentina, Filipine s.a.m.d. În mod evident lui Pedro J. de la Peña îi place t arîmul limbajului, pe diferite paliere de manifestare, dublat de insertia psihologico-filosofica, lectii ale istoriei, dar si altele, precum deziluzia pe care o aduce noua ordine mondiala în care razboiul, desi nu se poarta mereu cu arma la banduliera ci la burse si în banci, este o stare de fapt care nu poate fi negata. Poate, de exemplu, doar ironia (un „ingredient” des uzitat, în varii nuante), sorbita ca un ceai amar (precum revansa japonezilor prin insertiile de capital pe piata americana), mai poate ajuta în fata acestei nebunii, cît de cît. Autorul încearca registre narative, tehnici diverse, iar elementele textualului sînt la îndemîna unui scriitor care stie cum sa le foloseasca.

Periplul printre locurile si lumile-oameni cu ferestrele deschise spre interior poate fi o invitatie pentru cititorul „aflat la început de drum” (Angelica Lambru – Prefata )..



Pedro J. de la Pena, Roza vînturilor , traducere din limba spaniola si prefata: Angelica Lambru, Editura Paralela 45, Pitesti, 2005