Sânul drept al amazoanei - Convorbiri Literare, martie 2006

„Îti multumesc, Doamne,

Ca alungîndu-Ti pacatosii

Din preajma,

Le-ai învrednicit pacatul

Cu harul muscaturii,

Al întrebarilor,

Al cunoasterii,

Revarsate în cartile mele”



Shaul Carmel, Sîmburele cunoasterii



Unul din lucrurile pe care nu avem voie sa le uitam (dincolo de a cauta vinovatii „istorice”/ de a încerca sa explicam dorinta de a sta într-o alta tara decît cea în care te nasti, pentru ca acolo te cheama trecutul si viitorul, si a judeca „contextul istoric” sau impactul/ rolul „istoriei imediate”) este faptul ca multi scriitori care scriu în limba româna/ nascuti în România, locuiesc azi în alte tari. Un caz aparte este Israel. O tara în care Dumnezeu a chemat/ adunat evrei, oameni care poarta în suflet locul în care s-au nascut, s-au format si au învatat sa scrie. Astfel, pe acest tarîm mîngîiat de rasuflarea lui Dumnezeu se scrie în ebraica, dar si în româna, ladino, rusa s.a. Dealtfel, în Tara Sfînta sînt cca. 500.000 de evrei veniti din România, adica aproximativ 10% din populatia tarii, iar din 2002 exista Organizatia Unitara a Originarilor din România/ AMIR . Nu spun un lucru nou, cred, dar subliniez ca ar fi benefic un plan de lucru, cu sprijin oficial, privind relatiile culturale România-Israel care sa contribuie la o mai strînsa legatura dintre scriitorii români din cele doua tari. Eforturile scriitorilor români din Israel de a pastra legatura cu limba româna, de a scrie la un înalt nivel calitativ, sînt demne de respect.

Un scriitor important din „colonia româneasca” din Israel (din care am putea aminti pe G. Mosari, Bianca Marcovici, Zoltan Terner, Marius Mircu, Mirel Brates, Mircea Gorun, Alexandru Mirodan, Madeleine Davidsohn, Ana Negreanu, Naomi Pavel, Tania Lovinescu, Radu Nor, Tudor Savin, Ester-Elena Tacciu, Andrei Fischof, Andrei Strihan, Luiza Carol, Solo Har-Herescu s.a), care se straduieste sa pastreze si spiritul limbii si culturii române, scriind unele din cele mai bune creatii în limba noastra, este Shaul Carmel.

Poetul si publicistul Shaul Carmel s-a nascut la 6 Iulie 1937 la Stefanesti, Botosani, a activat la Iasi si, din 1965, traieste în Israel, unde conduce Asociatia Scriitorilor Israelieni de Limba Româna . A publicat peste 20 de volume, este tradus în mai multe limbi straine.

Shaul Carmel pare ca a ancorat cu sufletul într-un port al existentei sale întru poezie în care respira aerul „încarcat” cu doua elemente/ componente – dezradacinarea (din tara natala, locul unde a trait primele iubiri, unde a învatat „limba laptelui” – cum scria în volumul Dor de dor , 1996) si reîncoltirea/ re-înradacinarea (în Tara Sfînta, visata de sute de ani de poporul evreu). (Si, de pilda, Yalta, un loc care pentru români ramîne de trista amintire, este astfel pomenita de poet: „Mi-ai hranit copilaria/ Aruncîndu-mi spaima/ În castronul milei tale//…// Blestemata sa-ti fie odihna/ În vecii vecilor, / Mama vitrega Yalta” – Yalta ). Si acest lucru se vede, într-o maniera sau alta, în fiecare dintre volumele sale, scrise într-un stil de o „cumintenie” si „simplitate aproape nuda” (Zoltan Terner), dar numai aparent. Aceasta imagine este data de lipsa artificiului, de absenta unei „complexitati” cautate si a unui anume gen de spectacular fabricat care, adesea, înseamna doar un „decor” din vorbe carora le lipseste sufletul. În Sînul drept al amazoanei avem de a face cu o poezie în care „spectacolul” se desfasoara pe mai multe planuri, de la cel al interogatiei sinelui, dar si lumii, la cel al re-configurarii/ întelegerii legaturilor cu Dumnezeu poate pierdute, ori poate numai întrerupte, de la problematizarea conditiei umane, a individului uman fata cu oglinda opaca a destinului, la relatia acestuia cu Cerul, cu El, la o maniera aparte, personala de a fi legat de/ în imediat/ cotidian. Asta desi poetul nu pare a fi preocupat în mod evident de cotidian, în sensul relevarii/ descrierii unor aspecte concrete particulare. În poemele din acest volum imediatul este cel mai adesea „transpus” în simbol, în reflectari prin oglinda sinelui, din care rezulta reprezentarea/ re-compunerea în cuvinte a unei parti din cotidian ( desi, interesant, în Israel este receptat adesea mai curînd pentru poemele sale inspirate din istoria imediata, din politica/ socialul zilei ).

Poezia lui Shaul Carmel este, am putea spune, metaforic, si un „spectacol al sinelui” „trasat” în linii limpezi, fara sofisticari inutile ale expresiei, data fiind si folosirea atenta a metaforei, „jucat” pe o „scena” sprijinita pe trei coloane: poezia, Dumnezeu si dragostea. Si e greu de spus care este ordinea exacta, în viziunea sa. Este si un fel de „carte de întrebari si posibile raspunsuri”, un „ghid” personal de trai, de a fi „omul dinauntru” si „omul dinafara” în acelasi timp, acum, cînd, de pilda, si toamna vietii, cu tot ce înseamna ea, apasa: „Pîna unde poate ajunge/ Batrînetea?!/…/ Cînd boala scrutarii,/ Setea cunoasterii,/ Sta sa se vindece a moartea asa de la sine?!” – Sînul drept al amazoanei . Sau acest fel de a re-povesti, re-semnifica o parte a vietii sale si prin suferinte, cautari: „Îmi desfac învelisul de carne/ Cu mîini tremurînd de vis/ Sa-mi caut sufletul/ Anii roditi si putreziti în mine/ Ma-ndeamna sa-l vad/ Pe cel pe care-l simt de-o viata iubind./ Nevazîndu-l nu voi sti/…/ Daca samînta de Dumnezeu,/ Încoltita, / Crescuta pîna la rodire/ Se joaca cu zamislirea Sa,/ Cu mine,/ De-a iubirea” – Samînta de Dumnezeu . Si obsesia pe-trecerii, a sentimentului apropierii plecarii din viata, care framînta pe orice om cu întrebarile si spaimele ei, apasînd si chemînd în acelasi timp cu misterul ei (exemplu: poemul Despartirea ), este îmbracata de Shaul Carmel, uneori, în haine tesute din propria biografie: „Voi muri singur,/ Fara mine,/ Unicul meu tovaras/ De-o viata/…/ Despartirea asta/ Ma va ucide pîna si-n moarte,/ Pîna si-n trecerea mea/ În nimic” – Singur, fara mine .

Textele sfinte apar mereu, în subsidiar sau explicit, ca si personajele biblice (Avraam, Agar, Adam s.a.), ca si acea re-configurare/ întelegere a legaturilor poate pierdute, ori poate numai întrerupte cu Dumnezeu („Înaltul meu s-a prabusit, s-a frînt./ Unde sa zbori cînd cerul e pamînt?”), dar nu cred ca este vorba (numai) de o poezie religioasa neaparat. Mai curînd una trairii întru Dumnezeu sau întru cautarea perpetua a Lui (uneori îmbracat, parca, în haina Eu-lui), întru cautarea Lui: „Nu ma cautati./ Acolo unde credeti ca ma veti gasi, / Se afla El./ Doar El./ Eu nu-s decît umbra Lui întrupata/ Ca toate celelalte” – Nu ma cautati . Putem cita si îmbracarea propriei biografii în limbajul (poetic) biblic: „Sîmburele cunoasterii/ Din fructul oprit/ Muscat de mama/ Si sadit/ În trupul ispitei zamislite/ A crescut odata cu mine,/ În mine./ Radacinile firavului trunchi/…/ Au dat cercuri de viata,/ Scoarta si tarie ramurilor/ Din ce în ce mai bogate,/ Ale copacului ce sînt” – Sîmburele cunoasterii .

Poate cele mai frumoase pagini din volum sînt date de lirica de dragoste. Vorbim si de dragostea întretesuta cu suferinta si cu apasarea apropierii sfîrsitului, dar cu nimic mai „saracita”, dar si de cea colorata în nuante de senzualitate/ fierbinte.

Am putea discuta si de „raspunsuri”, pe lînga „teme” si „întrebari”, ca de pilda regasirea prin poezie, sau despre tonul profetic, despre linia psalmica, maniera de a comunica si alte fatete în poezia lui Shaul Carmel. Poezie care, aminteam, este scrisa într-un stil de o simplitate înselatoare, în care simbolul se caracterizeaza prin bogatie semantica si, de exemplu, cîmpurile asociative îmbogatite cu elemente din domeniul arhetipurilor/ modelelor mitologico-biblice, transpuse în universul/ re-interpretate în cheia omului modern, contribuie la crearea unui vers dens în semnificatii. Cum am putea vorbi si despre modul direct, fara abuz de metafora, limbajul clar, necontorsionat în care-si formuleaza discursul poetic autorul, despre visatorul incurabil care este s.a.

Prin Sînul drept al amazoanei cititorul are în fata cartea unui remarcabil poet de limba româna, de dinlauntrul si dinafara granitelor României.



Shaul Carmel, Sînul drept al amazoanei , prefata de Ioan Holban, postfata de Zoltan Terner, Editura Cronica, Iasi, 2005.

În prezent, din câte stiu, exista în Israel peste 50 de organizatii ISRO/ organizatii ale originarilor din România.

Sub egida careia, printre altele, apare si revista „Izvoare”.

Fapt subliniat si de Roxana Sorescu, în Poezia ca lava , „Luceafarul”, nr. 38 (291), 16.10.1996.