Rotind în jur tăcerea pe lângă ideea de pâine şi cuvântul lucrator - Convorbiri Literare, aprilie 2006

„si vorbeste nu doar cel ce Cuvînt nu a fost
ci acel hălăduirea căruia
e ca dăinuirea ideii-pîine în lume
simplă prin atare Simplitate
mai mult vorbită – rotind în jur tăcerea
si secătuind reumplută
de adierile ceruri ale destinelor
si darul-ca-pîine – Cuvîntul lucrător
pătrund în tine spre-a se înrîuri” Ghennadi Ayghi, Apropo de o discutie la distantă

O pagină a uneia din cele mai frumoase si mai interesante cărti din viata în versuri a lumii, numită avangarda rusă, este semnată de Ghennadi Ayghi. Născut la 21 august 1934 în satul Saimurzino, raionul Batîrievo, în Republica Autonomă Ciuvasă, într-un mediu de stranii interferente între samanism si crestinism (povesteste, de pildă, cum bunicul său, care purta cercei mari în urechi, „avea obiceiul ca atunci cînd, în amurg, cireada revenea în sat, îi iesea în întîmpinare, îngenunchea în fata taurului si se ruga”), Ghennadi Ayghi sau Lisin (un fel de Vulpeanu/ Vulpescu1), care din 1960 trece la scrisul în limba rusă, a fost editat si în limba romînă. La aceeasi editură, Ivan Krasko din Nădlac, i-au apărut, pînă acum, trei volume: Chipul-vînt, 2003, Alunecări de vise, 2004, Mai pur decît sensul, 2005, toate în traducerea lui Leo Butnaru.
Si cu numele său este o întreagă poveste, după cum istoriseste autorul, într-un interviu din 1990: „În trecut, ciuvasii nu aveau nume de familie, si numele său de pasaportizare – Lisin – tatăl meu l-a primit întîmplător. Bărbatii cătunelor, adunîndu-se pentru a-si alege nume «oficiale» ... cînd îi veni rîndul tatălui meu, sătenii, mai în glumă mai în serios, i-au zis Lisin – chipurile, e siret ca un vulpoi. Însă adevăratul nostru nume ereditar e Ayghi”2. Cît despre faptul că scrie si în limba rusă, după o serie de sicane, necazuri de tot felul (exclus din komsomol3, cvasi-ostracizat, criticat că nu se „aliniază dogmatic liniei poeziei sovietice” dar si pentru că îl admira pe Boris Pasternak, pe care îl cunoscuse personal, si pentru altele care nu se potriveau cu „cerintele vremii”), poetul spunea: „prin voia destinului, eu, dimpreună cu poezia mea… ne-am pomenit în sînul literaturii ruse… Pentru mine, ca persoană ne-rusă, acest fapt implică obligatiuni foarte speciale… responsabilitatea-mi fată de poezia rusă e una personală, care nu priveste pe nimeni altcineva si ea nu poate fi modificată sau abrogată”. După o serie de umilinte, pe cînd începuse deja să scrie în rusă, intră în cercul unor artisti din clandestinitate, din asa-numitul „underground” al Moscovei („Urbea-Pericol” sau „Orasul-Ziditor-de-Sine”, în poemul Scena: Umano-înflorirea). „Parcă mi s-ar fi întîmplat o minune, nu alta, care mă salvă – atît în plan existential, cît si de creatie”. Dealtfel, în noiembrie 1989, într-o Nepublicată prefată la o editie nerealizată, poetul scria: „treizeci de ani din viata mea de creatie au trecut printre pictorii, muzicienii si poetii clandestinitătii culturale (sau cvasi-clandestinitătii)”. Dar, desi trăia alături de acesti creatori într-o lume si a „rezistentei prin artă/ cultură” care se voia ne-izolată de ce se întîmpla si în alte tări în artă, resimtea pe deplin lentoarea cu care se propagau ideile/ tendintele din arta occidentală. Ayghi întelegea că „tăcuta rezistentă spirituală în numele apărării propriei tale persoane ca om, a păstrării demnitătii umane, a convingerilor, intereselor tale intelectuale e o rezistentă legitimă si firească, însă arta născută de această rezistentă poartă în sine si un sîmbure al autodistrugerii”. Lupta cu concretul, cu imediatul (în haina vremelnicei „puteri”) în care era ancorată această rezistenta si arta care deriva din ea conducea la o stare care „pentru literatură si artă e ceva nefructuos”, credea Ayghi, care, nefiind un disident tipic, în sensul politic, era însă un nonconformist care suporta o marginalizare extremă. Poate, dacă adăugăm că, în total, timp de 25 de ani, pentru creatia sa literară a primit 2.000 de ruble, adică echivalentul unui salariu obisnuit pe un an de zile (pentru 14 cărti în Occident primind, doar în două cazuri, un oarecare onorariu), ne apropiem cît de cît de întelegerea greutătilor pe care le-a suportat.
Toate acestea au condus la conturarea unei personalităti aparte, a unui poet atipic („discipol si creator al avangardei ruse” – care nu crede în postmodernism: „În artă, orice «post» – pălăvrăgeală e” – în Poezia – ca – tăcere) care, subliniază Leo Butnaru, scrie o poezie neobisnuită „în întreg contextul istoric al prozodiei rusesti4”. Este un autor al abaterilor, al licentelor poetice, inovatiilor (Leo Butnaru – „libertătilor”) semantice de tot felul, folosirea semnelor de punctuatie în situatii din cele mai neobisnuite (exemplu, titluri de tipul: Reîntoarcerea: pinului; Si: despre cel ce pleacă s.a.), constructii verbale personale (de tipul a-verbală, sau, pe alte paliere: adie-freamătă-din-nou-adie, umano-înflorirea, înminunată-mutenie, fosnetul-scîncetul, Ăla – Cela, re-creatori, mersul-dorintă, alături – nemultul, păsările de pe rami, mutul înteles s.a.), într-un regim lingvistic „restrîns ca diversitate notională”, adesea repetitiv, maniera de a introduce uneori „anumite explicatii în însăsi textul poeziei” s.a., pentru el inclusiv dispozitia grafică a textului (si maniera personală de a se folosi de sincope, pauze, „tăceri”) fiind menită să creeze/ influenteze o anumită dispozitie sufletească. Si tăcerile, relevate si prin semne de punctuatie sînt parte din constructia lui poetică: „Versurile mele – nu-s decît puncte puncte-puncte. Nu «golul», nu «nimicul» – aceste puncte-puncte freamătă (aceasta e lumea de sine-stătătoare)”. În fond, una dintre cărtile lui se intitulează chiar Poezia-ca-Tăcere. Exemplu, un poem (redat asa cum e asezat în pagină de autor):

Iarăsi: văzduhul
În vîrful – mestecenilor

mai luminos

:

mai liber:

:

(mai demult)

Poezia/ poetica, temele lui Ayghi (abordate în studii, colocvii s.a.) sînt destul de dificil de „explicat”, desi universul este, paradoxal, foarte familiar – pîinea, tăcerea, lumina, focul, cîmpul, copacul, vîntul, sufletul, florile, prietenii, satul, visul – care joacă un rol cu totul aparte în creatia lui (visul-dragoste-de-sine, visul-azil, visul-fugă-de-realitate s.a. – Ayghi a scris un eseu, intitulat Visul-si-poezia), noaptea, ziua s.a. Este, în mod evident, si un efort continuu de sustragere, evadare din/ rupere de canoanele structurilor lingvistice consacrate. Este greu de discutat despre tropi după canoanele „obisnuite”, dacă analizăm poezia lui Ayghi. Nu că ar fi lipsită de metafore, dar ele au o constructie aparte, învăluite de/ risipite oarecum între celelalte constructii lingvistice/ semantice ale poetului. Nici nu cred că o putem neapărat aborda după banalul (dar semnificativul, pentru multi) criteriu al modului de receptare, caracterizînd-o în functie de cum „place” sau nu unei categorii sau alta de cititori. În fond, spune poetul, „există perioade – de foarte scurtă durată, totusi, în care adevărul poetului si adevărul publicului cititor coincid”. Dar „poezia nu are perioade de retragere si de ofensivă. Ea – există, se află”. Mai mult, crede Ayghi, „chiar privată de o activitate socială, ea nu poate fi lipsită de o plinătate umană vitală, de profunzime, de autocefalie” – Visul-si-poezia.
Poetul ciuvas din Rusia se bucură, astăzi, de recunoastere si în tară, si peste hotare, fiind premiat, editat în mai multe limbi, studiat s.a.
De subliniat modul în care a rezolvat problemele ridicate de traducerea unor texte de o dificultate aparte Leo Butnaru, prin stabilirea unor echivalente care, cred, ajută la întelegerea/ nu stirbesc din farmecul creatiei unui poet pentru care realitatea, ca si visul, ca si gîndurile, ca si orice îl înconjoară (sau ar putea să-l înconjoare), au haine de, as zice, „cuvinte:-:aparte”.

Ghennadi Ayghi, Alunecări de vise, traducere din limba rusă Leo Butnaru, Editura Ivan Krasko, Nădlac, 2004; Mai pur decît sensul, poeme eseuri, versiune romînească, prefată, tabel cronologic si note de Leo Butnaru, Editura Ivan Krasko, Nădlac, 2005.
Marius Chelaru

1 Explicatia apartine lui Leo Butnaru.

2 Mare parte a datelor despre poetul ciuvas sînt din Verbul întrupat în destin, cuprinzătorul cuvînt înainte la volumul Mai pur decît sensul, de Leo Butnaru, publicat si în revista „Sud-Est”, în Republica Moldova.

3 Organizatia Tineretului Comunist, în Rusia Sovietică a acelor ani.

4 Verbul întrupat în destin, p.15.