Coranul lăuntric - Convorbiri Literare, martie 2003

Nu-i trupul pentru suflet un vãl, nici pentru corp
Nu-i duhul val, dar dacã vrei duh sã vezi, esti orb

Jalaluddin Rumi, Masnavi-ę manavi , din Cîntecul naiului

Jalaluddin Rumi , care, dupã R.A. Nicholson, este cel mai mare poet mistic al Islamului, pe numele lui întreg Muhammad (persanã: Mohammad) bin Baha’uddin Muhammad Valad, s-a nãscut în localitatea Balkh, din Imperiul Persan, regiunea Khorasan (azi în Afghanistan), la sud de Samarkand, pe 6 rabi’I 604 (30 septembrie 1207).
Din varii motive (invazia mongolã, dusmãnii etc.) familia lui a pribegit peste zece ani, locuind o vreme în Bagdad, Damasc, Mekka dar, datoritã ideilor religioase ale tatãlui lui Jalaluddin, Baha’uddin Valad (profesor de drept islamic si predicator sufi) , mai putin ortodoxe, nu s-au putut stabili nicãieri. Jalaluddin l-a întîlnit, la 15 ani, în Nishapur, pe ‘Attar (care i-a remarcat dotarea de exceptie), iar la Damasc pe Ibn ‘Arabī, supranumit Muhyi-d-din (însufletitorul religiei), Seih al-Akbar (Cel mai mare dintre maestri), Sultan al-ârifin (Sultanul gnosticilor). Pribegia se va sfîrsi cînd sultanul Konyei - un loc unde cultura era la loc de cinste, Ala’uddin Kaykubad, l-a invitat în orasul sãu, construindu-i o madrasa (scoalã), unde Baha’uddin Valad a atras multi discipoli.
La moartea tatãlui sãu (1231/ 628 d. Hegira), Jalaluddin, avea 24 de ani, a preluat conducerea scolii si functiile pe care acesta le detinea (mufti, predicator si seih - îndrumãtor spiritual al comunitãtii sufi din Konya). Faima lui a crescut repede. În 1244 avea, dupã fiul sãu, Sultan Valad, cca. 10.000 de discipoli.
În istoria Islamului existã destule pagini încãrcate de mister, peste care pluteste un vãl de ceturi pe care timpul îl dãruieste cu un farmec aparte. Asa este si, probabil, cel mai important moment din viata lui Jalaluddin - întîlnirea (descrisã ca marj al-bahraynyi – convergenta dintre douã mãri), în 1244, la Konya, cu un sufi misterios, supranumit dervisul zburãtor, personaj smuls parcã de sub imperiul timpului si spatiului – Samsuddin-ē Tabriz (cunoscut ca Sams-ē Tabriz ) Acesta i-a schimbat multe conceptii, dãruindu-i cheia cãtre o lume a extazului mistic, creatiei poetice, muzicii si armoniei, chiar cãtre sema – dansul extatic, mistic, prin învîrtire , rupîndu-l de vechile criterii dupã care se ghida, de lumea cãrtilor în care crezuse . Prietenia dintre ei a fost asemuitã cu cea dintre Socrate si Platon, Goethe si Schiller. Se spune cã, sub influenta acestui personaj misterios, Jalaluddin, care avea 37 de ani si era unul dintre cei mai mari învãtati ai timpului, cunoscînd perfect persana, araba, turca, greaca si ebraica, ar fi ajuns la concluzia cã dragostea transcende mintea, descoperind, totodatã, misterele lãuntrice ale dragostei. Viata a cãpãtat noi dimensiuni pentru întelept, hainele intelectului (pe care ulterior îl va asemãna unui vînãtor, sufletul fiind cîinele) i-au pãrut strîmte, sufocante (G. Grigore).
Dupã 15 luni , Sams a dispãrut. În fata disperãrii tatãlui sãu, Sultan Valad pleacã în cãutarea lui Samsi. Gãsindu-l la Damasc, l-a adus înapoi. Poate cã Samsi socotise cã rolul sãu fusese înfãptuit, torta pe care o aprinsese va arde acum cu flacãrã puternicã, poate invidia si ura discipolilor lui Rumi a contribuit în oarecare mãsurã, cert este cã, se spune, într-o noapte, dupã ce a rostit un verset din Coran, XX, 33 (El este Cel care a creat noaptea si ziua, soarele si luna; fiecare înotînd într-un cerc ), s-a ridicat si a dispãrut învãluit în mantia noptii. De data asta pentru totdeauna .
Jalaluddin nu-l va uita niciodatã, vãzînd în el figura unui adevãrat om perfect– al-Insān al-kāmil (întrunind, din multe puncte de vedere, trãsãturile unui jivan mukta ), a unui soare spiritual, pomenitã si într-o colectie de ode si catrene (intitulatã Divan-ē Sams-ē Tabriz, Divanul lui Sams din Tabriz) . Dupã disparitia lui Samsi, Jalaluddin va îmbrãca numai roba de lînã neagrã. Si-a abandonat catedra (un discipol preluînd aceastã obligatie) pentru a-si urma chemarea: calea unirii cu Dumnezeu , slujindu-se nu de dreptul coranic, ci de poezie, muzicã, ascezã. Cum spunea singur, în limbajul sãu încãrcat de simboluri, a pãsit de la moschee la tavernã sau de la religia ritualului si a stiintei la cea a iubirii si a betiei (acolo unde vinul înlocuieste ceaiul).
Opera lui Jalaluddin Rumi este consideratã una dintre cele mai frumoase pagini din întelepciunea Islamului si a lumii. Acum, în traducerea lui Otto Stark (cf. G. Grigore: fidelã originalului, nu doar prin redarea cu precizie a continutului ideatic, ci si prin pãstrarea ritmului si rimei), beneficiem de versiunea în limba românã a unei importante pãrti dintr-un poem mistic greu de încorsetat în catalogãri, a unei cãrti supranumitã în lumea musulmanã Coranul persan (Qurân-ę farsi) sau Coranul lãuntric (desi nu aduce elemente de doctrinã noi în sufism, o sintezã impresionantã a ideilor mistice de la neo-platonism pînã la gîndirea/ mitologia indianã, greacã, chinezã si islamicã), recitat si cîntat peste tot unde flamura verde vegheazã asupra celor care cred întru Allah: Meditatii si parabole (Masnavi-ę manavi) . Întelesul lãuntric, aidoma tuturor marilor maestri sufi, este tot atît de bine ascuns, cît este de eficient dezvãluit .
Masnavi-ę manavi este, în primul rînd, un cînt al suferintei spiritului despãrtit de divin, de Dumnezeu, o rapsodie misticã persanã (Henry Corbin) consideratã o chintesentã a gîndirii sufite de pînã atunci, în cca. 25.000 de distihuri care cuprind povestiri, parabole, comentarii coranice, toate încãrcate de simboluri si substrat mistic.
Sufismul, cu multiplele sale doctrine, este un curent mistic dificil de înteles chiar si de cãtre unii musulmani. Jalaluddin, ca si sufismul (a cãrui imagine era destul de contradictorie), a fost relativ tîrziu cunoscut mai îndeaproape în Occident. Ernest Renan, scria despre Ghazali (care, ca si Jalaluddin Rumi, desi se situa pe un alt palier filosofic, adoptase o atitudine rezervatã fatã de diversele factiuni religioase, filosofice si politice), figurã reprezentativã a Cãii sufi, cã prin critica principiului cauzalitãtii, deschide atacul asupra rationalismuluii… era dintre acele capete ciudate care considerã cã religia este doar o manierã de a-si bate joc de ratiune… a înjosit stiinta si a sustinut cã omul ajunge la perfectiune doar cînd nu mai foloseste capacitatea sa rationalã . T.J. de Boer scria cã, desi Ghazali este figura cea mai remarcabilã a Islamului, a renuntat la cunoasterea acestei lumi, religia fiind fie ascultare oarbã, fie un fel de cunoastere care contine un adevãr de ordin inferior.
Mawlâ-yę Rum, Jalaluddin Rumi a trecut poarta spre dincolo în noaptea cunoscutã sub numele de seb-ę-arus (noaptea miresei, noaptea nuntii) – 5 Jumada II 672 d. Hegira (17 decembrie 1273), ca un veritabil sufit, care stie cã moartea este o sãrbãtoare a spiritului care se reîntoarce la Dumnezeu. În aceastã noapte, de atunci, cu mici întreruperi datorate… istoriei imediate, se celebreazã la Konya seb-ę-arus a sufletului lui Jalaluddin Rumi cu Dumnezeu în rotirile dansului sema, acompaniate de cîntecul fluierului .
Dar, cei care îi psalmodiazã si azi versurile dansînd în cîntecul fluierelor poate cã se gîndesc la un verset care spune: Ziditorul cerurilor si al pãmîntului, cînd hotãrãste un lucru, spune doar „Fii!” Si el este! (Coran, II, 111) Poate cã la fel a fost si cu Jalaluddin Rumi: pentru cã Dumnezeu i-a spus Fii!, el este.

Jalaluddin Rumi, Meditatii si parabole (Masnavi-ę manavi), editie bilingvã persanã-românã, selectie, traducere din limba persanã si note: Otto Stark, studiu introductiv de dr. George Grigore, cuvînt înainte de dr. Ahmad Fard Hosseini, Editura Kriterion, Bucuresti, 2002