Despre poezia lumii catalane insulare - Convorbiri Literare, martie 2005

Am deschis volumul La cara poètica de les Baleares gîndindu-mã cã din toate statele Uniunii Europene, pînã la primul „val” estic, numai în unul se vorbea o singurã limbã: Portugalia, si cu gîndul la o imagine a Columnei lui Traian, pe care se pot vedea printre legionarii hispanici care luptau cu dacii si balestrierii din Baleare.
De multe ori, nu numai în România, cunostintele despre lumea catalanã (un centru al catalanitãtii: Barcelona) sînt „racordate”, fãrã o prea clarã diferentiere, la Spania1 desi „stim” destule despre spatiul catalan/ personalitãti catalane precum, de pildã, Ramon Llull (Raimundus Llullus) sau Gaudí, reprezentanti ai spiritului acestui „popor romanic” (cum se autointituleazã catalanii) din Peninsula Ibericã.
Literatura catalanã s-a nãscut, se considerã, la sfîrsitul secolului al XIII-lea cu poezia si proza lui Ramon Llull, care a avut o soartã destul de nefericitã, limba catalanã fiind marginalizatã timp de aproape trei secole chiar si în regiunile din Spania în care este vorbitã: Catalunya, Valencia, Insulele Baleare2. A renãscut în secolul al XIX-lea prin asa-numita Renaixença3 – miscare de restaurare a limbii/ literaturii/ culturii catalane4, ca sã sufere din nou în secolul al XX-lea sub apãsarea regimului franchist5.
Limba catalanã6 (neolatinã), formatã între secolele VIII – X de ambele pãrti ale muntilor Pirinei, în zonele Imperiului Carolingian care alcãtuiau provinciile Mãrcii Hispanice, s-a extins spre sud si est prin cuceriri de noi teritorii întreprinse de coroana catalano-aragonezã în secolele XII – XIII, iar frontiera lingvisticã a rãmas stabilitã la finalul domniei lui Jaume I. Zona de vorbire a limbii catalane (68.000 de km², populatã, dupã diverse statistici, de 9 – 11 mil. de oameni) este divizatã în sapte teritorii din patru state: Andorra, Spania (cea mai mare parte ca populatie/ suprafatã), Franta si Italia. Varietãtile catalanei: nord-occidentalã, valencianã, centralã, septentrionalã sau din Rosselló, din Insulele Baleare si din Algher. Varietatea vorbitã în Baleare poartã numele fiecãrei insule în parte: mallorquí, menorquí, eivissenc si formenter.
Arhipelagul Insulelor Baleare, în Marea Mediteranã, lumea catalanã insularã, are traditii vechi, bogate, 800.000 de locuitori si este vizitatã anual de 10 milioane de turisti care, pe lîngã venituri, aduc cu ei si nelinistea în fata pericolului uniformizãrii si pierderii identitãtii ceea ce, pe lîngã proiecte de „dezvoltare durabilã”, genereazã altele de „descrestere durabilã”. Cele mai putine lucruri se stiu despre cultura (istoria, arta, traditiile, vechea culturã popularã etc.) Insulelor Baleare.
La noi editura Meronia a initiat în 1998 colectia „Biblioteca de culturã catalanã“ pentru ca, ulterior, cu sprijinul Institució de les Lletres Catalanes din Barcelona, apoi Departamentului pentru Culturã al Guvernului Balear sã capete contur si alte initiative7.
Antologia La cara poètica de les Baleares, care îti propune sã arate o imagine a poeziei din Baleare în secolul al XX-lea, este deschisã de Miquel Costa i Llobera (Pollença, 1854 - Palma, 1922), apoi: Juan Alcover i Maspons (Palma, 1854-1926), Miquel dels Sants Oliver (Campanet, 1864 – Barcelona, 1920) – (reprezentantii unei generatii strãlucite care consolidat drumul deschis de Renaixença); încadrati de criticã la capitolul „modernisti”, scriau o poezie în care, în multe privinte, urmãreau tendintele din poezia italianã sau francezã de la mijlocul secolului XIX –, Gabriel Alomar i Villalonga (Palma, 1873 – Caïro, 1941),
S-a spus cã dupã pierderea coloniilor de cãtre Spania (anul considerat: 1898) au fost mai evidente atît criza culturii/ lumii spaniole în general (catalanii spun „castiliene”), cît si cele de identitate culturalã, nationaliste si, de pildã, poeti ca Miquel Costa I Llobera sau Joan Oliver au ales sã scrie în catalanã. Dupã 1903 în Baleare s-a impus o nouã orientare în literaturã, în siajul miscãrii Renaixença prin care romanticii francezi (Hugo, Lamartine, Musset, Vigny) sau castilieni ca Bécqer au devenit modele. Limbajul a fost puternic influentat de italienii si francezii „novatori” (Baudelaire, Heredia, Leconte de Lisle, Carducci) – criticii catalani considerã cã folosirea sonetului si alexandrinelor confirmã influenta poeziei franceze în Baleare în a doua jumãtate a secolului XIX8. Au fost poeti (ca Miquel dels Sants Oliver – la care se pot constata si principiile estetice ale unor autori ca Rubén Dario si Baudelaire – sau Gabriel Alomar) care au înclinat balanta spre mo-dernism, avînd în vedere în egalã mãsurã si idealurile sociale, nu doar cele culturale. Dar abia în 1910 au apãrut, sub titlul Poesies, întreaga operã poeticã a lui Miquel dels Sants Oliber (caracterizatã de muzicalitate, armonie si ritm, de evidenta cãutare a unui echilibru de facturã clasicã precum si ca o rezultantã a lecturilor dar si reflectiilor/ experientelor sale personale; tema centralã – una culturalã, dar si timpul, trecutul, trecerea timpului, evanescenta lumii s.a.m.d.) si, în 1911, La Columna de foc a profesorului de latinã Gabriel Alomars (esteticã modernistã, cu frecvente referiri la vizual/ artele vizuale, uneori cu intruziuni de mesianism9). Sînt vizibile si urmele parnasianismului (în cazul acestor poeti, caracterizate mai curînd de o preocupare aparte pentru aspectul formal) sau/ si simbolismului – dezbãtute intens în critica vremii, celebrã fiind atitudinea lui Joan Alcovar, care era pentru un echilibru în relatia formã – continut si scria cã arta nu poate exista fãrã expresia cea mai intimã a sentimentelor, fãrã aspectele sociale, si trebuie sã aibã puternice rãdãcini în traditie (respingînd însã unele „tendinte decadente”), preluînd din noile „tendinte” doar ceea ce se potrivea spiritului catalan. Sînt doar o parte din avatarurile acestui „nou început” pentru limba si cultura catalanã.
Antologia continuã cu nume reprezentative pentru cîteva generatii din poezia Balearelor, de la, de pildã, „Noucentism”, apoi la cei care au trãit revolta din Barcelona anilor 1909 (asa-numita Setmana tràgica), pînã în contemporaneitate: Maria Antònia Salvà (Palma, 1869 – Llucmajor, 1958), Miquel Ferrà (Palma, 1885-1947), Bartolomeu Rossellò-Pòrcel (Palma, 1913 – El Brull, 1938), Marià Villangòmez (Eivissa, 1913 – 2002), Llorenç Moyà (Binissalem, 1916 – Palma, 1918), Blai Bonet (Santanyí, 1926 – Palma, 1998), Josep M. Llompart (Palma, 1956-1993), Miquel Àngel Riera (Manacor, 1930 – Palma, 1996), Bartolomeu Fiol (Palma, 1933), Miquel Bauçà (Felanitx, 1940), Jaume Pomar (Palma, 1943), Antoni Vidal Ferrando (Santanyí, 1945), Damià Huguet (Campos, 1946- 1996), Jean Serra (Algiers, 1952), Àngel Terron (Palma, 1953), Ponç Ponc (Alaior, 1956). La finalul cãrtii fiecare poet antologat are o notã biobibliograficã.
Este unul din cele peste 60 de volume de poezie (preponderent din afara Belgiei, inclusiv adaptãri de poezie chinezã, coreeanã) pe care le-a editat Germain Droogenbrodt10, poet, traducãtor11, promotor de poezie modernã internationalã, fondator al editorii POINT (POezie INTernationalã), nãscut în 1944 la Rollegem, Belgia flamandã. Un volum elegant, tipãrit impecabil, care, si prin maniera de selectie, poate fi o usã deschisã cãtre inima de poezie a unei lumi aparte, dãruitã cu istorie si traditii remarcabile si nu îndeajuns studiatã.
La cara poètica de les Baleares/ Het pöetisch gelaat van de Balearen, cu un studiu introductiv de Pere Roselló Bover si Bob de Nijs, editie bilingvã olandezã-catalanã, ed. POINT, Altea (Alicante) Spania, anul 2002.

Note:
1. Spania: limba oficialã: castiliana (spaniola); limba principalã: castiliana (72,8 %); limbi secundare: catalana (10 %), galiciana (8,2 %), basca (1,5 %); sistem politic: regat din 17 Comunitãti autonome (comunidades autonomas): Andalucia, Aragon, Asturias, Baleare (Insulele Baleare), Canare (Insulele Canare), Cantabria, Castilla-La Mancha, Castilla si Leon, Cataluna, Valencia (Communidad Valencian), Extremadura, Galicia, La Rioja, Madrid, Murcia, Navarra, Pais Vasco (Tara Bascã).
2. Joan Samsó, La cultura catalana: entre la clandestinitat i la represa pública (1939-1951), douã volume, Barcelona, Publicacions de l’Abadia de Montserrat, 1994 si 1995.
3. Printre reprezentanti: Josep Miquel Picó i Campamar, Ramon Ponce i Gallarza sau Josep M. Rosselló Ribera.
4. Joaquim Molas (dir.), Història de la Literatura Catalana, pînã la volumul 11 Barcelona, Ariel 1988; Joan Manuel Prado si Francesc Vallverdú, Història de la literatura catalana, pînã la vol. 3, Segle XX: De la Guerra Civil als nostres dies, Barcelona, Edicions 62 & Ediciones Orbis, 1984.
5. M. Josepa Gallofré i Virgili, L’edició catalana i la censura franquista (1939-1951), Barcelona, Publicacions de l’Abadia de Montserrat, 1991.
6. Consideratã un timp: dialect, prelungire geograficã a celui provensal – Enciclopedia Minerva.
7. Din titlurile apãrute: o Antologie poeticã a lui Miquel Martí i Pol (considerat cel mai important poet catalan contemporan), romanul Excelenta, de Jaume Cabré, romanul Marea, de Blai Bonet, editat în 1958, considerat una dintre cele mai importante cãrti catalane, o antologie de prozã si una de poezie de autori contemporani din Baleare, romanul Unghia fiarei, de Miquel Rayó, autor din Baleare.
8. Pere Roselló Bover si Bob de Nijs, în studiul introductiv, la p. 10.
9. Dupã Pere Roselló Bover ar fi vorba de influenta lui T. Carlyle.
10. Despre poezia sa: în „Convorbiri literare”, octombrie 2004, „Ex Ponto”, Constanta, nr. 2, decembrie 2004.
11. Cunoscãtor a 8 limbi strãine, a tradus cca. 20 de volume de poezie germanã, spaniolã, englezã, francezã s.a.m.d.; antologii de Bertold Brecht, Reiner Kunze, Peter Huchel etc.