Linguriţa de argint a poeziei unei părţi de ţară - Convorbiri Literare, ianuarie 2004

A arăta neamului din care faci parte oglinda reală a fiintei sale, în care să-si vază toate calitătile si slăbiciunile, este cea mai importantă faptă natională
Iosif Vulcan, Publicistică, II, Bucuresti, 1989, p. 446

În ultimii ani am asistat cu totii la punerea în scenă a unei farse cu iz amar: îmbrăcarea istoriei românilor din Moldova de peste Prut într-o haină care să fie acceptabilă din punctul de vedere al celor care fac astăzi jocurile pe arena internatională. Actorii (mai potrivit ar fi histrionii) politici de acolo, mai mult decît ai nostri, joacă un rol trist cu iz de amară stranietate. Limba română este tratată ca un decor pentru jocuri cu iz comunisto-moldovenesc, istoria suportă maculări de tot felul. Poate că politicienii au de data asta dreptate – vremea podurilor de flori a trecut, acum este vremea aranjamentelor politice.
Dar, dincolo de acestea, există ceva care nu poate fi stîlcit pur si simplu – limba unui popor, poezia. De aceea am dorit să mă opresc în acest număr al revistei Convorbiri literare la o lucrare care merită – din mai multe puncte de vedere, începînd cu faptul că există – atentie nu doar din partea românilor de dincolo de Prut, ci si din partea noastră, a celor din Tară – Lingurita de argint, Antologia poeziei din Republica Moldova (moldovenesti), o selectie alcătuită de Dumitru M. Ion, traducători: Carolina Ilica, Dimo Naum Dimcov.
Antologia a avut succes notabil în Macedonia, răsunet mai putin în Moldova – poate si pentru că antologatorul a căutat să îsi urmeze propriile linii directoare, refuzînd să ia în considerare în primul rînd ceea ce semnalau antologiile deja existente, realizate după criterii care nu întotdeauna corespundeau cu ale sale. În studiul introductiv (Scurtă introducere sau Sfinte sînt limba, poezia si istoria unui popor), Dumitru M. Ion subliniază că prin maniera de selectie, atît cantitativ cît si calitativ, nu a urmărit o nouă ierarhizare a poetilor de dincolo de Prut, ci o culegere (în limitele normalitătii) a acelui product liric în măsură să ofere o imagine cît mai obiectivă, din punctul său de vedere, a nivelului la care a ajuns poezia din Basarabia în ultimele decenii. Un alt scop declarat al acestei antologii este si acela de a arăta că, prin vocile poetice pe care antologatorul le-a considerat cele mai reprezentative, poezia din Moldova este parte din simtirea românească.
Pentru noi istoria acestui petic de pămînt din trupul României numit azi Republica Moldova este un lung sir de lupte, deziluzii, trădări amare, lasităti, fapte despre care nu ne face plăcere să ne amintim (poate pentru că ne-am vedea chipul istoric al patriei, oglindit prin deciziilor factorilor de putere, altfel decît ne place să credem că este) si durere, punctate cu vremelnice clipe de întregire. Ce se petrece acum în Republica Moldova, dacă nu ar fi atît de tragic si am putea să privim cu detasare jocul politic (pe ambele maluri ale Prutului) care croieste o… istorie, ar putea să ne amuze amar. Dar nu e asa. Poate si de aceea o astfel de antologie, făcută de un român, merită evidentiată o dată în plus.
Întotdeauna maniera de antologare poate fi discutată/ perfectibilă, dar o astfel de abordare ar putea fi un argument în favoarea antologiei, cel putin prin prisma faptului că evită capcanele unui peisaj local deja constituit, care, ca peste tot, ar putea fi axat si pe interdependente, influente care pot fi datorate si unor factori de putere/ sau, oricum, mai putin obiectivi. De altfel, cred că orice antologie alcătuită cu decentă si spirit de discernămînt merită tratată cu seriozitate si acceptată si, eventual, discutată.
Lingurita de argint (titlul este, scrie Dumitru M. Ion, luat dintr-un vers al unui tînăr poet), apărută în 1993 la Editura Kultura din Skopje (Republica Macedonia), este, după stiinta mea, prima lucrare de o asemenea anvergură prin care poezia (de limbă română) din Republica Moldova păseste pe meleagurile spatiului din fosta Iugoslavie, într-o altă limbă decît româna (probabil prima în afara granitelor tării în general).
Multă vreme la noi a plutit impresia că poezia/ literatura basarabeană este fie o reminiscentă a unui spatiu cultural colhoznico-proletaro-sovietic, fie o soră mai retardată, situată ca stil, anvergură/ mijloace de exprimare undeva între secolul XIX si începutul secolului XX al literaturii române. Cum sătulul nu crede flămîndului, destule voci au exagerat influenta si rolul clasicilor români, mai ales a lui Mihai Eminescu, adesea fără să considere la adevărata valoare rolul acestora în păstrarea identitătii nationale pentru basarabeni. Mai mult, dincolo de această poezie de influentă, muzele au respirat si respiră prin pana a numeroase voci care creează versuri de înaltă tinută, la nivelul diferitelor generatii care au reprezentat aici tendintele modernă si postmodernă, racordati la contemporaneitatea românească dar si universală. Dincolo de controversele (si cu implicatii politice), cu începere de la Andrei Lupan (1912-1992, fost presedinte al Uniunii Scriitorilor, academician, deputat al Sovietului Suprem al URSS si RSSM, detinător al Premiului de Stat al URSS, 1975, dogmatic dar si traditionalist, în poezia căruia barbianismul din tinerete s-a impus în pofida pragmatismului tărănesc etic si estetic), continuînd cu Nicolai Costenco (1913-1993, absolvent al Universitătii din Iasi, Facultatea de Drept, 1936, fost secretar general al Societătii Scriitorilor din Basarabia în 1940, exilat în Siberia pentru că s-a opus introducerii alfabetului rusesc în Basarabia), Al. Robot, George Meniuc, Mihnea Paul, Vasile Levitchi, Victor Teleucă, Gh. Vodă, Grigore Vieru, Liviu Damian, Ion Vatamanu, Ion Gheorghită, Dumitru Matcovski, Nicolae Esinencu, Iulian Filip, Marcela Benea, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Valeriu Matei, Iurie Colesnic, Arcadie Suceveanu sau Leo Butnaru, Emilian Galaicu-Păun, Lorina Bălteanu, Angela Popii, Boris Ciornei, Nicolae Popa s.a.m.d. (38 de poeti, aproape 350 de pagini), antologia conturează un peisaj poetic peste epoci, curente literare/ istorice – parte a spiritului românesc de dincolo de Prut.
Jacques Lacan credea că etapa oglinzii este treapta de căpătîi a dezvoltării normale a personalitătii. Dar, imediata treaptă a narcisiacului identificator este spatialitatea totalizatoare – care subsumează imaginea grupului, colectivitătii – natiunii. Poate că azi ar părea că are relevantă mai curînd imaginea lui Maurice Barres despre natiune (La nation c’est la possesion, en comun, d’un antique cimetičre et la volonté de faire valoir cet héritage indivis). Dar, pe un teren rugos, al neacceptării diferentiate a „nationalismelor”, ceea ce ar trebui să fie un spirit director, critic, devine unul nihilist, de desconsiderare. Ori noi ne aflăm, fie că vrem, fie că nu, într-un spatiu istoric în care ideea natională trebuie să ne apese, atîta vreme cît milioane de români demonstrează pe străzi pentru dreptul de a-si trăi istoria în limba română, chiar dacă vom fi primiti economic în Europa unită, asta nu înseamnă (încă) si că vom fi primiti cu haina granitelor întreagă, nezdrentuită de interese care, de multe ori, nu sînt ale noastre întru totul.
Literatura noastră, ca si critica literară, suferă adesea, din multe puncte de vedere, de trecut – o boală mai veche, nu numai pentru acest sector geografic si spiritual al existentei noastre. Dar astăzi a exista înseamnă a trăi în lume, una dintre experientele majore, cu efecte dintre cele mai ample, tine de deschidere, alteritate (care implică, deopotrivă, atît similitudine, cît si diferentă) circumscrise spatiului fizic si spiritual. Cel care scrie nu este o persoană obisnuită, prin cuvînt putînd deschide portile unui spatiu nelimitat – cel al spiritului, al gîndirii. De aceea antologiile, poate, sînt astăzi mai importante ca oricînd, oricare dintre ele oferind încă o cheie spre sine prin celălalt. Cu atît mai mult cele alcătuite pentru un alt spatiu lingvistic, cum este cazul antologiei Lingurita de argint, scrisă pentru cititorii din Republica Macedonia.

Lingurita de argint, Antologia poeziei din Republica Moldova (moldovenesti), selectie si prefată Dumitru M. Ion, traducători: Carolina Ilica, Dimo Naum Dimcov, Editura Kultura din Skopje (Republica Macedonia), 1993