joi, 1 noiembrie 2007

Drumul din ochiul inimii - Convorbiri Litarare, octombrie 2004

Germain Droogenbrodt, poet, traducător , promotor de poezie modernă internatională , editor, s-a născut în 1944 la Rollegem, Belgia flamandă, de unde vin capodopere ca „Van den Vos Reynaerde ”, poeme de factură mistică (ca „Beatrijs ”) scrise în vechea flamandă, Flemish, accesibilă cititorului modern.
Împreună cu doi poeti chinezi în exil initiază ceea ce au numit un nou curent poetic: neo-sensacionismo . Locuieste în Altea, o localitate spaniolă pe tărmul Mediteranei. A debutat cu volumul „Patruzeci la perete” (40 – vîrsta sa), 1984. Cartea contine multe din elementele/ temele ulterior determinante pentru poezia sa: natura (poate cea mai evidentă în volumul intitulat, după un vers din Goethe, „Do you know the country?/ Stii tu tara?”, scris pe malul lacului Como, Italia, atunci Arcadia visurilor sale – meditatii ample, cu un dorit efect de „poezie panoramică”, aidoma unui pictor; poetul nu se mai pleacă doar asupra propriilor sentimente, ci si a lumii; exemplu: „Zen”, „Il lavarello”); dragostea (favoritele lui: Contemplatie, Vreme de noapte, Rugă, Pledoarie, Actaeon); moartea – dar privită din perspectiva vietii (o serie de poeme-omagiu adus unor poeti decedati: Conversatie cu cei de dincolo – pentru poetul olandez Hans Faverey; „Se trezeste cîntăretul/ Amanece el cantor” – pentru poetul spaniol Josee Ángel Valente); relatia dintre culturile/ mitologiile Orientului si Occidentului (în special a grecilor), dar si o serie de poeme (Hara-kiri, Înfrîngerea), a căror tematică se va mai regăsi în opera sa doar, cel mult, în manieră universalizată. „Lotophagus” este un potrivit exemplu de poem despre natură, de punte între culturile/ mitologiile estului si vestului (de la lotofagii lui Homer la contemplarea templelor Thai). În primul volum criticii au sesizat influente din poetii germani Peter Huchel si Reiner Kunze (exemplu: Productivitate), dar si ale călătoriilor si muzicalitatea versului, ajutată si de calitatea poetului de traducător/ căutător de echivalente lingvistice.
În 1998 a vizitat a patra oară India, invitat de Satish Gupta. În Radjastan (castelul Neemrana) a terminat ciclul poetic The Road/ Drumul, precum si The Road towards the conterlight/ Drumul în contralumină.
Dacă la debut Droogenbroodt era considerat mai curînd un poet de factură neo-romantică (melancolie, deplîngerea pierderii tineretii etc.), după peste 50 de călătorii în Orient (India, Taiwan, Malaiezia, Nepal, Koreea etc.), „Drumul” a fost construit pornind de la două perspective: o punte Orient-Occident, dar si un drum al omenirii (care, „nelinistită/ si nestiutoare caută/ fîntîna// si albia/ pe unde toate apele curg/ si nisipul”) din trecut, prin prezent, către un viitor plin de mister si sperantă. Si, nu în ultimul rînd, un drum întru sine, o călătorie spirituală/ confesiune lirică, mărturisire a experientelor personale după contactul cu alte culturi, moduri de a fi, religii, mentalităti, curente filosofice.
Aminteam opinia conform căreia poezia flamandă (din care fac parte, de exemplu, Paul van Ostaijen, 1896-1928, Hugo Claus, cel mai important nume al echipei de la revista „Tijd en Mens”, 1949-1955 – a definit/ pus în practică un program poetic care cerea renuntarea la rima si metrica strictă, HC Pernath, 1931-1975, Miriam van Hee, cea mai importantă voce poetică feminină a Flandrei s.a.m.d.) ar suferi influente care ar transforma-o într-o colonie poetică, chiar începînd cu poemul epic Van den Vos Reynaerde. Robert Stallaerts scria că aceste influente au fost cruciale pentru poetica flamandă, dar nu pot defini întreaga poezie a acestei zone. Voci poetice remarcabile ale Flandrei contrazic clar această idee. Droogenbroodt scrie într-o manieră evident distinctă de a majoritătii poetilor din spatiul belgian, dar este dificil să-l alipim celui spaniol. Versurile lui, impregnate de misticismul/ filosofia specifică mai curînd Orientului dar construite adesea cu instrumentele Occidentalului, au o notă aparte. Poate nu întîmplător Drumul este tradus în 12 limbi, printre care: arabă, hindusă, chineză. În limba chineză volumul este intitulat cum, poate, si-ar fi dorit autorul – Tao.
Drumul este un singur poem alcătuit din mai multe fatete ale gîndului, care pot fi privite si ca un joc yin-yang (pozitiv-negativ/ lumină-întuneric etc.) – dar rezumarea numai la acest aspect ar fi simplistă. Poetul încearcă si o (re)construire a drumului omenirii, cu intarsii din mitologiile asiatice si europene, de la Pegas, Nyx la Tao, de la yin-yang la catharsis s.a.m.d. Dacă adevărul este privit, parcă, în manieră orientală (e deja acolo, căile spre el sînt diferite), apar si întrebări despre creatie, univers, locul si drumul individului etc., privite într-o oglindă interioară cu două fete – una întoarsă către Apus, alta spre Răsărit. Motive taoiste, budiste (floarea de lotus, „mai albă decît albul cel mai alb”, templele Thai) sau care amintesc de acel „unu”, din care se nasc „cele zece mii”, al lui Lao Tse („începutul si sfîrsitul/ desăvîrsit si etern// unu”), motto-urile din cultura Orientului (RigVeda, Jalaluddin Rumi etc.), „iluminarea” (si ca o privire asupra destinului omului – „descult/ numărînd/ picăturile/ de apă// firele/ de nisip”) alături, de exemplu, de o manieră proprie mai curînd occidentalului de a aborda obsesia cuvîntului (recuvîntat, ca adevăr, nerostit încă, „oracol de piatră care luminează/ sau arde” s.a.m.d.) întregesc imaginea de cale între Orient si Occident. Pe un alt plan autorul încearcă o reprezentare a drumului între cer si pămînt, un joc spirit-materie, întuneric-lumină, sine-ceilalti s.a.m.d. prin culoare – „albastrul tandru” al cerului, noaptea (care „nu vede decît/ prin ochiul lunii”) – „ochi negru”, verde – „hrana verde a soarelui”, albul, culoare a puritătii, este des utilizat.
Teme majore (misterul, misticul: „Ce au văzut bătrînii profeti”; îndoiala, pericolul: Zeita noptii; teme actuale – poluarea: De unde vii?; Iluminare – respiră un parfum oriental, cu aer budhist, dă speranta într-un viitor mai bun) sînt abordate fără emfază, aparent simplu, urmărind mai putin jocul metaforei (care nu lipseste însă), cît explorarea muzicalitătii, căutarea sensurilor profunde ale cuvîntului. Poemele sînt de mică întindere, fără risipă de cuvinte, cu versuri scurte, grupate cîte două, trei – amintind si astfel de felul de a scrie al poetilor Chinei dinastiei T’ang, de poemele scurte tî / tsî sau de Japonia lui Basho, a marilor poeti tanka/ waka, de bijuteriile poetice zen. Este evidentă preocuparea pentru design, pentru modul de prezentare a poemului/ cărtii.
Contralumină păstrează multe din caracteristicile volumului Drumul, dar se insistă pe tenta filosofică (Răsărit, Zori de ziuă, Norii, Zen, Constelatia cerească, Cuvîntul, Stelele etc.). Desi continuă, din multe puncte de vedere, pe aceeasi linie filosofică, sînt poezii (si) cu tentă critică, relativ la lumea de azi, la contradictiile, tensiunile, războaiele/ problemele cu care se confruntă omenirea, dar si poeme despre natură – poetul subliniază de cîte ori are ocazia că oamenii fac parte dintr-un întreg, sînt doar chiriasi vremelnici ai planetei dar si parte a unui univers complex, plin de mister, care ascunde secrete pentru descoperirea cărora merită să lupti.
Caracteristică pentru ambele volume este maniera de a (re)prezenta/ a se apropia de realitate/ răspunsul la întrebările eterne prin contrarii, poate si ca un joc perpetuu yin-yang. Dealtfel si Lumina din spate/ dinapoi din titlul original al volumului înseamnă acea lumină opusă celei artificiale, născută din propagandă/ mass-media/ ideologii/ interese înselătoare generate de jocurile din societatea de consum care con-duce omul nu spre iluminare, ci spre fals/ orbire, depărtîndu-l de legătura ancestrală cu natura, de adevărul simplu, curat al existentei. Contralumină este si un imn închinat luminii interioare, puritătii într-o lume în care asistăm la o „lentă descompunere a formelor”, în care „chipul zeilor se estompează” si „cuvîntul nu-si mai află sălas” dar, totusi, „lumina nu se poate/ scufunda” si sub jăratecul focului care mistuie omenirea „se aude o voce” care poate însemna si speranta. Unii critici indieni cred că pot compara poezia lui Droogenbrodt cu a lui Tagore, altii afirmă chiar că este scrisă „într-un stil mai indian” decît cea din India de azi – influentată de Occident.
Poezia lui Germain Droogenbroodt, dincolo de un mod de a scrie a occidentalului infuzat de spiritul oriental, poate fi un prilej de reflectie asupra a ce înseamnă omul/ omenirea azi, cînd contradictiile par a fi generatoare mai curînd de tensiuni cu efect distructiv decît de întrebări si dorinta de răspunsuri. Nu este o poezie globalizatoare.
Poemele au fost ilustrate de Satish Gupta , unul dintre cei mai cunoscuti pictori ai Indiei contemporane (iubitor al filosofiei Zen), cu lucrări expuse în marile galerii ale lumii la Paris, Londra New York, Ottawa sau Melbourne.

Germain Droogenbroodt, The Road/ Drumul; Counterlight/ Contralumină, editie bilingvă: engleză-română, traducere: Daniela Andronache, Editura Ex Ponto, Constanta, 2004.