Veşnicia efemerului - Convorbiri Literare, iulie 2006

Timpul si barierele geografice creează „mode”, moduri de perceptie diferite, functie de locul din care privesti lumea. America Latină are pentru european o multitudine de chipuri, adesea nu prea limpezi. La noi, desi departe de a spune că literatura acestei părti de lume este necunoscută, s-a tradus încă nu îndeajuns din poezia care a dat nume ca Gabriela Mistral, Octavio Paz, César Vallejo, Pablo Neruda, Vicente Huidobro, Xavier Villaurrutia si multi altii.
Germain Droogenbroodt a editat recent, la „Point International”, cîteva volume de poezie scrisă în această zonă. Unul se referă la Mexic1. Cuvîntul introductiv este o scurtă incursiune (o pagină) în poezia mexicană. Reaminteste drumul de la Juana Inés de la Cruz2 (1651-1696), supranumită „A zecea muză”, „Phoenix american”, la Octavio Paz, laureat Nobel în 1990, care înfiinta cu Efraín Huerta revista „Atelier” (consacrînd o nouă generatie de autori, un nou fel de a scrie). Sau vremurile revistei „Tierra Nueva” (unde publica Ali Chumacero), ale anilor 1950 – ’60 (poeti ca Ruben Bonifaz Nuño, Jaime Sabines, Juan Bañuelos, Marco Antonio Montes de Oca, Homero Aridjis, Jose Emilio Pacheco; voci feminine: Carmen Alardin, Rosario Castellanos s.a), si către zilele noastre (Eduardo Langagne, Myriam Moscona, Jorge Esquinca).
Volumul reuneste cîte un poem, rar două, semnate de: Carlos Pellicer (Villahermosa, Tabasco, 1899 – Mexico, 1977), Jose Gorostiza (Villahermosa, 1901 – Mexico, 1973), Jaime Torres Bodet (1902 – 1974), Xavier Villaurrutia (1903 – 1950), Octavio Paz (Mexico, 1914 – 1998), Efrain Huerta (n. Silao, Guanajuato, 1914), Ali Chumacero (n. Acaponeta, Nayarit, 1919), Ruben Bonifaz Nuńo (n. Córdoba, Veracruz, 1923), Jaime Sanines (Tuxla Gutiérrez, Chiapas, 1926 – Ciudad de México, 1999), Juan Bańuelos (n. Tuxla Gutiérrez, 1932), Carmen Alardin (n. Tampico, Tamaulipas, 1933), Jose Emilio Pacheco (n. Mexico, 1939).
Sînt nume care au marcat cel putin istoria literară a Mexicului, tară în care la un concurs de poezie din 1585 participau peste 300 de poeti3.
Jaime Sabines, ducînd mai curînd o activă viată comercială decît de colaborator al marilor reviste4, scria în limbaj cotidian, dar construind fraze originale, emotionante, abordînd subiecte precum sensul/ nonsensul existentei umane, uneori de un scepticism amar dat de apăsarea ineluctabilului sfîrsit, alteori atins de lumina sperantei. Stăpînind arta scrisului, versurile lui de o muzicalitate aparte uneori contrastau cu ascutimea/ nuditatea perceptiilor. Combinatia de emotie puternică, ca în poezia confesională5, scepticism intelectual, dorinta de a trece peste tabu – aidoma adeptilor poeziei „impure6” pe care îi admira, au determinat criticii7 să îl considere unul din cei mai importanti poeti ai generatiei sale. Din volumele de poezie: Horal, 1950, La seńal, 1951, Adán y Eva, 1952, Tarumba, 1956, Diario semanario y poemas es prosa, 1961, Poemas sueltos (1951-1961), Yuria, 1967, Mal tiempo, 1972, Algo sobre la muerte del Mayor Sabines, 1973, Otros poemas sueltos (1973-1977).
Alí Chumacero a fost în mijlocul mai tuturor miscărilor literare ale vremii, colaborînd la reviste importante8. Doi ani după ce, în 1937, termină Facultatea de Filozofie si Litere, fondează împreună cu José Luis Martínez, Leopoldo Zea si Jorge González Durán revista Tierra Nueva, la care a fost co-director pînă în 1942. A publicat putine volume de poeme9: Páramo de sueńos, 1944, Imágenes desterradas, 1948 si Palabras en reposo, 1956, reunite în editia de Opere complete (poezie), 1980, iar parte din critică si eseistică în volumul Los momentos críticos, 1987. Poezia lui, muzicală, degajă ermetism, erotism, dar si apăsarea dezolantului sfîrsit, imperfectiunea dragostei, muscătura dintilor timpului.
Jaime Torres Bodet, figură proeminentă a politicii mexicane sub trei presedinti, a condus, împreună cu Barnardo Ortiz de Montellano, revista literară „Flange” (1922-1923). A studiat între 1925-1928 literatura franceză. Intrînd în diplomatie, a ocupat diverse functii, la ambasadele din Madrid, Paris, Buenos Aires s.a., a avut o serie de ranguri în tară, a fost director general UNESCO (1948-1952). A activat mult pe tărîm public, sprijinind, printre altele, lupta contra analfabetismului, promovarea literaturii. Membru al unor academii (El Colegio Nacional, Academia Mexicană de Limbă Spaniolă, Institutul Francez, Academia Lumii Latine s.a), a primit titlul de doctor honoris causa la universitătile din Albuquerque, Burdeous, Bruxelles, Havana, Lima, Lyon, Mérida, México, Paris, Sinaloa si Carolina de Sud din California. În 1966 a primit Premiul National pentru Literatură.
Are o operă vastă, volume de poeme10, eseuri, studii literare, romane, proză scurtă11. S-a spus12 că poezia lui (pentru el poemele sînt „acte de iubire între oameni”) este neobisnuit de cizelată, de o tehnică rafinată, si cunostintele despre poezia clasică i-au permis să stăpînească astfel arta scrisului. Cele mai bune volume sînt considerate Cripta, 1937 si Sonete, 1940.
Xavier Villaurrutia a fondat, împreună cu José Gorostiza si altii, revista „Ulises”(1927-1928), în care publicau scriitori din grupul Contemporáneos care, desi în Mexic domina atmosfera postrevolutionară, scriau o poezie a intensitătii emotiilor, transcendentei, uneori reflectînd si partea mai putin strălucitoare a vietii. Cunoscut si ca autor dramatic de succes (a scris una din cele mai cunoscute piese ale vremii, Invitatie la moarte, 1943), a înfiintat prima companie de teatru experimental în Mexico City. Pasiunea pentru genul dramatic se reflectă si în modul în care construieste scenele din poezii, incumbînd tensiune, suflu narativ desi, prin poemele care i-au fost traduse/ publicate peste hotare este cunoscut mai curînd ca un poet de tip rilkeean13, cu vers complex, mai apropiat de romantici. Recent criticii i-au analizat si din alte perspective opera, spunîndu-se, de pildă, că prozodia si unele teme tin de modernism, pe cînd retorica condensată, si stilul cvasi-scenic îl apropie de avangardistii spanioli14.
José Gorostiza este unul din fondatorii grupului Contemporáneos („el grupo sin grupo”, „archipiélago de soledades”; din care făceau parte Carlos Pellicer, Xavier Villaurrutia, Salvador Novo s.a), ai revistei Ulises. Poetul scria: „Poezia pentru mine e o căutare a lucrurilor esentiale: dragoste, viată, moarte, Dumnezeu.” Si: „moartea si viata constituie un singur proces, unitar, si fiecare, viată si moarte, pot fi admirate în întreaga splendoare de pe tărmul opus”. Cel mai bun volum al lui este considerat Moarte fără sfîrsit, 1939. Octavio Paz spunea că poemul lui Gorostiza este „monumentul formei care se ridică către propria-i distrugere, moarte.15”
Carlos Pellicer a fost închis în anii ’30 din motive politice. Apoi a călătorit mult, si datorită functiei de atasat cultural. Pomeneste des în poeme locurile natale unde, scria, odinioară înfloreau ritmurile si culorile culturii Maya: „Toate astea m-au făcut să mă aplec mai mult către natură, dar si către eroi. Simón Bolívar si Cuauhtémoc16 au fost personajele despre care am învătat cel mai mult si care mi-au înfrumusetat cel mai mult modesta mea operă poetică.” A fost influentat de estetica/ poetica caracteristice grupului Contemporáneos si, uneori, creationismului17 - ai cărui adepti îsi propuneau să scrie poemele „în acelasi mod în care natura creează arbori”. Dar notele cromatice personale, peisajele pline de lumină si culoare, natura cu păsările, marea, luna, arborii s.a., iar spre sfîrsit înclinarea spre meditatia spirituală si vizual, îl diferentiază de acestia, în bună măsură. A fost prieten cu multi scriitori din grupul Contemporáneos (1928-1931), ca: Gorostiza, Novo, Villaurrutia s.a.
José Emilio Pacheco, traditional si modern în acelasi timp, prolific si perfectionist, era în jurul vîrstei de 20 de ani, deja, situat de critică alături de mari poeti ai lumii latino-americane.
Această antologie poate oferi cititorului prilejul să (re)deschidă poarta către o lume spectaculoasă, diversă, plină de culoare.La eternidad de lo efímero/ Euwig als het ogneblik, poesía mexicana, I, introducere, selectia si versiunea olandeză: Germain Droogenbroodt, Ed. Point International, Altea (Alicante) Spania, 2005

1 În plan este şi un volum cu mai tineri poeţi: Eduardo Langagne, Myriam Moscona, Jorge Esquinca ş.a.
2 Despre ea Octavio Paz a scris un text remarcabil.
3 Cf. Bernardo de Valbuena, Siglo de Oro, ed. Academiei Spaniole, Madrid, 1821, p. 133.
4 Poesía en movimiento. México, 1915-1966 (editori: Octavio Paz, Alí Chumacero, José E. Pacheco, Homero Aridjis), Siglo XXI, México.
5 „Confessional poetry” – „poezia eului/ poezia personală”, poezia „Eu”, apărută către sfîrşitul anilor 1950, începutul anilor ’60 (cu adepţi şi azi), prin nume ca: Robert Lowell, Sylvia Plath, Anne Sexton (discipole ale lui Lowell, autorul volumului Life Studies, cu impact în poezia americană), W.D. Snodgrass. Aborda teme „necăutate” în lirica americană pînă atunci: experienţe personale privind moartea, traume, depresii, sentimente, relaţii personale ş.a., adesea în manieră confesivă/ autobiografică.
6 De la eseul lui Pablo Neruda, Către o poezie impură, 1935: reacţia sa după ce, în 1932, mergînd în Spania, poezia i-a fost primită cu neîncredere (Juan Ramon Jiminez l-a numit „un mare poet rău”). A răspuns astfel „esteticismului demodat”.
7 Twentieth-Century Latin American Poetry. A Bilingual Anthology, editor Stephen Tapscott, Univ. of Texas Press, 1996.
8 Redactor, director la „Letras de México”, colaborator la „El Hijo Pródigo” (1943-1946), participă în 1949 la fondarea suplimentului „México en la Cultura”, al revistei „Novedades”, condus de Fernando Benítez; bursier la diverse instituţii (El Colegio de México y del Centro Mexicano de Escritores, Academia Mexicana de la Lengua, 1964 ş.a.); premii: Villaurrutia, 1984, Alfonso Reyes, 1986, Premiul Naţional pentru Lingvistică şi Literatură, 1987.
9 Alí Chumacero, Poesía reunida, presentación de Mónica Mansur, CNCA, México, Col. Lecturas Mexicanas, 1991.
10 Fervor, 1918, El Corazón Delirante, 1922, Canciones, 1922, Nuevas Canciones, 1923, La casa, 1923; Poeme, 1924; Biombo, 1925, Poeme (cele mai frumoase), 1926, Exil, 1930; Cripta, 1937, Sonete, 1949, Poeme alese, 1957, Graniţe, 1954, Fără armistiţiu, 1957; Trifoiul cu patru foi, 1958, ed. a 2-a, 1960; Poeme alese, ediţie engleză-spaniolă, 1965; Opera poetică, introducere de Rafael Solana, 1967.
11 Margarita de Niebla, 1927, La educación sentimental, 1929, Proserpina salvată,1931, Estrella de día, 1933, 1 Ianuarie, 1934, Umbre, 1937; Naşterea lui Venus şi alte scurte povestiri, 1941.
12 Carlos Monsiváis, în 1966.
13 Twentieth-Century Latin…
14 Eliot Weinstein.
15 Twentieth-Century Latin…
16 Numele s-ar traduce „Vulturul care cade/ planează”. A ocupat tronul din Tenochtitlán al Imperiului Aztec (1496 - 1525).
17 Creaţionism/ lb. spaniolă – creacionismo: curent/ mişcare literară (fără trăsături/ reguli care să o poată defini ca o şcoală), iniţiată de chilianul Vicente Huidobro; în 1917 – a teoretizat-o în introducerea la volumul său de versuri Horizon Carré, după o perioadă de contact în Europa cu avangarda franco-spaniolă, cu adepţii diverselor curente ca ultraismul, lansat la Café Colonial din Madrid, condus deRafael Cansinos-Assens, într-un grup în care era şi Jorge Luis Borges. Definea creacionismo ca o „teorie estetică generală”, mai puţin ca şcoală artistică. Curentul se baza, în viziunea adepţilor, pe ideea că poemul e un lucru nou cu adevărat, creat de poet pentru sine, nu pentru a mulţumi pe cititor sau pe oricine altcineva şi e greu de tradus, pentru că şi-ar pierde esenţa. Huidobro scria: „[Un poem creat] e unul în care fiecare parte constitutivă, şi întregul, arată un fapt nou, independent de lumea exterioară, ne-legat de orice realitate o oare pe a sa, odată ce ocupă loc în lume ca un fenomen unic, separat, diferit de alte fenomene. Acel poem e ceva ce nu poate exista altundeva decît în mintea poetului… frumos în sine, nu admite termen de comparaţie.”