The daytime sleeper/ Cel care doarme peste zi - Convorbiri Literare, august 2003

the artist’s fabric, the brooding canvas
into a melancholy world,
a map of sorrow, a space for cruelties
Gerard Smyth, Chiaroscuro

Gerard Smyth, asemuit cu un Joyce al poeziei irlandeze (poeme ca You and I/ Tu si eu, A Dublin Odyssey 1986, Everyday life sau, poate cel mai limpede, Daytime sleeper dau consistentã acestei paralele), s-a nãscut în 1951, la Dublin, Irlanda, a debutat, în anii ’60, pe cînd încã era elev de gimnaziu, în „New Irish Writing”, iar editorial, la 18 ani (la New Writers Press, Dublin), cu placheta de versuri Flamurile sînt tãcute. A publicat în aproape toate revistele de poezie sau/ si jurnalele literare din Irlanda, dar si de pe teritoriul Marii Britanii („Encounter”, „Aquarius”, „Poetry”, „Durham”, „The Literary Review”, „Orbis”, „Prospice”, „The Moodands Review”), în S.U.A. („The Niagara Magazin”, „Pyramid”, „The Denver Quarterly” etc.). Volumele sale (Douãzeci de poezii, New Writers Press, Dublin, 1971, Orchestra tãcerii, Gallery Press, Dublin, 1971, Lumea fãrã sfîrsit, New Writers Press, Dublin, 1977, Pierdere si cîstig, Raven Arts Press, Dublin, 1981, Pictînd în negru trandafirii roz, Dedalus Press, Dublin, 1986, Daytime sleeping (Cel care doarme peste zi), Dedalus Press, 2002 – volum editat în limba românã, în 2003 , la Editura Academiei Internationale Orient-Occident) s-au bucurat de aprecierea criticii de specialitate. Din 1970 lucreazã ca jurnalist la „The Irish Times” unde, la sfîrsitul anilor ’70, a sustinut cronica de poezie.
Am mai scris despre poeti irlandezi si, de fiecare datã, am subliniat apropierea dintre universul lor poetic si simtirea poeticã româneascã, despre felul în care au darul sã ne facã sã putem pãtrunde într-o tarã în care mama e mereu alãturi si a fi poate însemna întreaga lume, sau Irlanda, sau România, sau o ploaie de cartofi curãtati abia-abia sau ziua care trece prin noi si se asazã împrejurul nostru, ocrotitoare sau crudã. Doar cã poezia irlandezã, generic vorbind, este mai mult una de imagine, decît una de metaforã, asta neînsemnînd cã este sãracã în figuri de stil, ci mai curînd cã acestea par a fi mai aproape de a fi subsumate unor elemente de decor sobre, elegante, bine asezate în imaginile calde, care devin imediat apropiate, dezarmante printr-o aparentã simplitate/ limpezime a expresiei. Asa se întîmplã si cu Gerard Smyth, un poet mai curînd citadin, desi intruziunile cu decor campestru, rural (Hen Woman/ Crescãtoarea de gãini, Epiphany/ Boboteaza, Evensong s.a.m.d.) sînt de o finete remarcabilã, creionate într-un limbaj limpede, aproape pictural – rafinatã îmbinare între conciziune si detaliu. Adesea se degajã din vers o nostalgie aproape fluidã, o simfonie a cuvintelor mîngîiate de degetele-poeme, care pun alãturi mîhnirile, uitãrile, regretele pe care le cheamã, desi ar vrea sã le tinã cît mai departe. Sînt, uneori, lumi ireconciliabile, imposibil de unit decît, poate, pe tãrîmul iluzoriului, zugrãvite în cuvînt ca o procesiune de iubiri si tristeti – cum se întîmplã în Arrival/ Sosire, poem dedicat mamei.
Gerard Smyth (ca si John F. Deane, cu care are unele zone de convergentã în ceea ce priveste, de exemplu, profunzimea detaliului si finetea lirismului), ne lasã sã intrãm într-o lume dãinuitã din secvente/ tablouri de o fragilitate aparentã, de o muzicalitate limpede, clarã, dezvoltatã fãrã prea multe artificii stilistice; ca si la Deane, mai curînd putem vorbi de un limbaj de o elegantã frustã, dar în nici un caz rigid. Uneori imaginile, într-o desfãsurare (am fost tentat sã asemui volumul cu un singur si lung kakemono ) care aminteste de structura intimã, detaliatã a unei lumi a cãrei fire pare a fi declansatã de stãrile sufletului, par a fi raportate unele la altele, ca o înfruntare între amintire si prezent, între eu si obiecte/ fapte.
Detaliul – acele amãnunte mai mult sau mai putin citadine care, pînã la urmã, definesc, fie si prin sordid uneori, viata unui orãsean – sînt încãrcate, capãtã o stranie amploare (Acordeonul, Scrib, Puccini s.a.m.d.) si cuvintele, dãruite cu rãsuflarea sentimentelor si puterea de a drãmui obiectele si chiar timpul, zugrãvind faptele/ Si patimile luminii (Clarobscur), pictînd apropierea dintre culori/ cîntînd si pãrãsirea tãcerii a ceea ce s-a pierdut (Rothko).
Totul este strãluminat, guvernat de o anume seninãtate, limpede, si oarecum linã. Viata pare a fi luminatã de poeme în toate cutele ei, fãrã accente de patimã/ pãrtinire, durerea mergînd la pas cu zîmbetul. Poemele pot apãrea mai curînd ca un florilegiu de imagini-cuvinte încãrcate de sensuri, stratificate, elegante si pline de sensibilitate, aidoma florilor de soiuri diferite, rãspîndindu-si parfumul în buchet, ceea ce dã un sentiment straniu de unitate a ceea ce nu poate fi unit, de perpetuã legãturã dincolo de evanescentul care ne dominã clipele pasagere: în Epiphany (varianta în limba românã – Boboteazã) – disconsolate flower/ at the door of the tomb (floare neconsolatã/ la usa mormântului) – aidoma unei oglindiri a sufletului pereche rãmas cu trãirea fracturatã de plecarea celuilalt, încã, pe pãmînt. Este o lume a frumusetii si fragilitãtii, versul tinzînd spre acel gen de sublim, vãzut atît ca stare limitã a faptului simbolic (în care simbolul poate dobîndi o dimensiune sublimã în momentele cînd poetul, artistul reuseste sã gãseascã, sã creeze acea formã perfectã care sã cuprindã în totalitate semnificatia în materie ), cît si ca o categorie în conexiune cu frumosul (cu valabilitate universalã – doar cã frumosul are valente tinînd de forma limitatã, fiind static, linistitor, iar sublimul, legat mai curînd de înfinit, de nelimite, conducînd la o anume vocatie a suprasensibilului ).
Arta e ca o altã viatã care trãieste în cea pe care o trãim sau, poate, chiar o stranie închipuire care merge alãturi de real atît de aproape, nãimitã in colours that are the deeds/ and sufferings of light (Chiaroscuro) pentru Gerard Smyth. Poate cã cea mai limpede, mai transantã definire a destinului artistului asa cum îl simte, cum îl trãieste Gerard Smyth este în Chiaroscuro: Just visible like a man becoming dust/ … the artist’s fabric, the brooding canvas/ into a melancholy world/ a map of sorrow, a space for cruelties (asemenea omului ce devine tãrînã/ … /materia artistului, pînza cea nãscãtoare/ Într-o lume a întristãrii,/ pe-o hartã a durerii, într-un loc pentru chinuri).

Gerard Smyth, Daytime Sleeping, Dedalus Press, 2002; o selectie din acest volum a apãrut în limba românã cu titlul Cel care doarme peste zi, Editura Academiei Internationale Orient-Occident, Bucuresti, 2003, îngrijirea de editie si traducerea Dumitru M. Ion