Astâmpărarea setei prin suferinţă-ndelungată numită iubire - Convorbiri Literare, octombrie 2002

Poezia lui John F. Deane, un nostalgic romantic dintr-o lume aparte, care se strãduie, parcã (sau poate), sã-si ascundã palmele-poeme de vesnic îndrãgostit cu care mîngîie cuvintele, dãruite cu rãsuflarea sentimentelor, mîhnirilor si uitãrilor pe care ar vrea sã le alunge, asternîndu-le în fulguiala versului sãu, este ca o procesiune de iubiri si tristeti. Uneori mici aleluia de supravietuire („Dedicatie”), alteori poeme de dragoste, legatã de mereu-amintirile dintr-o tarã unde, între amurg si noapte e marea si vechile gînduri si întîmplãri s-ar asterne ca pasii, dar Dumnezeu/ ar culege fiecare urmã de pe nisip („Francisc d’Assisi”). Sau, continînd în silabe rãsãrit de soare si tril („Profetul”, 3), nãzuite din cuvîntul aspru si tãios ca un dinte („Vulpoaica”), ca o navã (pãrelnic) esuatã la tãrm („Reynolds”), precum tinutul Heatherfield, în care rîurile s-au ascuns sub pãmînt, poemele se asteaptã unul pe altul în inima cititorului ca o lume ciudat de apropiatã. Uneori am senzatia cã ar vorbi despre satul bunicii mele, cu casele uitate în copilãria noastrã, cu pietrele risipindu-se înapoi în vremuri sau, poate, dupã vreun om din basmele uitate între cãrãrile bãtãtorite dupã ploaie, care se va topi acolo, în tinã („Pãsind pe ape”), alteori cã merg alãturi de poet pe tãrmul Mãrii Negre sau Oceanului, whatever, cum ar spune, poate, Deane. E si iarna acolo, aceeasi si mereu alta, pititã dupã mãrãcinisurile rostirii, cu geamurile înghetate pe care, în zori/ nume de morti/ apar („Iarnã în Meath”). Mahalaua în care jucam mingea cu ai mei colegi, în vacante, în care ghioceii înalti si bãtosi ai felinarelor drumului („Cîmpia stearpã”) mã asteaptã, parcã si ea, printre cuvintele picurate de pana poetului. Este în poemele lui Deane o lume creionatã în tablouri de o fragilitate aparentã, de o muzicalitate limpede, clarã, dezvoltatã fãrã prea multe metafore; mai curînd putem vorbi de un limbaj cãutat frust, dar nu rigid. Uneori imaginile, într-o structurã de desfãsurare a unei lumi a cãrei existentã pare a fi declansatã de stãrile sufletului, par a fi raportate unele la altele, ca o înfruntare între amintire si prezent, între eu si obiecte/ fapte. Dealtfel, în „Georgia” poetul scrie: Acestea sunt nevointele limbii: sã colinzi/ printre nimicitorii cuvintelor de-a lungul pustiei…/ …/ Pe acolo pe unde trãiesti, într-o lume care, uneori, seamãnã cu o navã de piatrã esuatã la tãrm, cum e Heatherfield, („Reynolds”) sau un acolo unde, dincolo de gardul de piatrã, asteptînd sã fim înfrumusetati („Seara, la miezul noptii, la cântatul cocosilor, în zori”), statornicindu-ne în armonii.
„Tocatã si fugã” înseamnã un univers pe care cu greu îl poti smulge de sub mantia nostalgiei, a trecutului parcã abia refugiat din prezent, din care ochii de baladã („Omul-Spine”) ai vreunui eres pe care l-ai crezut nãimit de uitare, te asteaptã în vreun colt al vietii pentru ca, la nevoie, sã îti ia cu privirea vocalele molatice ale durerii („Vulpoaica”). Fiecare are (sau ar trebui sã aibã) pe cineva care sã-l învete despre Dumnezeu, fãrã a stãrui/… aproape de pulsatiile lumii, care sã te ajute sã pãsesti acolo unde Dumnezeu a devenit bunãtate, pe întreaga viatã („Drum noroios”). Nu stiu cine l-a învãtat pe Deane asta, cine l-a învãtat, apoi, cã, poate, Dumnezeu nu e tãrmul/ Unde, asemenea corãbiilor esuate/ Ne sfîrsim cãlãtoria („Pãsind pe ape”), dar existã în poemele lui o liniste a respiratiei pe care o gãsesti numai în iubire.
Si eu mi-l amintesc pe tata în diferite haine de timp. Hainele pe care le avea cînd eram copil, cînd am plecat în armatã, cînd am… Mi-l amintesc pe tata în primele versuri, în… Poate cã, în adevãr, suntem niste amurguri care vom lua, nu piatra, ci poezia drept pernã, prinsi în latul unei iluzii în care sfarmele mãrunt-cafenii ale întelepciunii ne vin de la tata, precum picãturile de ruginã („Tata”).
Tocatã si fugã, o selectie din poemele mai vechi, dinainte de 2000, ale lui John Deane, publicat de Carcanet Press Limited, Manchester, 2000, dupã ce a cumulat mai multe premii internationale, este încununarea Festivalului Noptile de poezie de la Curtea de Arges, unde a apãrut într-o editie îngrijitã de Dumitru M. Ion.

John F. Deane, Tocatã si Fugã, Editura Academiei Internationale Orient-Occident, Bucuresti, 2001, editia îngrijitã si tãlmãciri: Dumitru M. Ion, Colectiile Festivalului International Noptile de Poezie de la Curtea de Arges