Vorbe de veşnic îndrăgostit - Convorbiri Literare, mai 2006

„Fuzűlî, nu-mi cere cuvinte potrivite – elogii sau ponegriri,
Sînt îndrăgostit, de vesnic îndrăgostit e vorba-mi.”

„Niciodată n-as vrea ca bucuria vinului departe de mine să fie;
O! Sub pămînt cînd voi fi, pulbere de vin să fie cenusa mea!”
Fuzűlî



La Editura Kriterion apare colectia Bibliotheca Islamica, îngrijită de universitarul bucurestean George Grigore, deschisă de Coran, a doua versiune în limba română după cea a lui Silvestru Octavian Isopescul1. Au urmat: Călăuza dervisului (texte sufite), Ibn Tufayl, Hayy bin Yaqzīn, Ibn Rusd (Averroes), Cuvînt hotărîtor, Canon Sell, ’Umayyazii si ‘Abbasizii, Jalaluddin Rumi, Meditatii si parabole, Omar Khayyam, Nouruz Nīme, Ibn ‘Arabī, Geneza cercurilor. Filiatia spirituală, o Antologie de poezie persană si Luminita Munteanu, Dervisii sub zodia semilunei s.a.
A douăsprezecea aparitie din colectie înseamnă întîlnirea cu opera unuia din cei mai mari poeti lirici ai literaturii divanî2 ai Azerbaigeanului, ai lumii turce, poate cel mai renumit în această parte a lumii, Muhammed Fuzűlî, fiul lui Süleyman, mai cunoscut cu pseudonimul Fuzűlî/Gură slobodă.
Fuzûlî si contemporanul său, Baki3, sînt considerati de multi cei mai mari poetii de limbă turcă, chiar ai lumii persano-arabe, cel putin pentru epoca lor.
Desi de peste 500 de ani versurile lui, scrise în azeră, persană, arabă, sînt recitate pe un teritoriu întins de la Taskent la Bagdad, de la Baku la Istanbul sau Tabriz, Cairo, Belgrad s.a., cu toate că poetul scrie (introducere la Türkçe Divan/ Divanul în limba turcă) că s-a născut la Karbala4, în Irak (unele scrieri indică alte locuri: Bagdad5, Hille6), nu se cunoaste precis data nasterii. Este aproximată în jurul anului 1494. Fuzűlî apartine unui puternic trib oğuz, Bayat, asezat în zona Irakului pe timpul marilor Seldjiukizi. A dus o viată de privatiuni (trăia din o mică sumă primită pentru îngrijirea mormîntului Imamului ‘Alī 7 din Najaf), simtindu-se marginalizat (desi scrie: „diadema bucuriei îmi este îndestulătoare”). Se presupune că a murit de ciumă la 60 de ani, după scrierile lui Ahdî, un contemporan al lui. A fost înmormîntat alături de seicul Abdülmümin Dede, într-un templu al congregatiei sufite Bektîsî8, din Karbala.
Fuzûlî a scris si într-un dialect anatolian de răsărit, ramură a limbii oğuze, încă vorbită în Anatolia de Răsărit, fapt care a ajutat, în opinia profesorului Nezvat Yusuf Sarigöl9, la răspîndirea poemelor lui, cîntate la saz (instrument muzical de percutie specific oriental) de rapsozii vremii.
Opera lui Fuzűlî, cunoscută azi, cuprinde: Türkçe Divan/ Divanul în limba turcă (cu diverse forme poetice: gazeluri, kaside/ ode, müstezat10, terkib-i bend11, terci-i bend12, müseddes13, muhammes14, tahmis15, murabba16, kit’a17, rubaiate18), Farsça Divan/ Divanul în persană, Arapça Divan/ Divanul în arabă, Leylî vü Mecnun/ Leyla si Mecnun (povestea de dragoste dintre Leyla si Mecnun – cea mai amplă/ cunoscută creatie a lui: 3096 de distihuri), Beng ü Bîde/ Drog si vin (poem de tinerete, din 444 de distihuri, închinat Sahului Ismail; drogul: sultanul Bayazid al II-lea, vinul: sahul Ismail), Heft Cîm/ Sapte ulcele (cunoscut si cu numele Sîkî-nîme; mesnevî în persană; poem mistic din 327 de distihuri), Hadîs-i erba’in/ Patruzeci de traditii si pilde (traducerea scrierii lui Molla Cami cu acelasi titlu; 40 de pilde/ traditii ale lui Muhammad sînt redate în catrene/ kit’a), Hadîkatü’s-Süedî/ Grădina măretiilor (naratiune în proză a evenimentelor de la Karbala, dar relatează si aspecte din viata profetilor: Adam, Noe, Abraham, Iacob, Moise, Zaharia, dar si Muhammad; avînd ca punct de plecare Razvatu’s-sühedî/ Grădina eroilor, a iranianului Hüsein Vîiz, este considerată o operă religioasă importantă), Rind ü Zîhid/ Rind si Zahid (alegorie în proză, dialog între tată, Zahid: reprezintă ipocrizia, prefăcătoria si fiu, Rind: sinceritatea), Hüsn ü Ask/ Frumusete si dragoste (cunoscut si cu numele Sihhat ü Maraz/ Sănătate si boală; pamflet în proză despre călătoria sufletului în tara trupului), Türkçe Mektuplar/ Epistole în limba turcă (5 epistole către personalităti ale vremii, printre care Bayazid, fiul lui Soliman Magnificul).
Acest volum cuprinde gazeluri selectate din Divanul în limba turcă si Leyla si Mecnun19.
Specialistii (e si opinia prof. Nezvat Yusuf Sarigöl) apreciază că, în linii mari, din Divanul în limba turcă, gazelurile (specie originară în literatura arabă, preluată de persani, apoi de turci) sînt piesele cele mai frumoase.
La început gazelul era parte dintr-un poem întins (parte de gazel: bîbül gazel). O variantă despre originea acestuia spune că s-a desprins din qasida – partea numită tashbib a ajuns poem autonom, numit gazel. Odată cu Enverî (m. 1167), scrie prof. Nezvat Yusuf Sarigöl, gazelul devine specie lirică independentă (p. XVI). Se spune că primul poet arab care a scris o poezie de dragoste pentru iubita sa a fost Imru’l Quais (m. 530).
Gazelul este o formă poetică cu reguli care tin de numărul de distihuri/ persană sher (în general 5, 7 sau 9 – Fuzűlî preferă 7). Unele au roluri bine definite; primul, matla: locul nasterii gazelului, al doilea: hüsn-i matla: frumusetea acestei zămisliri, ultimul, makta/ persană:maqta: locul în care se termină; aici poate apărea numele/ pseudonimul/ persană: takhallus-ul poetului/ shayar (numele cu care este cunoscut autorul în lumea scrisului; ex: Ghalib: takhallus-ul lui Mîrza Asadullakhan/ Asadullah Beg Khan). În gazelul persan, dar si arab, turc, maqta/ makta este, de regulă, într-un ton mai personal. Poetul îsi exprimă aici gîndurile, convingerea religioasă/ filosofică sau roagă să fie crezut, să-i fie întelese sentimentele. Destul de des regula maqta nu a fost respectată. Unii sînt de părere că a fost mai curînd un atribut al perioadelor de început, poate pentru a da greutatea numelui unui poem, poate pentru alte motive.
În gazel, desi există continuitatea tematică, fiecare distih trebuie să exprime o idee de sine stătătoare, să redea maximul de sentimente/ emotii. Temele preferate sînt iubirea (cu bucuriile/ suferintele ei), femeia (unul din întelesurile gazelului în limba arabă: „a vorbi cu o femeie”), frumusetea morală/ fizică a iubitei, dorul, vinul/ băutura, plăcerile băuturii, primăvara, semnificatiile ei, destinul, lumea asta si cea de apoi, misticism s.a..
Sînt diverse moduri de a scrie gazel. De pildă, în zona India/ Pakistan, unii poeti urdu au scris pe o singură temă, dezvoltată pe tot cuprinsul poemului (ex.: Iqbal), dar erau exceptii. Gazelul traditional este cel mai des întîlnit, chiar în vremurile noastre. Cu toate astea si la clasicii genului întîlnim gazeluri în care e urmărită o temă, un număr de versuri fiind legat de continuitatea ideatico-tematică; acest grup tematic de versuri este numit qita. În general poetul aborda qita cînd nu îi ajungea un vers să exprime o idee.
În diferite perioade si pentru gazel se poate vorbi de o serie de expresii/ simboluri/ metafore consacrate/ cliseu. Poetii din perioada divanî, de pildă, descriind însusirile iubitei folosesc o serie de astfel de simboluri/ figuri de stil pentru păr, sprîncene, ochi, gură, buze s.a., îmbinate după anumite „reguli”: dacă iubita e asemuită cu un chiparos, atunci chipul va fi aidoma unei grădini de trandafiri, zîmbetul unei flori (zambila); chipul comparat cu o comoară, părul – sarpele care o păzeste s.a.
Toate acestea pot fi întîlnite si la Fuzûlî. Iată cum descrie iubita, ale cărei plete de mosc „umbrit-au luna”: „O, chip de înger! Pe oricine mereu uimesti;/ Domnul stie, în neîntruparea-ti, un înger esti.” Sprîncenele arcuite sînt „tinta săgetilor genelor”, ochii de narcisă, trupul ei de chiparos în umbra-i l-a cuprins si „Rubin precum buzele-ti, perlă precum vorba-ti nu stiu;/ Giuvaere-s multe, dar buze rubinii ce perle risipesc, nu stiu”. Si toate suferintele pe care pe care le provoacă iubirea (caracteristică poeziei lui e tristetea fie din pricina iubitei, fie a despărtirii de ea), după Fuzűlî, nu sînt în zadar: „Slavă Domnului, vrerea-mi împlini soarta; fără de nădejde/ Să-mi pară rău de iubire si iubit nicicînd nu m-a lăsat.” Sau „Iubito, de suferintă să legi iubirea-mi,/ Nicicînd nu despărti suferinta de iubirea-mi.”
Fuzûlî, desi consideră dragostea/ fericirea scopul vietii omului, vorbeste si despre diverse aspecte ale vietii din vremea sa, despre religie/ lege si oamenii chemati să o apere (cadiu, predicator, vizir, sah s.a.), criticînd, acolo unde simte nevoia, despre amărăciunea provocată de nedreptătile vietii. Dar nu are tonul unui mizantrop, nemultumit de tot si de toate, ci al celui care întelege că acesta îi e destinul, si asta nu înseamnă să se înjosească în fata nimănui. Cîntă plăcerile oferite de vin, dar crede că nu acesta este scopul vietii, ci trebuie să existe un ideal. Este o poezie de o frumusete aparte, dar si un tablou al lumii în care a trăit poetul.
Întîlnirea cu opera lui Fuzűlî va constitui pentru cititorul român o lectură plăcută, agreabilă si un prilej de a re-descoperi lumea prin gazel, prin frumusete, prin iubire.

Fuzűlî, Gezeller/ Gazeluri, editie bilingvă turcă – română, selectie si prefată: Nezvat Yusuf Sarigöl, traducere, note: Nermin si Selma Yusuf, cuvînt înainte: dr. Eldar Hasanov, Ambasador al Republicii Azerbaigean în România, Editura Kriterion, Bucuresti, 2005

1 Au apărut la Istanbul, editura Çağri Yayinlari, două ediţii ale Coranului, una în română, alta arabă-română, semnate de G. Grigore; în 2005 a fost re-editată versiunea română, la editura Herald.

2 Divanî – culegere/ antologie poetică, structurată din punct de vedere tematic/ cronologic; în imperiul otoman sub numele generic de poezie de divan se încadra poezia de curte, în perioada tîrzie caracterizată, dincolo de segmentele de reală frumuseţe, şi prin schematism, preţiozitate, manierism. Opera poeţilor divanî comportă diferenţe în timp/ spaţiu. În Turcia, în prejma evenimentelor în centrul cărora stă Atatürk, au fost şi schimbări, în sensul modernizării, în ideologie, dar şi în artă, marcate de curente ca Tanzimat/ Înnoire (a întrunit poeţi din mai multe generaţii), care cereau şi revitalizarea poeziei turce, schimbarea vocabularului, înlocuirea vechilor forme provenite din lumea persano-arabă cu altele locale etc..

3 Istanbul, 1526-1600, supranumit „sultanul poeţilor”; a creat o ruptură în stilul divanî, în epocă.

4 Loc indicat şi de Riyîzî, în Riyîzü ’ş-şu’arî, 1609.

5 Din scrierile lui: Latîfî (Tezkiretü ’ş-şu’arî, 1546), Adhî (Gülşen-i Şuarî, 1563), Aşik Çelebi (Meşî’irü’şu’arî, 1566).

6 După Kinalizîde Hasan Çelebi, Tezkiretü ’ş-şu’arî, 1586.

7 ‘Alī (‘Alī bin ‘Abī-Ţalib), al patrulea şi ultimul calif raşidun (656-661 e.n.), văr/ ginere al Profetului, căsătorit cu fiica acestuia, Fītima. Acuzat de regicid, neştiind să se apere, comunitatea/ umma s-a împărţit în: şi’iţi, partizanii lui ‘Alī, sunniţi(sunna: tradiţia stabilită de înţelepţi, după cuvintele/ faptele Profetului, în secolele VIII-X).

8 Ordin mistic, Bektîşîlik, controversat în unele perioade ale istoriei otomane; congregaţie cristalizată, probabil, către sfîrşitul sec. al XIV-lea; schimbări importante la începutul sec. al XVI-lea. Numele: de la Hîci Bektîş, m. la sf. secolului XIII sau începutul sec. al XIV-lea.

9 Personalitatea şi opera lui Fuzûlî, p. XIV.

10 Specie de gazel; în scopul clarificării sensului versurilor, versul lung e completat cu unul scurt.

11 Poem lung, din mai multe strofe, alcătuite din distihuri (persană: bayt), rimă asemănătoare cu a gazelului.

12 Formal seamănă cu terkib-i bend; uzual are 10-12 distihuri, legate tematic.

13 Strofe de 6 versuri, rimă specifică.

14 Strofe din 5 versuri, cu rimă specifică.

15 Strofe de 5 versuri; rimă specifică.

16 Strofe din 4 versuri, rimă specifică.

17 Specie de catren; rimă specifică.

18 Rubayat/ pl.: rubaiuri: specie de catren, cu rimă specifică.

19 Fuzűlî ve Türkçe Divani’ndan Seçmeler, prof. dr. Hazibe Mazioğlu, Kültur ve Turzim Bakanliği Yainlari: 675, Ankara; şi Fuzûlî Leylî ve Mecnun Hayirlayan: Muhammet Nur Doğan YKY, Istanbul, 2000.