Despre Cartea cărţilor belgiene şi cum văd viata şi lumea filosofii amatori - Convorbiri Literare, iulie 2007

Jacques De Decker (n. 1945) a apărut în limba română cu mai multe volume: Roata cea mare, roman, 1988, Magnolia sau vo-devilul sau v-o spun eu!, teatru, 2000, si, la editura Fides din Iasi, în traducerea Petrutei Spânu: Cartea cărtilor belgiene. Literatura belgiană de azi, eseuri critice, 2001, Joc de interior si alte piese, teatru, 2003, Nu ai văzut nimic la Waterloo, proză scurtă, 2005, Filosofii amatori, proză scurtă, 2005, Povestiri cu tablouri (în colaborare cu Paul Edmond), proză scurtă, 2006.
Cartea cărtilor belgiene. Literatura belgiană de azi poate fi apreciată si ca o privire personală, lucidă, asupra operei unor scriitori belgieni, majoritatea afirmati în anii ’70, reflectată în o serie de eseuri, cele mai multe apărute în „Le Soir”, din Bruxelles, în esentă, scrie autorul, după principiul restituirii „primului impact pe care un roman, o culegere de nuvele sau de poeme l-au avut încă de la aparitie”.
Reamintesc că (si) în ultima perioadă ani s-a teoretizat mult pe marginea conceptului de regionalism, receptat fie ca un anacronism, opozabil globalizării/ europenizării, fie ca o necesitate de ordin „estetic” ori bagatelizator, tinzînd spre provincialism, văzut uneori si ca o variantă grobiană, detestabilă în sine prin chiar natura ei. În discutiile pe care le au belgienii (si nu numai ei) despre poezia flamandă, de pildă, s-a spus, nejustificat, că ar suferi de influente care ar transforma-o într-o „colonie poetică olandeză”, chiar începînd cu poemul epic Van den Vos Reynaerde. Profesorul universitar si scriitorul belgian Robert Stallaerts scrie că aceste influente au fost cruciale pentru poetica flamandă, dar nu poti rezuma întreaga poezie a acestei zone, în care trăiesc cca. zece milioane de oameni, doar la asta. Voci poetice remarcabile ale Flandrei contrazic această idee. Jacques De Decker are în vedere un alt aspect – anume posibilul pas către limba franceză a multor scriitori flamanzi. A considerat că trebuie remarcat cum literatura belgiană, începând cu anii 70, confirmându-se acest trend în anii 80-90, a înregistrat un „salt uimitor”. Autorul are în vedere, în principal, „cauze” ca: dinamica scriitorilor afirmati în anii 70, în frunte cu Pierre Mertens, sau constientizarea belgitătii. Jacques De Decker relevă un aspect interesant si pentru noi, românii, din anumite puncte de vedere (legat si de discutii de tipul centru – periferie) – este convins că autorii din Flandra vor alege să scrie în franceză, scriitorii belgieni „apropiindu-se”, de altfel, de Franta, remarcând si că „trenul Thalys a apropiat atât de mult Parisul de Bruxelles, încât nu se mai stie prea bine care din aceste orase a devenit periferia celuilalt.” Pasul următor, în opinia sa, va fi atunci când „editurile literare belgiene vor avea si ele drept de cetate în ansamblul francofon si nu se vor mai izbi de excesele centralismului parizian”. Această afirmatie a lui Jacques De Decker vine să întărească, pentru cine mai avea nevoie, convingerea că pentru ca autorii tărilor din Est care doresc să aibă acces pe piata din Vest ar fi si alte probleme, dincolo de apartenenta la o „limbă minoră” sau care nu este „de circulatie internatională”. Aceasta este numai una din cele pe care le vor întâmpina, dincolo de criteriile de piată, stilul de marketing, aportul forurilor culturale statale, puterea de adaptare si, în fond, de apetenta de a se „racorda”, într-o manieră „potrivită” sau nu, la mentalitatea europeană si, în ce ne priveste, pe fundalul constientizării mai profunde a românitătii noastre.
Cartea cărtilor belgiene. Literatura belgiană de azi reuneste articole despre opera scriitorilor: Alain Berenboom (cu „o libertate de gândire, de denuntare, de decrispare feroce, tonică, strălucitoare”; sunt analizate romanele Pozitia misionarului roscat – în care a „dovedit că nu are nici un tabu”, Masa de orez – în care si-a rafinat maniera, si-a asumat riscuri majore fată de curiozitatea si subtilitatea cititorului”, Picnicul olandezelor – în care practică „cu o răbdare magistrală tehnica amânării… pentru a ne deruta mai bine”), Charles Bertin (autor a 4 romane, în 30 de ani; „romancier rar dar dens, în acelasi timp extrem de stăpânit si ciudat de limpede, inocenta emotiilor mergând mână în mână cu experienta mijloacelor care le traduc”; sunt analizate Grădinile în desert si Călătoria de iarnă, „construită după un contrapunct strict. Două siruri de capitole alternează. Pe un versant, povestirea lentei convertiri a unui văduv la scris, după marea ruptură din existenta sa. Pe celălalt, lunile de fericire care, cu douăzeci de ani în urmă, s-au zdrobit de un castan.”), Jean Claude Bologne, Jacques Cels, William Cliff, Gaston Compère, Jacques Crickillon, François Emmanuel, Vincent Engle, Jacqueline Harpman, Philippe Jones, Michel Lambert, Claire Lejeune, Jean-Louis Lippert, Pierre Mertens, Amélie Nothomb, Jean-Luc Outers, Patrick Roegiers, Dominique Rolin, Bernard Tirtiaux, Jean-Philippe Toussaint, Guy Vaes, Jean-Pierre Verheggen si Liliane Wouters (în Scrisoare către Liliane Wouters – când scriitoarea a primit premiul Montaigne). Lectura prezintă interes si prin prisma modului de abordare a textului eseistic/ critic. De altfel, Jacques De Decker consideră că cercetările lui, ulterioare acestei cărti, s-ar putea îndrepta si în „sensul criticii de întâmpinare venite din Germania” care, adaugă, „atrage tot mai multi adepti”.
Si în teatrul si proza lui, Jacques De Decker se relevă cu frământările cetăteanului Belgiei, dar si Europei zilelor noastre, fată cu provocările la care îl supune timpul nostru – crearea/ lărgirea UE, „melanjul” Est-Vest. Demersul politic, crearea Europei Unite a dus si la un alt fel de viziune a problemelor din Est, în mentalitatea vesticilor. Chiar la nuantarea imaginii pe care Vestul o avea despre Est, din multe puncte de vedere. O repede-privire asupra acestor aspecte are Jacques De Decker în fragmentul Disidentele conversatiei, din volumul Filosofii amatori. O „discutie” dintre cei doi prieteni, „filosofi amatori”, René si Henri, care are ca „punct de pornire” cărtile lui Soljenitîn, în viziunea unuia din cei doi „asimilate… rebuturilor istoriei literaturii, rebuturilor istoriei, de fapt”. Iar Soljenitin, care are „o întreagă operă, dar care până acum nu a făcut decât să dea bine la imagine”, este, în viziunea aceluiasi „filosof amator”, „o sigurantă fuzibilă” de care „te servesti atât cât ai nevoie”, pentru că „era nevoie de o sigurantă fuzibilă pentru a discredita o întreagă orânduire, dar care să nu fie mai înspăimântătoare decât orânduirea însăsi”. Ce se întâmplă acum în Est? „Astăzi sunt mai putin atras ca altădată, îmi închipui prea bine ce se petrece acolo, după cele ce mi se povestesc. Goana după profit, mai odioasă chiar decât aici: umilirea, coruptia, alienarea materialistă. Dezgustător.” La întrebarea lui Henri, ce ar fi de reprosat dizidentilor, răspunsul este: „Că au fost agentii, cel mai adesea involuntari, ai acestor lucruri. Că au fost chezasii hrăpăretilor, ai celor care nu asteptau decât deschiderea unei brese pentru a năvăli cu carnetele lor de cecuri, cu fictiunea lor industrială, cu cinismul, cu conceptia lor instrumentală despre om, considerat doar un consumator. O tintă, asa cum îl consideră cei din publicitate, a comertului lor cu diverse mărfuri de tot felul”. Si nu cred că este vorba de (doar de) politică/ ideologie aici, ci pur si simplu sînt problemele pe care le are de surmontat un personaj din Belgia, asa cum le vede Jacques De Decker. Si, cum ar spune René, „nu există nici un intelectual demn de acest nume care să nu refuze orice referire ideologică, indiferent care ar fi ea. Unui intelectual nu-i trebuie o tabără, pentru că aceasta îi limitează orizontul gândirii”. La modul în care era văzut, si este acum, Estul de către Occident, autorul revine si în alte proze, de pildă Un copil al veacului (în volumul Nu ai văzut nimic la Waterloo): „În comparatie cu ce se petrece acum acolo, era Paradisul. Observi că nimeni nu îndrăzneste să spună asta cu adevărat?”. Ca si episodul (întâlnit si în Disidentele conversatiei, si în, de exemplu, Un copil al veacului) în care, la căderea Zidului Berlinului, cei din Est „au năvălit”să cumpere gumă de mestecat, hamburgheri, chiloti si prezervative.
Să remarcăm si lumea frumoasă (cu istorie interesantă, locuri deosebite, obiceiuri, rafinament s.a.) a oamenilor înclinati spre artă (si a colectionarilor), dar si parcă mult prea singuri, de pildă din Suzzane si mărul (în volumul de proze scurte Povestiri cu tablouri, scrisîn colaborare cu Paul Edmond). Dragostea este si ea prezentă, dar parcă mai mult latentă, misterioasă, ca o atractie. Oamenii sunt, uneori, parcă trăiti de viată, desi se bucură ea – si „zorile sunt o promisiune”. Si în prozele scurte din volumul Nu ai văzut nimic la Waterloo autorul surprinde, printre altele, apăsarea singurătătii, înstrăinarea, un fel de a trăi parcă paralel cu realul. De pildă în Dioptriile, Hugo, care „nu călătorea niciodată. Se deplasa”, a iesit dintr-o întâmplare din rutina zilnică care îi devora zilele pentru că… si-a uitat ochelarii (pe care îi folosea numai pentru citit) acasă si, privind, ca niciodată, pe fereastra vagonului, „ce a văzut l-a derutat pur si simplu… Nimic din ce vedea nu mai corespundea imaginilor fixate în amintirile sale. Descoperea lumea. Viata sa redevenea o călătorie”.
Prin aceste cărti (apărute la editura Fides, care a publicat si alti scriitori belgieni: Maurice Carême, Castelul de pe mare. Povestiri inedite. Povestiri insolite, Jaqcueline Harpman, Lucarna s.a., tot în traducerea Petrutei Spânu), Jacques De Decker deschide cititorului român usa către o cameră mai putin „arătată”, unde se află o oglindă prin care se vede într-un anume fel Europa, atât a „esticilor”, cât si a „vesticilor”. O cameră aflată într-o casă mai mare (cu atâtea alte încăperi, cu oglinzile lor), numită Europa.

Jacques De Decker, Cartea cărtilor belgiene. Literatura belgiană de azi, eseuri critice, 2001, Nu ai văzut nimic la Waterloo, proză scurtă, 2005, Filosofii amatori, proză scurtă, 2005, Povestiri cu tablouri (în colaborare cu Paul Edmond), proză scurtă, 2006 – traducerea: Petruta Spânu, Editura Fides, Iasi

Jacques De Decker este critic literar, romancier, dramaturg, eseist, ziarist, traducător, profesor universitar, membru (si secretar permanent) al Academiei Regale de Limbă si Literatură Franceză din Belgia

R. Stallaerts, „Pe scurt despre poezia flamandă”, în Poezia, primăvară 2004.

Thalys – retea de trenuri de mare viteză cu trasee prin: Franta, Belgia, Tările de Jos si Germania. Traseul principal: Paris – Bruxelles (de la Paris, Gara de Nord, la Bruxelles, Gare du Midi/ Zuidstation, drumul de cca. 300 km este străbătut în o oră si 25 de minute).