Itinerariul dorinţei - Convorbiri Literare, mai 2007

„Noaptea trecută m-am consultat cu trupul meu,
Fantasma ta, fiece coltisor al fiintei mele:
……………………………………..
Neajutată de lună te posed
Urmărind pulsatiile sîngelui.
Binecuvîntat itinerar al dorintei
Cînd îmi potolesc setea în nectarul tău.”

Renée Ferrer, Itinerarul dorintei



Europenii au ajuns pe locurile unde se află azi Republica Paraguay (lb. spaniolă: República del Paraguay, lb. guaraní : Tetä Paraguáype), în America de Sud, pe malul rîului Paraguay, vecină cu Argentina, Brazilia si Bolivia – cu care a avut diverse dispute teritoriale (istoria zonei cunoaste destule „nuante”, functie de tara din care privesti), în secolul al XVI-lea. În 1511, navigatorul spaniol Juan de Soli a intrat pe Rio de la Plata, apoi Sebastian Cabot, în 1526. În 1537, Gonzalo de Mendoza a urcat pe Paraguay pînă aproape de frontiera de azi cu Brazilia. Exploratorul spaniol Juan de Salazar si Gonzalo Mendoza au fondat, la 15 august 1537, orasul Nuestra Seńora de la Asunción. Asunción, unul din cele mai vechi orase din America de Sud, supranumit „Mama Oraselor”, a devenit centrul provinciei coloniale spaniole care cuprindea parte din teritoriul Braziliei, Argentinei de azi si Paraguay. Tara (al cărei nume vine din limba guaraní: pará – „ocean”, gua – „spre”, si y – „apă”) si-a declarat independenta la 14 mai 1811.
Din punct de vedere administrativ, tara este împărtită în 17 districte, fiecare cu propria capitală, si „Districtul capitalei” Asunción/ Distrito capital . Din punct de vedere etnic este una din cele mai omogene din America de Sud: cca. 95% sînt metisi (din colonistii spanioli si indigenii guaraní ), restul sînt mici grupuri etnice de italieni, argentinieni, germani, brazilieni, arabi, chinezi, japonezi s.a. În timp, cultura guaraní a dispărut aproape cu totul, dar limba este vorbită de cca. 94% din populatia tării (statisticile relevă ca aproape 75 % din locuitorii tării vorbesc spaniola). Atît guaraní cît si spaniola sînt limbi oficiale. Cei mai multi locuitori sînt romano-catolici, mai sînt si protestanti, mennoniti .
Dintre scriitorii din Paraguay amintim pe: José Ricardo Mazó (1927 –1987), poet, a studiat si în SUA, la Austin, Texas, perceput ca făcînd parte din generatia ’50 (Promoción del 50) – poetii acesteia (poate majoritatea membri de la Academia Universitaria si Facultatea de Filosofie din Asunción) au scris, ca si cei din Generatia ‘60, poezie angajată social în timpul dictaturii lui Alfredo Stroessner Matiauda (presedinte al tării între 1954-1989); Roque Vallejos (1943-2006), psihiatru, poet si eseist, presedinte al Academia de la Lengua Paraguaya, component al generatiei ’60; poate cel mai celebru scriitor paraguayan, Augusto Roa Bastos (1917-2005), tradus si în limba română.
Recent, a apărut la editura Alta Voz din Asunción volumul de versuri Itinerario del deseo/ Itinerary of desire, semnat de Renée Ferrer, care a vizitat si tara noastră.
Poet, prozator, eseist, doctor în istorie, membru fondator al Societătii Scriitorilor din Paraguay, Secretar General al Board-ului Guvernatorilor celor 20 de membri ai Academiei de Limbă Spaniolă din Paraguay, una din cele mai prolifice autoare ale generatiei sale, Renée Ferrer de Arréllaga s-a născut la Asunción, în 1944. Din volumele de poezie: Hay surcos que no se llenan, 1965, Voces sin réplica, 1967, Cascarita de nuez, 1978, Desde el cańadón de la memoria, 1982, Galope, 1983, Campo y cielo, 1985, Peregrino de la eternidad, 1985, Sobreviviente, 1985, Nocturnos, 1987, Viaje a destiempo, 1989, De lugares, momentos e implicancias varias, 1990, El acantilado y el mar, 1992, El resplandor y las sombras, 1996, Renee Ferrer: poesia completa hasta el ano 2000, Arandura Editorial Asunción, Paraguay, 2000, Itinerario del deseo / Itinerary of desire, 2002 s.a.
Itinerariul dorintei reuneste 75 de poeme de dragoste în care autoarea porneste de la intentia de a reîntregi gama de semnificatii, azi sărăcită în opinia ei, a termenului „erotic”. Este un volum impregnat de erotism, senzual dar vocabularul, metaforele, simbolistica nu conduc nici o clipă spre tern, pornografic, imund. Poemele se înlăntuie ca un jurnal în care sînt dezvăluite ele mai intime, mai secrete visuri, nevoi, dorinte ale femeii, însă si întrebările, si parte din răspunsuri reclamate de acestea. Întelesurile „dorintei” sînt învăluite/ dezvăluite de (în) răsărituri calme sau agitate, în linistea mării sau în obrazul senin al lunii priveghind agitatele valuri ale oceanului, de parcă ar construi o punte tainică între insondabilul feminin si imprevizibila natură. În versuri amintind uneori de sonoritatea poemelor clasice, alteori îmbrăcate în haină usor ermetică, Renée Ferrer scrie despre dragoste, ură, emotii, abandonul în dragoste sau în resemnare, singurătate („singurătatea este o prezentă fără regres/ împletită în ecourile oprite de usile închise”), inocentă, împlinire, răutate, indiferentă, cinism, jucîndu-se si cu ambiguitatea/ ambivalenta cuvintelor. Femeia-personaj a acestui volum, cînd copil, cînd matură, pare pierdută pe drumul dintre copilărie si maturitate în căutarea căii pe care să o poată urma pentru a-si împlini dorintele. Este uneori dezamăgită de cum se dezvăluie siesi (si celorlalti) din punct de vedere sentimental, si totul pare tulbure: „Nuante de culori curg de pe lucruri/ în timp ce spatiul îsi pierde vocea/ nici măcar zeii nu îmi ascultă dorintele/ propria mea fiintă nu mă cunoaste/ disperarea se înghesuie…” (Usi). Iar cînd nu poate găsi un trup, fizic, care să îi satisfacă dorintele care se dezvoltă, se amplifică, o învăluie, dorintele pogoară în visuri erotice, în care iubirea are, totusi, nevoie acută de atributele fizice, intelectuale, ale „celuilalt”. Cu toate acestea, descoperă că femeia poate iubi si fără „El”, desi (însă) nu îsi poate satisface sexualitatea. Iar dorinta este ca „o floare care cîntă cu voce tare” si „lumea/ universul/ sînt prea mici că să o stăvilească”. Dar, în subsidiar, desi îsi dezvoltă în vers propria identitate în paralel cu dorinta, pendulează între a-si contempla propria pasiune si a-l (re)găsi pe „el”: „amintirea mea e naufragiată în ochii mei”.
Pe scurt, volumul prezintă, aidoma unui jurnal liric, gradual, dezvoltarea emotională si spirituală a femeii care îsi (re)afirmă, (re)descoperă identitatea si analizează/ „dizolvă” durerea abandonului, singurătatea (fată, uneori, cu amintirile). Este si un gen aparte de abandon pe care îl resimte femeia cînd trupul ei se pregăteste pentru (o altfel de) maturitate, sexualitatea fată cu singurătatea, cu „amintirea” celuilalt, nevoia de „el”, dar si împlinirea prin sine, fie si pe tărîmul visului. Răspunsurile pot fi mai multe – oricum, în subsidiar, se află „el”, sau – întoarcerea în sine, în sufletul ei, către eul ei non-sexual, pot oferi o cale, sau – pasiunea poate găsi si un răspuns în spiritual. Închei cu o posibilă concluzie în versuri, semnată de Renée Ferrer: „Atît de mult foc mă devoră/ atît de puternică este palpitatia prezentei tale,/ încît nu gîndesc/ cum trupul meu/ poate fi atît de răvăsit” (Vîrstă).

Renée Ferrer, Itinerario del deseo/ Itinerary of desire, versuri, editie bilingvă spaniolă-engleză, versiunea engleză: Betsy Partyka, Editura Alta Voz, Asunción, Paraguay.

Guaraní/gwara’ni/ (numele pe care îl dau oamenii locului: avañe'?), limbă indigenă din America de Sud, din subfamilia Tupí-Guaraní, familia Tupi (53 de limbi, în 11 grupe): cuvinte precum carioca sau jaguar sînt de origine Tupí-Guaraní. Limba este vorbită de comunităti indigene din nordul Argentinei (a doua limbă oficială din provinciile Corrientes si Misiones), estul Boliviei, SE Braziliei. Preotul iezuit Antonio Ruiz de Montoya, a scris cartea Tesoro de la lengua guaraní/ Comoara limbii guaraní.

Alto Paraguay (capitala: Fuerte Olimpo), Alto Paraná (Ciudad del Este), Amambay (Pedro Juan Caballero), Boquerón (Filadelfia), Caaguazú (Coronel Oviedo), Cazaapá (Cazaapá), Canindeyú (Salto del Guairá), Central (Areguá), Conceptión (Conceptión), Cordillera (Caacupé), Guairá (Villarica), Itapúa (Encarnación), Misiones (San Juan Bautista), Ńeembucú (Pilar), Paraguarí (Paraguarí), San Pedro (San Pedro) si Distrito Capital (Asunción).

Guaraní – înseamnă războinic. Guaraní îsi spun abá (bărbati). Au fost aproape exterminati în luptele cu vecinii. Mici de statură, sub 1,5 metri, animisti panteisti, la ei poligamia era permisă dar nu agreată. În mitologia Guaraní, Tupă (întîlnit si cu numele Tupã, Tupave, Tenondete), ad litt.: „zeu”, este supremul zeu al creatiei. Cu ajutorul zeitei lunii, Arasay, Zeul a coborît pe Pămînt, pe un deal din regiunea Aregúa, în Paraguay, si de aici a pornit să re-modeleze fata planetei, inclusiv oceanele, să creeze animale, păduri, plante etc. Ba chiar si stelele au fost asezate pe cer din acest loc. Guaraní spun că ei au fost prima rasă umană creată pe Pămînt după o ceremonie: statui de lut ale unui bărbat si unei femei Rupave si Sypave (Tatăl si Mama oamenilor), cu numeroase alte elemente luate din natură. Zeul le-a insuflat viată, spiritul binelui si răului, si a plecat.

Mennonitii (de la numele lui olandezului Menno Simons, 1496-1561): grup de crestini anabaptisti; propovăduiesc nonviolenta, pacifismul. În 2006 statistica arăta că sînt în întreaga lume cca. 1,5 milioane de mennoniti.