Cântăreţul nu se mai trezeşte - Convorbiri Literare, noiembrie 2006

„Scrisul e ca o segregatie a răsinilor; nu este un act, ci
Ursita lentei formări naturale. Muschi, umiditate, lut, glod,
Fenomenele din străfunduri, si nu din somn, nici din vise,
izvodite din întunecatul lut unde fermentează alcătuirea viselor.
A scrie nu înseamnă a face, ci a găsi refugiul; a fi”
(José Ángel Valente, Escribir, din volumul Mandorla)

José Ángel Valente (1929 – 2000), poate cel mai important poet postbelic spaniol1, a studiat dreptul la Santiago de Compostela, la Madrid a obtinut licenta în filologie romanică, în 1954, la Oxford a devenit Master of Arts. Între 1958-1980 a locuit la Geneva, lucrînd ca profesor, functionar ONU. A condus serviciul spaniol de traduceri pentru UNESCO, Paris (1982-1985), a predat la universităti din Europa si S.U.A..
În anii ’40 a publicat poezie în gallego2, sprijinind galleguismo3 prin creatii ca Sete cántigas de alén. Galicia/ Galiza a avut mereu un loc în opera sa. (Ambele variante, Galiza – descoperită în un text în galiciano-portugheză4, Galicia5: de cînd regiunea era stăpînită de regatele León si Castilia, sînt recunoscute oficial6 în galiciană7).

Din perspectivă cronologică a fost încadrat în asa-numita Generación del 50, una dificil de „unit”. Contrar predecesorilor lor, poetii acesteia, majoritatea născuti în nordul Peninsulei Iberice, greu ar putea avea altceva în comun în afara perioadei în care au publicat. Erau prea tineri să sufere urmările războiului civil, 1936-1939, nu îndeajuns cît să nu suporte consecintele dictaturii – asta le-a influentat începuturile literare. Nu uităm că poeti din generatiile anterioare au fost exilati, închisi, asasinati, poezia modernă spaniolă se manifesta cu greu sau în clandestinitate, în conditiile cenzurii. În perioada dictaturii poetii din Spania evitau limbajul nationalist, termeni ca „patriotism”, „eroism”, „natiune mîndră” s.a., afilierea la ideologii, reale sau manipulări. Preocupati de ideile democratice, luptele politice, au introdus în Spania asa-numita „poezie a experientei”, (Robert Langbaum, Poetry of Experience: The Dramatic Monologue in Modern Literary Tradition), un trend notabil (după altii principalul) în poezia spaniolă a anilor ’80. Dar poemele tinerilor spanioli nu erau „angajate”. Adoptau un limbaj realist, fără artificii, lipsit de emfază. Ironic, Valente scria un poem cu un omulet care, pe un servetel, „a desenat… harta măreată a micii sale patrii”8.

Multi critici îl cred un autor singular, dificil de încadrat în o anume tendintă, prin atitudine, felul de a scrie/ în care s-a angajat. În limba spaniolă a publicat volumele de poeme: A modo de esperanza, 1955 – Premiul Adonais, Poemas a Lázaro, 1960 – Premiul Criticii, La memoria y los signos, 1966, Siete representaciones, 1967, Breve son, 1968, Presentación y memorial para un monumento, 1970, El inocente, 1970, Treinta y siete fragmentos, 1972, El fin de la edad de plata, 1973, Interior con figuras, 1976, Material memoria, 1978, 1995, Tres lecciones de tinieblas, 1980 – Premiul Criticii, Estancias, 1981, Sete cántigas de alén, 1981, Tránsito, 1982, Mandorla, 1982, El fulgor, 1984, Nueve poemas, 1986, Al dios del lugar, 1989, No amanece el cantor, 1992 – Premiul National pentru Poezie9, 1994, Fragmentos de un libro fututo, 2000. A alcătuit o antologie poetică (Punto cero, inclusiv Treinta y siete fragmentos), 1972 – apărută în 1981.
A fost tradus în franceză, portugheză, italiană, engleză, germană, publicat în reviste din Franta, Canada, Germania, Belgia, Portugalia, Italia, Marea Britanie, S.U.A.. Parte din opera în spaniolă i-a fost tradusă în gallego, toate creatiile în gallego traduse în spaniolă, catalană. A scris versuri în franceză (A Madame Chi, en remerciement du réveil, 1982). A tradus din opera unor poeti ca: John Donne, John Keats, Gerard Manley Hopkins, Kavafis, Benjamin Péret, Celan, Montale, Edmond Jabés s.a.. A lucrat albume de artă cu pictorii Antonio Saura (Emblemas, 1978), Antoni Tŕpies (El péndulo inmóvil, 1982), Paul Rebeyrolle (Desaparición Figuras, 1982), Jürgen Partenheimer (Raíz de lo cantable, 1991), albume fotografice: Calas, 1980, cu fotografa Jeanne Chevalier.
Primul volum de proză, Número trece, 1971, a fost incriminat de cenzura franchistă pentru textul El uniforme del general. Au urmat El fin de la Edad de Plata, 1973, Nueve enunciaciones, 1982. A colaborat la reviste literare (Indice, Insula, Revista de Occidente, Poesía), jurnale (El País, suplimentul cultural Diario 16), cu eseu, critică, polemizînd s.a. Unele eseuri au apărut în volum: Las palabras de la tribu, 1971, Ensayo sobre Miguel de Molinos, 1974, La piedra y el centro, 1983; temele sînt variate, de la mistica Sfintei Teresa de Ávila la pictorul german Matthias Grünewald, literatura/ arta spaniolă s.a..
José Ángel Valente este un scriitor complex, cu limbaj/ tematică/ stil elaborate, poate cel mai „filosofic si universal poet al generatiei ’50”10. Temele poemelor, multe cu tentă filosofică, sînt moartea, sărăcia în Spania modernă, exilul, uimirea fată de actul creatiei, misterul lui s.a.. Natura (ca si la Francisco Brines, n. 1932, Claudio Rodriguez, 1934 – 1999 s.a.) e un element de catharsis pentru sufletul rănit. Poezia lui este impregnată de o diversitate de elemente mistice. Putem vorbi, în timp, de schimbări sub varii aspecte, evolutia către metapoezie sau „poezia tăcerii”, la hotarul cu mistica. Se poate spune si că a dorit desprinderea de stilul traditional, de poezia „eului” (uneori „dizolvînd” „eul” în tu, el, al nostru), pasul către indicibil. Călătoreste pe aleile limbii ajungînd la poezia vidului, nimicului, linistii – exercitiu profund, radical, eliberat de excesul de cuvinte/ terna subjugare de către spatiu-timp. În A modo de esperanza abordează problematica vietii/ mortii, pierderii, în vers simplu, golit de artificii, uneori ironic, reprezentarea obiectivă a realitătii, cu scene din cotidian. În La memoria y los signos sînt elemente din cotidian, din Spania zdruncinată de Războiul Civil, istorie, biografie s.a. Ulterior alege si alte subiecte, cu limbaj/ gamă stilistică relativ diferite, elaborate, uneori cu tentă mai mult aluzivă decît direct, tot fără a agrea artificiul. În Presentación y memorial para un monumento alege teme ca dogmatismul, prejudecătile, rigiditatea societătii moderne, înstrăinarea, alienarea individului, în El inocente un stil epigramatic, conceptist, în Material memoria teme ca viata, menirea artei etc.. Putem vorbi, apoi, si de o usoară aplecare către teoretizare, lexic cult, pe alocuri cu nuante criptice, uneori irizatii de sarcasm. Criptic, filosofic (si mistic), El Fulgor începe cu un poem întins, discutie-manifest, „dialog” între element/ materie si totalitate, construind o cale de căutare permanentă, drum al „compromisului” dintre suflet si trup, cu o reprezentare a strălucirii/ sclipirii (fulgor) – aparitia si disparitia corpului, intensă, aspiratie către o relatie ideală. „Rezultatul” e mereu pasibil de a fi îmbunătătit. Pe de altă parte, poetul nu pare să „discute” realitatea pe care o detesta. În cele 54 de poeme în proză din No amanece el cantor întîlnim un Valente abstract, eliptic, meditînd asupra conceptului de „contrarii” (bine-rău, lumină-întuneric, absentă-prezentă, a fi – a nu fi, vorbire – tăcere s.a.).
Cît despre misticismul celui considerat „unul din cei mai mari poeti ai secolului, mistic, mistic al imanentei, continuator al traditiei spaniole, ne conduce pe aleile indicibilului, ne apropie de vid, de nimic…”11, scrie o poezie apropiată de „filosofie si istorie…, gata să asculte căile deschise de muzică sau de pictură”, „scriitura lui e una din cele mai profunde ale literaturii spaniole contemporane”12, punctăm: a scris texte mistice/ de tendintă mistică fără a se subsuma unei mistici/ teologii anume. Mistica lui, poetică, nu doctrinară, teologică, tine mai curînd de imersiunea în traditional, armonia totalizatoare, unicitatea în multiplu. Călătoreste în vers de la personal/ partial, la multiplu/ integrator/ integral, unificator/ universal, de la o lume a efemerului, corporalului la una unificatoare, uneori de un erotism subtil, nelipsind imaginea divinului, poate abisală, ermetică sau invitatie la meditatie.
Important a fost climatul de confluentă/ sinteză culturală din Spania. La Ceuta, în timpul serviciului militar, s-a apropiat mai mult de cultura arabă, care îl impresionase de mic13. A scris articole pe tema asta (ex: El collar de la paloma), a citit autori ca M. Asín Palacios, A. Castro, E. García Gómez, a scris despre Khalil Gibran, M. Sabbágh s.a. Apoi, cînd lucra la ONU sau UNESCO, si-a manifestat interesul pentru kabalism (Abraham Abulafia14, Maimonide15, E. Jabès), mistica crestină (Teresa de Ávila, San Juan de La Cruz, M. de Molinos), din islam (Ibn‘Arabi16, Jalaluddin Rumi), Extremul Orient (hindusă, japoneză, mai ales chineză) s.a.. Aceste lecturi se reflectă si în unele poeme scrise sub imperiul stilului numit „cortedad del decir” (vers parcimonios, cuvinte putine) – greu acceptat în Spania.
Fulgurantă călătorie în poezia unui mare scriitor al secolului XX, Umbre luminoase reuneste poeme si prozo-poeme din: Material memoria, Mandorla, El Fulgor, Al Dios del Lugar, No amanece el cantor. José Ángel Valente a fost caracterizat în varii moduri dar, în final, amintim că E. Amran El-Maleh spunea că nu scrie ca un mistic, e pătruns de mistică, si J. Goytisolo că nu scrie poezie, ci e călătorit de poezie.

José Ángel Valente, Umbre luminoase (Lichtgevende schaduwen/ Sombras luminosas), ed. bilingvă: spaniolă-olandeză, cuvînt introductiv (Valente, Poesía de exilio interior) si versiunea olandeză: G. Droogenbroodt, Ed. Point International, Altea (Alicante) Spania, 2005

1 Nu există consens; sînt si alte nume citate, exemplu: Jaime Gil de Biedma.

2 Lb. galiciană – în galiciană: gallego. În gallego, în Evul Mediu considerată limbă a poeziei de dragoste, au creat trubadurul Martín Codax, regele Alfons al X-lea Înteleptul, al Castiliei.

3 „El galleguismo” – ideologie nationalistă; promovează Galicia autonomă, cu limbă/ institutii proprii; apărută la mijlocul secolului XIX; termenul: utilizat în acest sens după aparitia organizatiei gallega Las Irmandades da Fala/ Hermandades del Habla, activă: 1916-1931; milita pentru limba gallega. (J. Beramendi, P. Anguera, La Espańa de los Nacionalismos y las Autonomías, Síntesis, 2001, J. R. Barreiro Fernandez, El Levantamiento De 1846 Y El Nacimiento Del Galleguismo, Ed. Pico Sacro).
Lingvistic: galleguismo - „extranjerismo”, cuvînt provenit din altă limbă, alt idiom; aici: din gallego, adoptat în castellano (spaniolă).

4 Galaico-portuguęs, galego-portuguęs – în portugheză, galaico-portugués, galego-portugués – galiciană): limbă ibero-romanică vorbită în Evul Mediu în vestul Peninsulei Iberice; rol important în literatura regatelor iberice crestine (cele 420 de Cantigas de Santa Maria, Cancioneiro de Ajuda, Cancioneiro da Vaticana, Cancioneiro Colocci-Brancutti, opera poetilor: Bernal de Bonaval, Arias Nunes, Pero da Ponte, Pedr'Amigo de Sevilha s.a.). Termenul galiciano-portugheza: relativ nou, în trecut se folosea língua vulgar. Perioada de înflorire: Spania, pînă în secolele XII-XIV. Numită si „portugheza veche”.

5 De la Gallaecia sau Callaecia: provincie romană (după tribul gallaecilor/ gallaecian-ilor; locuiau în Valea Douro, cu centrul la Calle, apoi Portus Calle, azi Porto); teritoriu în NV Spaniei (Galicia de azi, León si Asturias) si nordul Portugaliei, zona Bracara Augusta, azi Braga). Azi, Galicia: republică autonomă, populatia: cca. 3 milioane; provincii: La Coruńa, Lugo, Ourense, Pontevedra.

6 Unii consideră Galiza varianta corectă.

7 Recunoscută oficial în Spania la sfîrsitul secolului XX.

8 G. Droogenbroodt, Poezia ca refugiu, în Poezia, toamnă 2006.

9 Alte premii: Fundatia Pablo Iglesias, 1984, Príncipe de Asturias de las Letras, 1988 s.a.

10 G. Droogenbroodt, Idem.

11 Gaspard Hons, Espace de Libertés, nr. 205, noiembrie 1992.

12 G. de Cortanze.

13 Ismail El-Outmani, La poesía de José Ángel Valente, o la mística sin el místico, Université Mohamed V, Rabat, art. scris pentru „Jornada Valenteana”, 25.02. 2005.

14 Cabalist spaniol (1240-1292).

15 Mose ben Mamona (1135-1204); medic, filosof, astronom, reprezentant marcant al esoterismului evreiesc.

16 Ibn ‘Arabi, fără articolul hotărît al:pentru a-l deosebi de omonimul său Abu-Bakr bin al-‘Arabi, cunoscut ca Ibn al-‘Arabi (n. Sevilla, 1076), supranumit as-Saykh al-Akbar, Marele Saykh, latina medievală – Doctor Maximus.