Visele apei sau îndrăgostit de viaţă - Convorbiri Literare, aprilie 2007

15000 semne
„Vivir es lo más íntimo del mundo/ A trăi este cel mai intim act din lume.”

Juan Gil-Albert, Los Átomos

Poetul, prozatorul, eseistul si criticul Juan Gil Simón, pseudonim: Juan Gil-Albert (1904-1994), s-a născut la Alcoy, Alicante, a studiat dreptul, filosofia si literele la Valencia. La început a scris proză: La fascinación de lo irreal, colectie de povestiri, si Vibración del estío.
În 1929 intră în politică alături de José Bueno, Juan Miguel Romá sau Juan Renau (1913-1990) , care în 1933 au fost printre fondatorii Unión de Escritores y Artistas Proletarios/ UEAP . La începutul războiului civil Acció d’Art (Agrupación Valencianista Republicana), creată în 1932, s-a unit cu UEAP rezultînd Alianza de Intelectuales para la defensa de la Cultura (AIDC), care a editat revista „Buque Rojo” – un singur număr, 3 septembrie 1936 (de el s-au ocupat Gil-Albert, A. Souto, M. Prieto, Rodriguez Luna, A. Sánchez Barbudo si Ramón Gaya), apoi revistele „Nueva Cultura” (1935-1938) si „Hora de Espańa” (22 de numere, în anii 1937-1938). În contextul rolului jucat de Valencia , în casa lui Gil-Albert aveau loc întîlniri ale republicanilor. După Congresul International al Scriitorilor Antifascisti , organizat în iulie 1937 de Alianza Internacional de Escritores Antifascistas, demonstratie de solidaritate a intelectualilor lumii pentru ce însemna Republica, a participat la redactarea celebrei Ponencia Colectiva . Ulterior, scriitorul a evocat întîlnirile cu Louis Aragon, Octavio Paz, Antonio Machado s.a.
Din 1939 pînă în 1947, în exil în Mexic si Argentina, nu a stat departe de scris. În Mexic a lucrat la revista „Taller”/ Atelier, condusă de Octavio Paz, a scris critică cinematografică în revista Romance, a publicat poeme, texte diverse în „Letras de México” si „El hijo Pródigo”. Ajuns la Buenos Aires (unde l-a cunoscut pe Borges), în 1942, a colaborat la publicatii ca „La Nación”, sau„Sur” (unde au semnat A. Bioi Casares, J.L. Borges, Waldo Frank, Ernesto Sabato, Albert Camus s.a.), creată de Victoria Ocampo după modelul Nouvelle Revue Française . S-a spus si că, desi în regimul franchist interzicerea homosexualitătii nu era explicită ca în Germania hitleristă, de facto situatia era mai mult decît tensionată, si pentru Juan Gil-Albert ar fi fost o problemă în plus .
După întoarcerea acasă, la Valencia, în 1947, a trăit parcă într-un exil interior aproape 30 de ani, scriindu-si cărtile (poeme, memorii, eseuri, proză), nestiind dacă le va publica, si tinîndu-se oarecum deoparte de tendintele/ curentele în vogă. În anii 70-80, după ce unii l-au considerat component al Generatiei 27 sau (pentru că si-a publicat prima carte de poeme în 1936) al Generatiei 36, altii ca pe un fel de „punte” între cele două generatii, a re-intrat în lumina reflectoarelor (editase între timp volume de poeme ca El existir medita su corriente, 1949, sau Concertar es amor, 1951), începînd să fie publicat din nou .
Cel despre care J. Fuster (1922-1992) spunea că este cel mai important poet valencian al secolului său s-a apropiat de poezie si datorită prieteniei/ întîlnirilor (mai ales între 1930-1934) cu Federico García Lorca, Luis Cernuda , Jiménez y Chacel , Manuel Altolaguirre , Max Aub (i-a facilitat contactul cu avangardistii), Juan Ramón Jiménez , Pablo Neruda, V. Aleixandre s.a.. În 1936 publică primele volume de versuri: Misteriosa presencia, (sonete cu influente din Góngora, Mallarmé), si Candente horror (marcate de realitate), mai aproape de stilul avangardist, cu nuante suprarealiste (desi unii critici privesc cu rezervă, nu doar în cazul lui Gil-Albert, suprarealismul spaniol, si-l consideră „copie/ translatie” a celui francez – preferînd să spună „de influentă suprarealistă”) care-l va defini ulterior, tinînd cont si de latura sa reflexiv-intimistă, rezultat al anilor exil, război civil (reflectat, în vreme, în volumul de versuri Son nombres ignorados, 1938). În cazul lui J. Gil-Albert, cînd se discută despre Candente horror, si nu numai, unii (J. Lechner) acceptă caracterul/ influentele suprarealist(e), altii îl resping sau, ca P. de la Peńa , îl nuantează.
După revenirea în tară si perioada de „exil interior”, deceniul 7 al secolului al XX-lea (în care îsi publică autobiografia, Crónica general, 1974, volumele de memorii Heraklés, 1975, Breviarium Vitae, 1979) a însemnat consacrarea sa definitivă (declansată, scrie Pedro de la Peńa, de aparitia antologiei Fuentes de la Constancia) în 1982 obtinînd Premio de las Letras del País Valenciano.
Sînt voci care îl preferă pe Gil-Albert prozatorul, dar nu neagă valoarea poemelor care îl definesc ca personalitate aparte, în care se întretaie pagini de mit cu strălucirea mediteraneană, temele profunde cu gînduri, reflectii, referinte culturale ample (spaniole dar si greco-latine), aspecte de cotidian, din experienta sa – notă aparte pentru paginile din exil sau care reflectă războiul civil. S-au scris multe pagini despre maniera în care au reflectat (si) artistii spanioli cotidianul, relatia dintre poezie/ operă artistică si context istoric, diferitele „grade de compromis” cu accentul pe cele două directii majore: creatorii care preferă să se „rupă” de real/ cotidian, si cei care, într-un fel sau altul, îl reflectă, inclusiv de pe pozitii ideologice. Un caz aparte l-a constituit pagina de istorie a literaturii spaniole scrisă pe „palimpsestul” aceleia a războiului civil – Juan Gil-Albert fiind încadrat în categoria celor a căror operă este marcată evident (se citează volumele Candente horror, 1936, 7 romances de guerra, 1937 sau Son nombres ignorados 1938). În istoria literaturii spaniole există un termen „consacrat” – „literatura comprometida” (datorat lui J. Lechner) .
Indiferent de stilul/ evolutia sa, maniera în care a înteles să reflecte realitatea/ experientele, cotidianul, lirica lui Gil-Albert cîntă viata – ca un „îndrăgostit de viată” (Sensación de siesta), frumusetea (după unii chiar cu accente epicureice), curgerea timpului, cu tot corolarul.
Cu mare grijă fată de limbaj, stilistică (considerat de unii esteticist), clasic/ clasicizant si modern, atent la traditie, formele traditionale (de pildă maniera în care scrie sonetele s.a.), dar căutîndu-si mereu propria cale, Juan Gil-Albert, un „dandy”, în viziunea lui Luis Antonio de Villena, a scris una din paginile frumoase ale poeziei lumii, care păstrează zăvorîtă în vers parfumul vremurilor, suferintelor, idealurilor si renuntărilor unui scriitor aparte, cum arată si selectia aceasta.

De dromen van het water/ Los sueńos del agua, gedichten van Juan Gil-Albert, Introducción (Juan Gil-Albert: El Don de la vida): Pedro J. de la Peńa, editie bilingvă: spaniolă-olandeză, versiunea olandeză: Germain Droogenbroodt, Jean Schalekamp, Ed. Point International, Altea (Alicante) Spania.


C. Bernat, El alcoyano Gil Simón, în Noticias, 19.05.1984: „model”: Valle-Inclán (Gil-Albert îl admira), nume real: Valle Peńa.

Despre viaţa lui Gil-Albert: Peńa, Pedro de la, Juan Gil-Albert, Valencia, Alfons El Magnŕnim, 2004; Camomarde, Joaquín, Juan Gil-Albert, imagen en un gesto, Barcelona, Anthropos, 1988; ***, Homenaje a J. Gil-Albert, Generalitat Valenciana, Consellería de Cultura, 1994; Literatura y compromiso político en los ańos 30: homenaje al poeta Juan Gil-Albert Valencia: Diputación Provincial, D.L. 1989, Simón, César, Juan Gil-Albert. De su vida y obra, Madrid, Consejo Superior de Investigaciones Científicas, 1984 ş.a.

Fraţii Juan şi Josep Renau: personaje notabile ale avangardei artistice spaniole. Exilat (Columbia, Mexic), Juan revine la Valencia.

Modelul: Asociación de Escritores y Artistas Revolucionarios (A.E.A.R.), fondată la Paris în 1922 de Vaillant-Couturier.

Alianţa avea 4 secţiuni: literatură, muzică, publicaţii şi arte plastice (ateliere: propagandă grafică, desen, artă populară şi agitaţie).

La Segunda República Espańola (A Doua Republică Spaniolă): perioada de dictatură 1923-1931 s-a încheiat cînd (după ce la 28 Ianuarie 1930 dictatorul spaniol Miguel Primo de Rivera a fost forţat să demisioneze şi la 14 aprilie 1931 regele Alfonso XIII a plecat în exil) s-a proclamat A Doua Republică. Au urmat: 29 oct. 1933, José Antonio Primo de Rivera crea partidul de extremă dreapta Falange Espańola; 15 ianuarie 1936 - Manuel Azańa – liderul unificării Frontului Popular, alianţă de stînga: socialiştii, FAI, CNT, PSOE, POUM; 16.02 - Frontul cîştigă alegerile în Spania; 28.02 – generalii Francisco Franco, Emilio Mola, Juan Yague şi José Sanjurjo pun la cale lovitura de stat; 8 mai: Manuel Azaña – ales preşedinte al Republicii; 12 iulie – falangiştii îl asasinează pe José Castillo, ofiţer din Gărzile Republicane de Asalt; 13 iulie – represalii: este asasinat José Calvo Sotelo, om politic de dreapta; izbucneşte războiul civil, 18 iulie: generalii declanşează revolta în Maroc şi la Sevilla; 18 iulie – discurs radiodifuzat: Dolores Ibarruri avertiza: „No Pasaran”; 26 iulie – Hitler decide să îl sprijine pe Franco. După războiul civil, cu implicarea voluntarilor din întreaga lume de partea forţelor de stînga, „franchiştii” fiind ajutaţi de fasciştii italieni şi de Hitler, Franco iese biruitor în 1939.

Schneider, L.M., II Congreso internacional de escritores antifascistas (1937), Barcelona, 1978, Manuel Aznar Soler, Schneider, L.M., II Congreso Internacional de escritores antifascistas, 1937, vol. II-III. Ponencias, documentos, testimonios, Barcelona, 1979.

Delegaţia spaniolă: Benavente, Á. del Vayo, R. Baeza, M. Nelken, María Teresa León, Bergamín, Alberti, N. Tomás şi León Felipe.

Ponencia: funcţia de raportor; redactorii documentului: Sánchez Barbudo, A. Gaos, A. Aparicio, A. Serrano Plaja, A. Souto, E. Prados, Eduardo Vicente, J. Gil-Albert, J. Herrera Petere, L. Varela, Miguel Hernández, Miguel Prieto, Ramón Gaya; a citit-o Serrano Plaja – publicată în Hora d’Espańa, Valencia, august 1937, nr 8.

J. King, Sur. A Study of the Argentine Literary Journal and its Role in the Development of a Culture, Cambridge Univ. Press, 1986.

Aldrich, R., Wotherspoon, G., Who's Who in Contemporary Gay and Lesbian History, from WWII to Present Day, London, 2001.

După căderea lui Franco, deşi Gil-Albert nu a ocolit discuţiile despre homosexualitate, acest aspect nu a fost în atenţia presei.

Joan Fuster i Ortells; scriitor valencian a cărui creaţie este considerată notabilă pentru afirmarea valorilor culturale din País Valenciano – Comunitatea Valenciană. Poate opera lui cea mai cunoscută este Nosaltres, els valencians/ Nosotros, los valencianos.

„…es el mejor poeta valenciano del siglo, y de más siglos, en castellano”

Poet spaniol, Sevilla, 1902 - Ciudad de México, 1963.

Scriitoare spaniolă (1898 – 1994).

Considerat de critică poate cel mai intimist şi spiritual poet al generaţiei 27, (1905 – 1959).

Max Aub Mohrenwitz, scriitor spaniol (Paris, 1903 – Ciudad de México, 1972). În Mexic a avut o activitate culturală remarcabilă.

Juan Ramón Jiménez (Moguer, Huelva, 1881 – Santurce, Puerto Rico, 1958), poet spaniol, Premiul Nobel în 1956.

Vicente Pío Marcelino Cirilo Aleixandre y Merlo (1898-1984). Poet spaniol din generaţia 27; Nobel în 1977. Critica îi „împarte” opera în „etape” ca: poezie pură (în nota estetică a lui J. R. Jiménez), etapa suprarealistă (1928-1932): poemul în proză, versul liber, uneori apropiat de „scriitura automată”, etapa poeziei antropocentrice – în timpul războiului civil, etapa dinspre sfîrşitul vieţii.

Bodini, Vittorio, Los surrealistas españoles, Barcelona, Tusquets, 1971.

Peña, Pedro J. de la, Juan Gil-Albert, Madrid, Júcar, 1982.

María Paz Moreno, El poeta como juglar de guerra: el compromiso en la obra poética de Juan Gil-Albert.

Vezi Manuel Aznar, Juan Gil-Albert y su época: Literatura y compromiso político 1927-1929, în Literatura y compromiso político en los años 30. Homenaje al poeta Juan Gil-Albert, Valencia, 1984, p. 28 - 46.

„el uso del término «compromiso» suele evocar generalmente una atitud crítica, inconformista, adoptada casi siempre por escritores pertenecientes a la izquierda política” – Lechner, Juan. El compromiso en la poesía española del siglo XX, Leiden, 1968.