Mai puţini trandafiri - Convorbiri Literare, februarie 2006

„ Calatorim în carele Psalmilor

Dormim în corturile profetilor, si ne nastem din nou în limba tiganilor

A noastra este doar o tara de cuvinte: vorbim, vorbim.

Lasati-ma sa vad sfîrsitul acestei zile”.



Mahmud Darwish, Calatorim ca toti oamenii , din volumul Mai putini trandafiri .



„Într-o zi voi deveni ce vreau.

Într-o zi voi deveni un gînd,

purtat pe pamînt spre apus

nici de sabie, nici de carte”



Mahmud Darwish, din Pictura murala 1.



Situatia dintre Israel si Palestina înca suscita controverse, conflicte, animozitati. Acolo, arabi si evrei împart locuri sfintite de rasuflarea lui Dumnezeu, loviti într-un fel sau altul, poarta în suflet durerea, spaima, frustrarea, speranta ca pacea nu este doar o himera pe acest pamînt unde poetii scriu în ebraica, araba, ladino dar si romîna, rusa s.a.. Traitorilor în alte locuri le este greu sa înteleaga unde mai este „dreptatea” cînd oamenii mor, în numele pacii, în atentate sinucigase, dupa acel 11 septembrie din New York, apoi Spania, Anglia s.a., cînd terorismul este considerat de unii o solutie. Poate ar trebui sa privim în secolul XXI ca si cum o lacrima din cer ar fi spalat din rele, sa acceptam ca nu toti palestinienii cred ca Israelul nu trebuie sa existe, ca nu toti evreii gîndesc azi în termenii seci (poate socotiti potriviti în politica începuturilor pentru statul Israel): „nu exista palestinieni”. Sa credem ca atît evreii, cît si palestinienii merita tara lor, islamul nu e o „religie a sîngelui”, ca arabii nu sînt „teroristi latenti” si o solutie acceptabila pentru ambele parti, care sa aduca pacea, e singura viabila. Mahmud Darwish spunea, dupa exilul la Paris: „M-am eliberat de iluzii, am devenit cinic. Mi-am pus întrebari despre viata mea, în care nu e nici o camera pentru ideologia nationalista”. Dupa ce a militat contra politicii statului Israel (considerata „antipalestiniana”), azi apreciaza conflictul palestiniano-israelian ca „o lupta între doua amintiri/ istorii”.

S-a nascut la 13 martie 1942 într-o familie sunita din satul Barwa/ Birwa, lînga Akko/ Acra, Galileea Superioara. Palestina a ramas pentru el un fel de metafora cu caracter universal/ universalizant pentru Edenul pierdut, dar si pentru re-nastere, suferinta (mai ales morala, spirituala), pentru locul de unde izvoraste exilul (al lui si al altora) s.a.. În 1948, cînd a fost recunoscut statul Israel, ce includea si acest teritoriu, familia lui si-a abandonat casa. În 1949 revine în Israel, în satul Dayru l-Assad, apoi se muta la Haifa. Din 1961 se alatura Partidului Comunist din Israel, Rakah (membri: evrei si arabi), editînd jurnalul gruparii, Al-Ittihad . Apoi cunoaste, de cîteva ori, experienta închisorii/ arestului la domiciliu (parte pentru ca si-a scris/ recitat în public poemele). Dupa un an la o universitate din Moscova, 1970, decide sa nu revina în Israel. A dus o viata de „calator”, traind în Liban, Cipru, Tunisia, Iordania si Franta. În 1972 s-a mutat la Beirut, lucrînd pentru Organizatia pentru Eliberarea Palestinei 2, ca sef al Centrului Palestinian pentru Cercetari, editor al magazinului lunar Shu'un Filistiniya/ Palestinian Affairs Magazine , lider al Asociatiei Generale a Scriitorilor si Jurnalistilor Palestinieni, editor sef al magazinul ei cultural, Al-Karmel . Dupa ce Israelul a atacat Libanul (1982) si cartierul general al PLO s-a mutat, poetul pleaca în Cipru. În 1982 primeste premiul Ibn Sina 3, în 1983 premiul Lenin pentru pace. În 1987 este ales în conducerea PLO; în 1993, în semn de protest la semnarea Acordului Oslo 4 (dorea o atitudine intransigenta la negocieri), demisioneaza. În 1996, dupa 26 de ani de exil, s-a mutat la Ramallah (aici avea Arafat cartierul general), devenit în 2002 cîmp de lupta. Oponent al politicii Israelului fata de palestinieni, desi are prieteni evrei (a scris despre ei, este publicat în ebraica), critica si lumea araba, „prea repede adormita sub regimurile opresive”, dar declara: „vreau sa fiu judecat ca poet, nu ca poet al rezistentei”. Si scria: „Voi continua sa îi vad mai umani pe ceilalti. Voi continua sa-i vad astfel si pe soldatii israelieni. Voi continua sa umanizez chiar si inamicul” 5. Dupa atacul de la 11 septembrie din S.U.A. scria într-un ziar palestinian: „Nimic nu justifica terorismul”, optînd pentru co-existenta israeliano-palestiniena 6.

Poet (a publicat primul volum de poezie la 19 ani) 7, jurnalist, interpret al exilului/ dezideratelor palestinienilor, tema favorita – soarta tarii sale 8, poezia sa graviteaza între doi poli: dragostea si politica. Darwish, care spune „îmi place sa fiu mai mult în umbra, nu în lumina”, a publicat peste 20 de volume de poeme/ proza, traduse în peste 30 de limbi. Doua din primele 9 ( Frunze de maslin/ Awraq al-Zaytun , 1964, Iubit pentru Palestina/ Ashiq min Filastin , 1966) i-au creat reputatia de „poet al rezistentei” pentru ca, la 22 de ani, sa fie arestat la domiciliu dupa ce un poem al sau, Carte de identitate , în care se adresa unui ipotetic politist israelian („Scrie acolo/ Sînt un arab/ Cartea de identitate numarul 50.000”), devenea cîntec de protest al palestinienilor.

„Multi oameni din lumea araba cred ca limba lor este în criza; nu e nici o exagerare sa spunem ca Mahmud este considerat un salvator al limbii arabe”, spunea poetul si criticul sirian Subhi Hadidi despre cel care aduna la Beirut peste 25 000 de oameni din toate categoriile sociale la un recital, pe stadion. Pe de alta parte, opera lui este interpretata, simtita adesea sub o haina simbolica, legata mai ales de lupta palestinienilor/ arabilor. Poetul spunea: „Cînd scriu un poem despre mama mea, palestinienii cred ca mama e un simbol pentru Palestina. Dar eu scriu si ca un poet, si uneori mama este mama mea. Ea nu e un simbol”. Adauga: „Tot ce scriu este asa. Nu decid sa reprezint nimic altceva decît pe mine, dar acest sine este plin/ umplut cu amintiri colective” 10. Cine este omul, poetul Darwish? „Cine sînt eu? O întrebare pe care o pot pune altii, dar nu are raspuns./ Sînt limba mea, sînt o oda, doua ode, zece. Aceasta este limba mea./ Sînt limba mea” ( A Rhyme for the Odes ). Mai scrie : „Poezia si frumusetea vor face totdeauna pace. Cînd citesti ceva frumos gasesti co-existenta; face sa cada zidurile”. „În anii 50 noi, arabii, credeam ca poezia ar putea fi o arma; un poem trebuie sa fie clar, direct. Poezia trebuie sa tina cont de social, dar de asemenea si de ceea ce înseamna poezie, de estetica”; „Credeam ca cel mai bun lucru în viata este sa fii poet. Acum stiu ca e o tortura. De fiecare data cînd termin o carte simt ca este prima si ultima”.

Este imposibil de discutat despre opera lui Mahmud Darwish fara a tine cont de contextul în care a fost scrisa – exilul, lupta pentru supravietuire, estetica/ tehnicile sale poetice, felul de a scrie influentat si de calatoriile prin lume, intruziunea politicului s.a., de ciudatul statut de „refugiat intern” – care au dus la crearea unor poeme precum Noaptea bufnitei, O stare de asediu, Calatorim ca toti oamenii , în care scria: „Calatorim ca oricare, dar nu avem la ce ne întoarce…/ A noastra este doar o tara de cuvinte: vorbim, vorbim” ( Calatorim ca toti oamenii ). În poemul Fara exil cine sînt eu?, din volumul Patul strainului , scria: „Ce sîntem noi fara exil, fara o lunga noapte înstelînd în apa?//…//Ce/ mai putem noi face/ fara exil? 11”

Pe plan international este considerat poate cel mai important poet de limba araba în activitate 12, din poezia caruia razbate profunda legatura cu pamîntul natal. În ochii multor conationali, si nu numai, a devenit o voce importanta, unii spun ca nu doar pe tarîmul liricii, în lupta pentru independenta. Poemele lui, puse pe muzica, sînt cîntate de ai sai. Unul din cele mai des întîlnite portrete în poezia sa e cel al eroului rezistentei, care lupta pentru libertatea/ independenta tarii. Dupa expulzarea PLO din Liban s-a putut remarca si modul în care în care urmareste în creatii si importanta politicii, interna si internationala, în ce priveste Palestina. De cele mai multe ori, desi cu trecerea anilor opera sa devine tot mai rafinata/ sofisticata, dupa unii mai ales în ce priveste tehnica folosita, scrie o poezie aparent simpla în terminologie/ vocabular, folosind cuvinte uzuale, din cotidian, cu care construieste metafore/ expresii menite sa nasca sentimente/ emotii puternice: „Aici, unde colinele se povîrnesc 'nainte de apus în prapastia timpului/ lînga gradinile ale caror umbre s-au tras deoparte/ facem ceea ce fac prizonierii/ facem ce fac cei fara slujbe/ însamîntam speranta” ( Stare de asediu ).

Poemele sale, începînd cu cele din anii '60-'70 (în care multi vad influente si din Pablo Neruda 13), sînt marcate de durerea generata de ocupatia pamînturilor natale, dar si de speranta ca libertatea nu va ramîne un deziderat. Poate ca, dupa pamîntul natal, libertatea tarii si a poporului sau, alienarea cu multiplele sale forme generate de razboi/ exil (si pentru cei care stau pe pamînt palestinian, si pentru exilati), una din temele cele mai importante tine de întrebarile despre propria identitate spirituala, în raport cu el dar si cu ceilalti, cu ceea ce reprezinta el, ca palestinian, pentru sine si pentru altii: „ca un balcon, pot privi pîna unde doresc./ Pot privi departe, peste copacii pazind noaptea de noapte/ si somnul celor care m-ar vrea mort./ Privesc peste vîntul care vîneaza vînt/ asa ca mi-as putea gasi o casa în vînt” ( Îmi vad duhul venind de la Afar ). Sau: „Nu am fost în stare sa îmi gasesc locul meu pe pamînt, am asteptat sa îl aflu în istorie, dar istoria nu se poate reduce la o compensatie pentru o geografie pierduta”. Este si un „avantaj”… pentru sine si Celalalt, tematori într-o calatorie umana mai complexa” 14. Si: „Esential pentru mine e ca am gasit o mai mare capacitate lirica, o trecere din relativ catre absolut, o oportunitate pentru mine sa înscriu nationalul în universal, pentru ca Palestina sa nu fie limitata doar la Palestina, ci sa stabilesc legitimitatea sa estetica într-o sfera a umanului mai larga”.

Am citit poemele lui Mahmud Darwish nu doar ca pe ale unui „angajat”/ „activist”, „protestatar”, „anti-cineva”, ale unei voci a palestinienilor – desi e evidenta si aceasta latura –, ci mai ales ca pe un poet care aduce lumea poeziei arabe (tonul profetic, maniera de a construi metafora, un vocabular poetic s.a.) alaturi de multe nuante/ elemente/ tehnici însusite în exilul sau îndelungat.

Dincolo de a-l privi mai curînd ca pe o voce care pune în versuri si politica din Orientul Mijlociu, cu bune si mai putin bune, am cautat sa vad poetul. Desi din opera lui nu lipsesc, fara îndoiala, elemente uneori apropiate/ cu tenta de slogan (ex: Those Who Pass Fleeting Words 15) , îndemnurile patriotice, poetul este un Adam a doua edenuri 16.



Mahmoed Darwish, Minder rosen en andere gedichten/ Mai putini trandafiri si alte poeme , editia bilingva araba-olandeza, selectia/ traducerea Germain Droogenbdroodt, Mieke Claus, Benaissa Bouhmala, studiu critic ( Niemand bertreut de vrijhied/ Nimanui nu-i pasa de/ nu striga dupa libertate ) de B. Bouhmala, Editura Point International, Altea (Alicante) Spania, 2005.

1 Din vol. Judariya/ Pictura murala, Riad El-Rayyes Books, Beirut , 2000.

2 Fondata: mai 1964, Ierusalim (partea iordaniana); 1964: Yasser Arafat devine liderul PLO. Unele actiuni armate de care au fost acuzati membri PLO (negate de PLO), îndreptate nu doar contra israelienilor, au fost considerate „teroriste”.

3 980-1037; ‘Abu-‘Ali al-Husayn bin ‘Ali bin Sini, filosof, medic, n ascut la Asvana/ Asfahanah, lînga Buh ira, mort la Hamadin, Iran.

4 Negocieri secrete s-au purtat la Oslo, urmare a eforturilor lui Terje Rrd Larsen, liderul organizatiei FAFO/ Fagforeningens Forskningsorganisasjon, care tine de Norwegian Labour Union.

5 Declara asta dupa ce, scriind A Soldier Who Dreams of White Lilies , imediat dupa „Razboiul de 6 zile”, era acuzat de unii arabi ca îi reda pe soldatii israelieni altfel decît si-ar fi dorit ei.

6 Altadata spunea: „Primul meu profesor de ebraica a fost evreu. Prima mea dragoste: o evreica. Primul judecator care m-a trimis la închisoare: o evreica. De la început nu am vazut pe evrei ca pe niste diavoli sau îngeri, ci ca fiinte umane… Cîteva din poemele mele sînt pentru iubite evreice… Acestea tin de zicala faceti dragoste, nu razboi ”.

7 Multumesc scriitorilor Germain Droogenbroodt, Robert Stallaerts pentru materiale/ ajutor în întelegerea unor termeni din limba olandeza.

8 Traducatorul sau, Ibrahim Muhawi, scria: „ poezia lui este o marturie”.

9 Primul volum: Asafir Bila Ajniha/ Pasari fara aripi, 1960.

10 Ashwani Saith, Mahmoud Darwish, Hope as Home in the Eye of the Storm , în „ISIM Rewiew”, nr 15, primavara 2005.

11 Din vol. Patul strainului , prima editie: la Riad El-Rayyes Books, Beirut, 1999.

12 Pentru profesorul american de origine palestiniana Edward Said, Columbia University, New York, e cel mai stralucitor poet arab.

13 De pilda Munir Akash, Carolyn Forché. În perioada de exil la Paris, între 1985-95, poetul si-a respins multe din poemele cu tenta politica scrise la Beirut, care aveau influente certe din Neruda, Louis Aragon.

14M. Darwish, La Palestine comme métaphore. Entretiens , Sindhad, Actes Sud, 25, Paris, 1997.

15 În 1988 acest poem a produs tensiuni între cititorii lui israelieni, care considerau ca ar chema la distrugerea poporului israelian (odinioara scop major al PLO), prin versuri ca: „O voi cei ce traiti între cuvinte efemere/ E timpul ca voi sa dispareti/ Plecati oriunde doriti, dar nu mai traiti printre noi/ E timpul pentru voi sa plecati/ Muriti oriunde veti voi, dar nu muriti printre noi”. Poetul a recunoscut ca e prea… slogan.

16 Un volum al sau, selectie de poeme în engleza: The Adam of Two Edens, 2001.